FOTO A fost aleasă noua conducere a Organizaţiei Municipale a PSD Arad.  Flavius Măduţa este noul preşedinte

FOTO A fost aleasă noua conducere a Organizaţiei Municipale a PSD Arad.  Flavius Măduţa este noul preşedinte

Evenimentul a avut loc la teatru

PSD Arad a ales astăzi noua conducere a organizaţiei municipale. Evenimentul a avut loc la Teatrul de Stat, unde cei 432 de delegaţi din municipiul Arad au votat noua conducere a organizaţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Recomandat de scorul de peste 50% obţinut la alegerile parlamentare, deputatul Flavius Măduţa nu a avut niciun contracandidat pentru funcţia de preşedinte. În discursul său, Flavius Măduţa a pus accent pe ideea de unitate şi pe nevoia de încredere reciprocă.

„În decembrie, am fost singurul candidat din municipiul Arad care a obţinut peste 50%. Nu a fost uşor, pentru că nu am luptat doar cu Mihail Neamţu – ar fi fost probabil foarte simplu – am luptat şi împotriva unui fost prim-ministru, şi mai ales împotriva sistemului pus la punct de Gheorghe Falcă. Am avut o echipă, am avut o strategie şi împreună am reuşit! Simt că încrederea pe care mi-aţi acordat-o dumneavoastră şi alegătorii mă obligă să îmi asum mai multe responsabilităţi. Nu văd mandatul de preşedinte ca pe un privilegiu, consider că mă obligă să fac performanţă! De aproximativ 10 ani, Aradul este condus de o caracatiţă politică. Forţa PDL nu s-a bazat însă pe competenţă, ci pe slăbiciunile celorlalte partide. Dezbinarea, intrigile, oamenii care au alergat după mize mici au slăbit PSD. Trebuie să găsim în interior, în grupul nostru, forţa de a câştiga! Trebuie să fim uniţi, să fim activi, să fim implicaţi şi vom fi câştigători!” a spus noul preşedinte al organizaţiei municipale PSD Arad.

Prezent la lucrările conferinţei, liderul PSD Arad, Dorel Căprar a urat succes noii echipe. El accentuat nevoia de unitate, a cerut implicare şi multă muncă din partea tuturor membrilor PSD.

În cadrul Biroului municipal, Corina Cuedan a fost aleasă în funcţia de secretar executiv, noii vicepreşedinţi sunt Ilie Cheşa, Cristian Hotea, Silviu Rus, Gheorghe Vidu, Vasile Cătană, Marin Lupaş, Iulian Duţă şi Mihai Borzan iar trezorier a fost votată Daciana Drai.

Fac parte de drept din Biroul Municipal, în calitate de vicepreşedinţi Cecilia Irimie (preşedinte OFSD), Flavius Vărşendan (preşedinte TSD); Cristian Voia (preşedinte OPSD).

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările