15 personalităţi devin mentori pentru copii. Solistul trupei Vunk şi Marius Moga le vor vorbi tinerilor

15 personalităţi devin mentori pentru copii. Solistul trupei Vunk şi Marius Moga le vor vorbi tinerilor

FOTO Fundaţia Terre des hommes România

A zecea ediţie a iniţiativei Ziua Ştafetei, o campanie anuală desfăşurată de Fundaţia Terre des hommes România, conectează tinerii cu 15 mentori-personalităţi din România şi promovează dreptul copiilor de a-şi alege viitorul.

Ştiri pe aceeaşi temă

15 personalităţi din show biz, mass-media, cultură, diplomaţie, business, arhitectură, IT şi gastronomie devin parte dintr-un proiect care promovează dreptul copiilor de a-şi alege viitorul. 

„Ziua Ştafetei” este o campanie anuală desfăşurată de Fundaţia Terre des hommes România, pentru a aduce astfel în atenţie dreptul copiilor de a decide asupra viitorului lor şi de a-şi alege meseria în cunoştinţă de cauză. Dreptul copiilor la participare este prevăzut în „Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului”, care este aniversată în fiecare an pe 20 noiembrie.

În perioada  15 - 26 noiembrie mentorii acestei ediţii a Zilei Ştafetei vor vorbi copiilor între 12 -18 ani despre meseria lor şi-i vor încuraja să aleagă acel drum care li se potriveşte. Discuţiile online vor fi informale şi nu didactice, astfel încât să fie creat un dialog real, bazat pe încredere şi simpatie, dincolo de informaţiile utile.

”Este începutul a multe poveşti de succes şi reuşite”

Mentorii celei de-a zecea campanii Ziua Ştafetei 2021 sunt : Cornel Ilie, compozitor şi solist al trupei Vunk, Cristina Tunegaru, profesoară de limba română, Marius Moga, cântăreţ, compozitor şi producător, Dana Rogoz, actriţă, designer, personalitate publică şi prezentatoare de televiziune, Octavian Şerban, Ambasadorul României în Albania, Ioana Chereji, PR Manager UNTOLD & Neversea, Ivona Amariţei, arhitect, Dana Deac, jurnalist, Adrian Posteucă, specialist în realitate augmentată, Camelia Rublinceanu-Bakshi, Director of EMEA Order Management HP, Anghel Damian, actor, Vlad Măcelaru, antreprenor în tehnologie, co-fondator ClarK Vision, Roxana Blenche, chef bucătar, finalist Chefi la cuţite, Mona Nicolici, jurnalist radio, Otilia Mantelers, autoare cărţi pentru copii, parenting expert.

Lista va mai fi completată cu nume-surpriză pe parcurs, anunţă organizatorii. Pentru datele şi ora întâlnirilor poate fi urmărită pagina de Facebook Ziua Ştafetei -Acum decid eu. Cei 15 mentori au fost aleşi în parte de Fundaţia Terre des hommes, în parte de copiii care au votat online.

„În contextul pandemiei şi al întreruperii educaţiei, considerăm că o astfel de conexiune cu un posibil mentor este mai importantă ca oricând şi poate încuraja tinerii, îi poate îndruma să-şi continue studiile în direcţia dorită”, spune Rodica Novac, managerul acestei ediţii. „Din experienţa noastră, acesta este începutul a multe poveşti de succes şi reuşite.”

7.000 de copii s-au întâlnit cu profesioniştii preferaţi

Copiii care doresc să participe activ se pot înscrie cu ajutorul părinţilor la aceste întâlniri desfăşurate pe Zoom, iar cei care nu vor neapărat să interacţioneze vor putea urmări totul live pe Facebook, pe pagina oficială a proiectului Ziua Ştafetei -Acum decid eu.

Doar părinţii /tutorii pot înscrie copiii la acest link, pentru a proteja imaginea copiilor şi a respecta prevederile GDPR : https://bit.ly/3D6g9vf

Locurile sunt limitate tocmai pentru a permite interacţiunea uşoară, întâlnirile având maxim 2 ore. Mentoratul este un model educaţional modern pe care Fundaţia Terre des hommes îl foloseşte şi promovează de cel puţin zece ani în proiectele sale. Sute de mentori au participat la cele zece ediţii Ziua Ştafetei de până acum, iar cu ocazia celei mai recente ediţii offline (în 2019) aproape 7.000 de copii s-au întâlnit cu profesioniştii din domeniul preferat.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

10 profesori şi antrenori, premiaţi cu 8.000 de lei pentru calitatea de mentor

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările