VIDEO UPDATE Incendiu puternic la acoperişul şcolii generale din comuna Sâncel. Elevii au reuşit să se evacueze din clădire

VIDEO UPDATE Incendiu puternic la acoperişul şcolii generale din comuna Sâncel. Elevii au reuşit să se evacueze din clădire

Şcoala din Sâncel a fost cuprinsă de un incendiu în zona acoperişului

Un incendiu puternic a izbucnit joi dimineaţa la Şcoala Gimnazială din comuna Sâncel, judeţul Alba. Copii au reuşit să se evacueze la timp.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 14.25 Incendiul este lichidat iar bilanţul la finalul intervenţiei se prezintă astfel:
- 30 de pompieri militari cu 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 1 echipaj de prim ajutor şi o autoscară mecanică alături de 20 de  pompieri voluntari aparţînând localităţilor Şona, Sâncel, respectiv Jidvei au intervenit la incendiul care a cuprins acoperişul şcolii gimnaziale din localitatea Sîncel. 
 
- 40 de elevi, 5 cadre didactice şi 2 cadre auxiliare au fost evacuate din interiorul clădirii, aceştia aflându-se în afară oricărui pericol. 
- acţiunea de intervenţie a fost coordonată la faţă locului de către Prefectul Judeţului Alba împreună cu Prim Adjunctul ISU Alba. De asemenea la faţă locului au sprijinit acţiunile desfăşurate primarii comunelor Şona şi Sâncel. Forţele de intervenţie au acţionat de-a lungul a trei ore pentru a putea pune capăt flăcărilor ce au cuprins nivelul superior, respectiv acoperişul şcolii. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este o problemă de alimentare cu energie electrică.
 
 
UPDATE 12.35 Incendiul este localizat, se lucreaza pentru lichidarea ultimelor focare, nu mai sunt probleme deosebite.
 
Textul iniţial: Potrivit ISU Alba, Garda de Intervenţie Blaj intervine cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autoscară mecanică la un incendiu izbucnit la Şcoală Gimnaziala din Sâncel.
 
 
Incendiul se manifestă la nivelul acoperişului. La momentul izbucnirii incendiului in Scoala se aflau 40 de elevi, 5 cadre didactice si 2 cadre auxiliare, toţi au fost evacuaţi, fara probleme medicale.
 
Incendiul se manifesta generalizat la nivelul etajului si a acoperişului pe o suprafata de aprox 800 mp. Se lucreaza pentru localizarea acestuia, fortele de intervenţie au fost suplimentate cu inca 2 ASAS (Det. Aiud si SVSU Sona)
 
 
Din informaţile preliminare toţi elevii au fost evacuaţi, nu sunt victime.
   
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările