Şantierul de pe centura de ocolire a Bacăului intră în repaus, după 5 zile de muncă. De ce se opresc lucrările la primii kilometri din „Autostrada Moldovei“

Şantierul de pe centura de ocolire a Bacăului intră în repaus, după 5 zile de muncă. De ce se opresc lucrările la primii kilometri din „Autostrada Moldovei“

Şantierul a fost inaugurat acum câteva zile

Constructorul drumului este  asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL. 16,2 kilometri din acest drum vor avea profil de autostradă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Antreprenorul Spedition UMB, care se ocupă de lucrările la Varianta Ocolitoare a Municipiului Bacău, a anunţat CNAIR că începând de joi, 21 martie, va opri lucrările pe şantier, până marţi, 26 martie. 

Motivul este reprezentat de faptul că muncitorii firmei sunt în săptămâna liberă.

"Precizăm că în cele trei săptămâni dintr-o lună în care se lucrează în câte două schimburi, programul de lucru este luni – sâmbătă, inclusiv. Pe perioada încetării activităţii în şantier utilajele vor fi garate în puncte special amenajate pentru a fi păzite. De marţi, 26.03.2019, lucrările vor fi reluate la capacitate maximă, în două schimburi, începând cu ora 07:00", potrivit Spedition UMB.

În urmă cu câteva zile, pe reţelele de socializare au fost viralizate mai multe fotografii care indicau faptul că după inaugurarea lucrărilor de către ministrul Transporturilor, pe 15 martie, în aceeaşi zi în care a avut loc şi protestul pentru autostrăzi, iniţiat de omul de afaceri din Suceava, de pe şantier au dispărut utilajele şi muncitorii.

Informaţia a fost dezminţită atunci de constructor şi CNAIR. Contractul de execuţia centurii de ocolire a municipiului Bacău a fost semnat în luna decembrie 2018, când ministru era Lucian Şova. Contractul are o valoare de 668,3 milioane lei fără TVA iar constructorul s-a angajat că cei 30,8 km de drum vor fi realizaţi în 30 de luni.

Alte şase luni sunt necesare pentru proiectare. Potrivit autorităţilor, 16,2 kilometri din acest drum vor avea profil de autostradă. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: