Un tânăr de 16 ani a murit în Alba după ce s-a răsturnat cu un tractor într-o prăpastie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr în vârstă de 16 ani din comuna Pianu, judeţul Alba, a murit sâmbătă, 22 iulie, după ce s-a răsturnat cu un tractor într-o prăpastie de 15 metri.

Imediat după apelul la 112, spre locul accidentului au plecat echipaje SMURD şi ale Poliţiei, însă accesul la locul acidentului a fost dificil, fiind teren accidentat.

Echipajele ajunse la locul accidentului au constatat că un tânăr, aflat lângă tractor, era decedat. Utilajul se răsturnase într-o prăpastie de pe marginea drumului, pe raza localităţii Purcăreţi. Trupul tânărului ar fi fost observat de o femeie care a trecut pe drumul din zonă. A luat legătura cu altă persoană, care avea telefon mobil şi au fost anunţate forţele de intervenţie, în jurul orei 16.40. Ajunse la faţa locului, echipajele medicale au constatat decesul acestuia.

Potrivit IPJ Alba, tractorul (marca Fiat, neînmatriculat) era condus de C.A., un adolescent de 16 ani din localitatea Purcăreţi, pe drumul comunal dintre Recea spre Purcăreţi, în momentul accidentului. A pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat în prăpastia de pe marginea drumului. Adolescentul a fost găsit decedat, în afara drumului la mai mulţi metri faţă de tractorul răsturnat.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite