VIDEO Mobilizare pe lotul 2 al autostrăzii Sebeş-Turda. Antreprenorul din Grecia vrea să termine cei 24 de km în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania grecească AKTOR anunţă că s-a mobilizat cu utilaje şi forţă de muncă pentru a termina cei 24 de kilometri de autostradă dintre Alba Iulia şi Aiud în 2020.

În prezent, stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 2 al autostrăzii Sebeş - Turda este de aproximativ 67%. Oficial, termenul de finalizare asumat de constructor este 30 noiembrie, dar acesta pare destul de greu de atins, cu toate asigurările constructorului.

„AKTOR a accelerat semnificativ lucrările, proiectul marcând progrese considerabile”, transmite compania greacă într-un comunicat transmis presei în care prezintă şi un video montaj cu lucrările în curs şi mobilizarea din şantier.

„Construcţia tronsonului de 24,25 km care se extinde de la Pârâul Iovului la Aiud de către întreprinderea comună AKTOR-EURO CONSTRUCT, are angajaţi acum peste 600 de persoane, AKTOR intenţionând să crească numărul de personal la peste 750 pentru finalizarea proiectului.

De asemenea, compania a mărit numărul de utilaje de construcţii specializate utilizate în proiect: 139 de camioane, 26 compactoare, 31 de excavatoare, 8 buldozere, 5 finisoare (maşini de asfalt şi maşini de pavaj), 7 gredere, 9 camioane de beton precum şi alte utilaje specializate cum ar fi buldoexcavatoare, cisterne de apă, macarale, încărcătoare frontale, generatoare mari şi mici, maşini de forat, au fost dislocate de-a lungul şantierului”, au transmis reprezentanţii Aktor, potrivit hotnews.ro.

Compania mai aminteşte că foloseşte din plin cele două staţii de asfalt, două de balast stabilizat şi o staţie de beton şi aminteşte că pe fondul pandemiei de COVID-19 toate lucrările se desfăşoară în conformitate cu măsuri stricte de sănătate şi siguranţă. Premierul Ludovic Orban a vizitat şantierul autostrăzii în urmă cu şase zile şi s-a arătat convins că cele lucrările vor fi gata în 30 noiembrie 2020, dacă va exista o mobilizare suplimentară a firmei din Grecia. 

”Finalizarea acestui proiect putea să aibă loc cu cel puţin doi ani în urmă. Din diferite motive ne găsim în situaţia de acum. Scopul prezenţei noastre aici este să le transmitem constructorilor şi antreprenorilor foarte clar că ne achităm de toate obligaţiile, plătim la zi, creăm front de lucru, oferim orice formă de susţine interinstituţională, dar aşteptăm respectarea acestui grafic. Nu se poate realiza decât printr-o mobilizare suplimentară. Obiectivul pentru lotul 2 este ca în 30 noiembrie să se dea drumul la circulaţie. Pot să mai rămână lucrări care nu afectează partea carosabilă, dar termenul stabilit este 30 noiembrie. La tronsonul 1, este mai avansat şi acolo, din discuţiile cu antreprenorul, este clar că este nevoie de o mobilizare mai bună. La nivelul actual nu se poate atinge obiectivul”, a precizat premierul după vizita din Alba.

Date tehnice lot 2 autostrada A10 Sebeş - Turda:

Lot 2 – 24,3 km – Alba Iulia Nord (Pârâul Iovului ) – Aiud (KM 17+000 – KM 41+250)

Constructor: Aktor

Contract: semnat în 2014

Finalizare: 30 noiembrie 2020 (asumat de constructor) / Trimestrul 2, anul 2021 (realist)

Stadiu fizic / stadiu financiar (mai 2020): 67,10% / 52,12%

Citiţi şi:

 

De ce a pierdut Augustin Lazăr procesul cu Ministerul Justiţiei. Magistratul consideră că raportul lui Tudorel Toader nu este act administrativ

 

FOTO Cum se luptă cu coronavirusul un român din Anglia: „Dormim la comun, pe saltele gonflabile“

 

Infirmiera care a revoluţionat spitalele după misiunea din război. De ce a fost numită „femeia cu lampa“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite