Batalionul 630 Paraşutişti  „Smaranda Brăescu” din Bacău serbează 25 de ani de la înfiinţare

Batalionul 630 Paraşutişti  „Smaranda Brăescu” din Bacău serbează 25 de
ani de la înfiinţare

Paraşutiştii din cadrul Batalionului 630 Paraşutişti „Smaranda Brăescu” Bacău serbează un sfert de secol de la înfiinţare

Pe 30 noiembrie, Batalionului 630 Paraşutişti „Smaranda Brăescu” Bacău sărbătoreşte 25 de ani de la înfiinţare. Joi, 26 noiembrie, între orele 11 şi 14, va avea loc ceremonialul militar şi religios şi „Ziua Porţilor Deschise“, la sediul unităţii de pe strada General Ştefan Guşe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ziua Porţilor Deschise va oferi posibilitatea prezentării unor expoziţii de tehnică militară şi exerciţii demonstrative specifice, precum şi o vizită la filiala Bacău a Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I”. 

Ministerul Apărării Naţionale a aprobat înfiinţarea Batalionului 498 Paraşutişti, începând cu data de 30 noiembrie 1990, unitate care a fost plasată în subordinea Brigăzii 3 Paraşutişti, din Garnizoana Bacău.

Pe 9 iunie 1996, prin Decretul 154 al Preşedintelui României, Batalionului 498 Paraşutişti i s-a acordat Drapelul de luptă şi denumirea onorifică „Smaranda Brăescu”. Începând cu 25 octombrie 2011, Batalionul 498 Paraşutişti „Smaranda Brăescu” a schimbat denumirea, în Batalionul 630 Paraşutişti „Smaranda Brăescu” şi a intrat în subordinea Brigăzii 6 Operaţii Speciale ,,Mihai Viteazul”, se arată într-un comunicat semnat de căpitanul Cristian-Ştefan Timoş, din cadrul Batalionului 630 Paraşutişti  „Smaranda Brăescu” Bacău. 
 
Pe parcursul celor 25 de ani de existenţă s-au executat peste 40.000 de paraşutări, fără incidente grave, în care 3.000 de soldaţi/gradati profesionişti şi militari în termen, au fost antrenaţi şi brevetaţi ca paraşutişti militari. „Totodată, de-a lungul timpului, s-au efectuat sute, mii de aplicaţii tactice şi exerciţii prin paraşutare cu întreg efectivul batalionului, cu subunităţi specializate, în diferite raioane din ţară, dar şi cu trupele de paraşutişti din alte armate. De asemenea, militari ai batalionului au executat misiuni în teatrele de operaţii: Angola, Bosnia-Herţegovina, Irak, Kosovo, Congo şi Afganistan. Începând cu anul 2012, militarii batalionului au executat misiuni specifice Forţelor pentru operaţii speciale, în teatrul de operaţii Afganistan, obţinând recunoaşterea internaţională a militarilor din alte armate participante în zonele de conflict“, potrivit comunicatului transmis de Batalionul 630 de Paraşutişti  „Smaranda Brăescu” Bacău.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: