FOTO VIDEO Incendiul de la fabrica de condimente din Alba Iulia nu a fost stins nici după 2 zile. Peste 30 de pompieri se luptă în continuare cu flăcările

FOTO VIDEO Incendiul de la fabrica de condimente din Alba Iulia nu a fost stins nici după 2 zile. Peste 30 de pompieri se luptă în continuare cu flăcările

În mai multe zone de pe suprafaţa fostei hale mai există, încă, mici focare

Incendiul de la fabrica de condimente din Alba Iulia nu a fost stins nici după ce au trecut mai bine de două zile de la izbucnirea acestuia.

Ştiri pe aceeaşi temă

La faţa locului acţionează în continuare 30 de pompieri cu şase autospeciale pentru stingerea ultimelor focare. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, la faţa locului se află cinci echipaje de stingere şi o autoscară, iar 30 de pompieri intervin pentru stingerea ultimelor focare de la fabrica de condimente din Alba Iulia.
 
Abia după ce focul va fi stins, autorităţile vor putea începe cercetările pentru a stabili care a fost cauza izbucnirii incendiului. Luni dimineaţa, la peste 50 de ore de la izbucnirea incendiului, pompierii din Alba au făcut o reevaluare a situaţiei şi acţionează în continuare pentru stingerea focarelor existente sub materialele din care era confecţionată hala de peste 10.000 de metri pătraţi. Cu un utilaj greu (graifăr), echipele de intervenţie au reuşit să decoperteze duminică o parte din bucăţile de tablă de pe latura vestică a fabricii, pe partea cu râul Ampoi.
 
”Pe amplasament acţionează 32 pompieri cu 5 autospeciale de lucru cu apa şi spumă şi o autoscară. Pentru alimentarea autospecialelor sunt folosite 4 motopompe cu alimentare din râul Ampoi. De asemenea, la faţă locului se află şi Containerul de căutare salvare pentru facilitarea accesului în caz de nevoie spre focarele existente. Operaţiunile de intervenţie vor continuă şi pe parcursul zilei” a spus Ovidiu Costea, prim-adjunctul ISU Alba.

 
Incendiul a izbucnit sâmbătă dimineaţa, la ora 6.00, şi a fost sesizat de un paznic al clădirii. El a cerut ajutor, prin numărul de urgenţă 112 şi, iniţial, la locul incendiului s-au deplasat două autospeciale şi o ambulanţă de la Detaşamentul Alba Iulia. Foarte repede, pompierii şi-au dat seama că nu vor reuşi să stingă flăcările care deja aveau o înălţime de zeci de metri şi au cuprins întreaga clădire, astfel că forţele au fost suplimentate cu încă două autospeciale şi pompieri de la Garda de intervenţie Sebeş şi apoi cu alte maşini de stingere, autoscări şi pompieri din Hunedoara, Sibiu şi Cluj, ajungându-se la 100 de salvatori şi 11 autovehicule speciale. Pe parcursul zilei de sâmbătă au fost transmise şi două mesaje RO-Alert către populaţia din zonă, care a fost îndemnată să nu părăsească locuinţele din cauza fumului.

 
Managementul companiei a transmis duminică un comunicat prin care lasă să se înţeleagă că nu vor renunţa la afacerea din Alba Iulia. Se susţine că fabrica era autorizată ISU şi că, în aceste momente, siguranţa oamenilor, a bazelor de date şi reluarea business-ului, sunt cele mai importante aspecte pentru companie. 
 
”În ceea ce priveste responsabilitatea faţă de angajaţii nostri, vom face toate eforturile necesare pentru a le asigura continuitate, siguranţa locului de muncă şi perspectiva viitorului. Imediat după evenimentul nefericit, echipa locală de management a demarat un plan de criză împreună cu managementul grupului SOLINA şi vor fi implementate acţiuni imediate pentru a garanta continuitatea business-ului pe piaţa româneasca şi est-europeană. Conducatorii grupului francez Solina au declarat ferm că nu vor renunţa la activităţile de producţie din România. În perioada imediat următoare, activităţile de producţie vor fi transferate către alte fabrici ale Solina Group din Europa, temporar, până la remedierea situaţiei din România”, a afirmat Ciprian Grădinariu, Country Manager Solina Romania.

Sursa fotografiilor: ISU Alba

Imagini din aceeasi galerie
  • Sursa fotografiilor: ISU Alba
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările