Marea explozie a naturii din 1974, fenomenul meteo extrem care a ucis într-o zi 300 de oameni şi a rănit 5.000

Marea explozie a naturii din 1974, fenomenul meteo extrem care a ucis într-o zi 300 de oameni şi a rănit 5.000

Tornadă F5 surprinsă pe teritoriul statului Cincinnati

Cea mai terifiantă demonstraţie a naturii a cuprins 148 de tornade care au străbătut 13 state americane (SUA) în doar 24 de ore, între 3 şi 4 aprilie 1974.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fenomentul meteorologic din aprilie 1974 rămâne şi la această dată cel mai puternic din istoria SUA, ţară care ocupă primul loc în lume în ceea ce priveşte numărul tornadelor de care este străbătută. De asemenea, este considerat unul dintre cele mai distrugătoare fenomene desfăşurate vreodată pe Pământ. Peste 5.000 de oameni au fost răniţi, iar alte 319 de persoane şi-au pierdut viaţa. 

30 din cele 148 de tornade produse au avut puterea F4 sau F5, cele mai ridicate pe scala măsurătorilor realizate în acest domeniu. Furtuna a provocat daune de aproximativ 843 milioane USD (echivalent cu 4,58 miliarde dolari în 2019). Tornadele au afectat în mod semnificativ o suprafaţă de aproximativ 2.331 km pătraţi. 

În exteriorul SUA, fenomentul dezastruos este cunoscut sub denumirea de ”Marea explozie a naturii din aprilie 1974”. Primele semne au apărut încă din 1 aprilie, când un puternic sistem de presiune atmosferică joasă, de primăvară, s-a dezvoltat pe câmpiile interioare nord-americane. În timp ce se deplasa în zonele Mississippi şi Valea Ohio, o creştere a aerului foarte umed a intensificat furtuna în timp ce se manifestau contraste puternice de temperatură între ambele părţi ale sistemului. 

Funcţionarii de la NOAA şi din oficiile de prognoză ale Serviciului Meteor Naţional se aşteptau la un focar meteorologic sever pe 3 aprilie, dar nu în măsura în care s-a produs, în cele din urmă. Câteva tornade F2 şi F3 au lovit porţiuni din Ohio şi Sud, într-un focar separat, mai devreme, pe 1 şi 2 aprilie, care au inclus trei tornade criminale în Kentucky, Alabama şi Tennessee. 

Oraşul Campbellsburg, la nord-estul Louisville, a fost distrus în mare parte de o tornadă F3. Între cele două focare, o tornadă suplimentară a fost raportată în Indiana în primele ore ale dimineaţiide 3 aprilie, cu câteva ore înainte de începerea oficială a dezastrului. Ulterior, s-a dezlănţuit ”iadul”, iar timp de 24 de ore au fost semnalate 148 de tornade. Niciodată nu au avut loc atâtea tornade violente (F4 şi F5) într-un singur focar. Au fost şapte tornade F5 şi 23 de tornade F4. Furtuna a început în Morris, Illinois, în jurul orei 13:00, pe 3 aprilie. Pe măsură ce sistemul s-a mutat spre est, unde încălzirea în timpul zilei a făcut aerul mai instabil, tornadele au devenit mai intense.

O tornadă care s-a lovit în apropiere de Monticello, Indiana, a fost un F4 şi a avut o lungime a traseului de 121 de mile (195 km), cea mai lungă cale a oricărei tornade pentru acest focar. 19 persoane au fost ucise doar de această tornadă. Prima tornadă F5 a zilei a lovit oraşul Xenia, Ohio, la ora 16:40. A ucis 34 de oameni şi a rănit 1.150. A distrus complet aproximativ o pătrime din oraş şi a provocat pagube grave într-o altă a patra parte a oraşului. Au fost 18 ore de activitate continuă. Furtuna s-a încheiat în zona Caldwell, Carolina de Nord, în jurul orei 7:00, în 4 aprilie. În total, 319 de oameni au fost ucişi şi 5.484 au fost răniţi. (Sursa foto: Wikipedia)

Citiţi şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: