UPDATE Focarele de coronavirus de la Sebeş au ajuns şi la Poliţie. Cinci oameni ai legii, în izolare după ce un poliţist a fost testat pozitiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focarele de coronavirus de la Sebeş au consecinţe negative şi asupra activităţii Poliţiei după ce un poliţist a fost testat pozitiv.

UPDATE IPJ Alba a transmiscă poliţistul din Sebeş a anunţat faptul ca soţia sa a fost testată pozitiv şi s-a dispus să ramână acasă.” La Poliţia Municipiului Sebeş au fost luate, imediat, toate măsurile necesare în astfel de situaţii, potrivit criteriilor DSP.  În cursul zilei de vineri, 22 mai, întreg colectivul de la Poliţia Municipiului Sebeş a fost testat, iar rezultatul a fost negativ pentru toţi colegii, mai putin pentru colegul a cărui soţie a fost testată pozitiv. În urma anchetei epidemiologice, DSP -ul a dispus izolarea altor 5 colegi. Urmează ca aceştia să fie retestaţi. Toate spaţiile au fost dezinfectate. Capacitatea de asigurare a intervenţiilor şi siguranţei publice nu este afectată, la Sebeş”, a precizat marţi, 26 mai, IPJ Alba.

Poliţistul testat pozitiv a fost internat în spital, iar alţi cinci colegi ai acestuia sunt în izolare la domiciliu. Toţi angajaţii Poliţiei Municipale Sebeş au fost testaţi, vineri, în urma cazului confirmat. Situaţia a fost făcută publică într-o postare de organizaţia sindicală ”Spr Diamantul”, pe Facebook. La Sebeş sunt deja două focare de coronavirus, unul la fabrica de îngheţată unde sunt peste 40 de persoane infectate şi celălalt la spital, unde sunt cinci angajaţi confirmaţi pozitiv. 

Una dintre asistentele medicale de la spital, testate pozitiv, este soţia poliţistului confirmat cu noul coronavirus. Ceilalţi colegi care au intrat în izolare sunt, potrivit sindicaliştilor, ”lucrători din cadrul Biroului Ordine Publică şi un lucrător din cadrul Biroului Criminalistic”.

”De curând, mai exact în dată de 22.05.2019, toţi lucrătorii Poliţiei Sebeş au fost chemaţi să se testeze pentru Covid 19, existând suspiciunea că un coleg al lor ar fi deja infectat.

După prelevarea testelor, acestea au fost trimise spre analiză Spitalului Municipal Alba (DSP), urmând fi comunicate rezultatele. După o aşteptare de 8 ore, în care toţi lucrătorii şi-au desfăşurat activitatea normal au venit şi rezultatele, fiind menţionat de către conducere faptul că toţi am ieşit,, „negativ” şi că totul este ok. Fiind întrebaţi despre rezultatul colegului care era suspect şi care nu apărea pe liste, conducerea a evitat să răspundă (…).În cele din urmă s-a aflat din alte surse că acesta a ieşit pozitiv, urmând bineînţeles o stare de agitaţie şi temere în rândul celor care ştiau că au intrat în contact cu persoană infectată şi nu numai (…)”

Din alte surse s-a aflat că persoană infectată ar fi fost suspectă şi în dată de 01.05.2020, când i-au fost acordate 4 zile libere, însă nu s-a confirmat, astfel că a revenit la servici. Nu se cunosc chiar toate datele, însă poate ne va lămuri cineva competent, asta însemnând oricine altcineva în afară de comandantul Poliţiei Sebeş care este pe lângă situaţie că întotdeauna. Mai există posibilitatea că la a două testare cei infectaţi să se vindece în mod miraculos şi atunci nu ar mai există nici o problema la Poliţia mun. Sebeş. Dar este posibil că la a două recoltare să fie”, susţin cei de la sindicatul poliţiştilor.

    

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite