Serviciu public amendat cu 5.000 de lei pentru cazarea câinilor vagabonzi în spaţii neautorizate
0Serviciul Public Adminsitraţia Patrimoniului Local (SPAPL) Aiud încearcă să scape de o amendă învaloare de 5.000 de lei aplicată în 7 septembrie 2020 de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba (DSVSA) pentru că adăpostul de câini nu era autorizat santitar-veterinar.
De asemenea, nu existau evidenţe şi documente care să ateste data capturării, locul şi cine a făcut această acţiune.
”S-a evidenţiat că de aceşti câini se ocupă numita (…), care le asigură hrana şi apa necesare, efectuând cu aceştia plimbare în fiecare zi. În baza unei autorizaţii eliberate de către IPJ Alba, petentul deţine două pistoale cu tranchilizant, păstrate în mod corespunzător, fiind identificate de asemenea şi existenţa unor produse medicinale.
Cu toate că Primăria Municipiului Aiud deţine un adăpost sanitar veterinar, la data efectuării controlului, câinii erau în alt spaţiu cazaţi, spaţiu care nu întruneşte condiţiile minime de bunăstare şi nu s-a făcut dovada potrivit evidenţelor care să ateste faptul că animalele beneficiau de consult medical.
S-a putut reţine doar declaraţia numitei (…), conform căreia animalele erau prezentate la un consult medical, personal de către aceasta şi pe cheltuiala acesteia. S-a dispus ca o primă măsură, un termen de 30 de zile pentru mutarea acestor câini într-un adăpost sanitar veterinar autorizat conform legislaţiei în vigoare”, s-a menţionat în procesul verbal de sancţionare. Reprezentanţii administraţiei locale au solicitat înlocuirea amenzii cu un avertisment, unul dintre motive fiind repreznetat de faptul că la momentul respectiv era în derulare procedura de concesionare a Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Aiud.
Instanţa a respins, însă, solicitarea acestora. Judecătorul a reţinut că spaţiul de cazare nu îndeplineşte condiţiile minime de bunăstare, nu există evidenţe care să ateste faptul că animalele beneficiază de consult medical şi s-a dispus ca animalele să fie mutate într-un adăpost autorizat sanitar veterinar în termen de 30 zile.
”Întrucât din cuprinsul probelor administrate în speţă reiese că petentul a săvârşit fapta contravenţională ce i se impută, instanţa reţine faptul că prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată. În ceea ce priveşte legalitatea sancţiunii aplicate, instanţa reţine că petentului i s-a aplicat amenda în cuantum de 5.000 lei, astfel că sancţiunea aplicată de agentul constatator este legală.
(…) Instanţa constată că nu este disproporţionată aplicarea amenzii şi că fapta săvârşită de petent prezintă o gravitate ridicată, cât timp acesta este un profesionist în domeniu, având obligaţia de a caza câinii într-un spaţiu autorizat din punct de vedere sanitar veterinar. Prin urmare nu se impune înlăturarea acesteia şi aplicarea avertismentului, o sancţiune mai uşoară nefiind de natură a-şi atinge scopul educativ şi represiv”, astfel a motivat magistratul hotărârea pronunţată în 4 februarie 2021. SPAPL a depus contestaţie, dosarul ajungând pe rolul Tribunalului Alba unde urmează să se pronunţe soluţia definitivă.