Primul dintre cele opt de tramvaie româneşti fabricate pentru Primăria Arad este gata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Arad a recepţionat primul tramvaie pe care fabrica Astra Vagoane l-a produs în cadrul unui contract pe fonduri europene.

În 30 decembrie 2019, Primăria Arad a recepţionat primul din cele opt care urmează să fie produse de Astra Vagoane Arad - singurul fabricant de tramvaie din România.

Noul tramvai Imperio va intra în circulaţie din luna februarie, a anunţat europarlamentarul Gheorghe Falcă, fostul primar al Aradului.  

Cele opt tramvaie aflate în diverse stadiţii vor costa în jur de 12 milioane de euro. Deocamdată, s-a obţinut finanţare de la Uniunea Europeană pentru opt tramvaie, însă planul este de a achiziţiona alte zece tramvaie pentru Arad, spune directorul ADR Vest, Sorin Maxim. 

„Discutăm de un pachet de 18 tramvaie noi pentru Arad. Opt sunt deja în finanţare şi în proces de fabricaţie. Celelalte zece sunt în lista de rezervă. Dacă nu găsim resurse pe actualul program, cu siguranţă pe următorul program, care începe într-un an de zile, pe 2021-2027, vom continua cu o finanţare masivă a zonei de mobilitate”, a declarat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.

În acest moment, în Arad mai circulă şase garnituri Imperio, fabricate la Astra Vagoane.

Fabrica Astra din Arad produce, în acest moment, tramvaie româneşti pentru patru oraşe: Arad, Oradea, Cluj Napoca şi Galaţi. În primele trei oraşe, Astra va livra tramvaie Imperio, făcute sub licenţă Siemens, în timp ce la Galaţi se vor fabrica tramvaiele Autentic, un model 100 la sută românesc.

Citeşte şi:

REPORTAJ Singura fabrică românească de tramvaie care luptă pentru supremaţie cu o companie turcească FOTO

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite