De ce a fost păstrat în structurile MAI un poliţist condamnat pentru că a falsificat semnătura unui martor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul IPJ Alba, instituţia la care este angajat poliţistul
Sediul IPJ Alba, instituţia la care este angajat poliţistul

Un agent de poliţie din Blaj a falsificat un proces verbal de constatare a unei infracţiuni de deţinere de droguri de risc prin contrafacerea semnăturii unui martor. După doi ani, fapta acestuia a fost pedepsită în justiţie.

Hotărârea instanţei este, însă, una simbolică pentru că agentul Dumitru M. îşi poate păstra locul de muncă.

Fapta a fost descoperită, iniţial de un procuror din cadrul DIICOT Alba Iulia, care efectua cercetări faţă de o persoană cu privire la infracţiunea de deţinere de droguri de risc.

Martorul a cărui semnătură apărea pe procesul verbal de constatare încheiat de agentul din Blaj, în 30 iunie 2019, a declarat că el nu a fost prezent la sediul Poliţiei Blaj şi nu a semnat documentul respectiv. Procurorul a decis să trimită noul dosar la Parchetul din Blaj pentru cercetări suplimentare.

S-a dispus o expertiză grafologică, iar colegii din IPJ Alba ai poliţistului au concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura a fost realizată de către martor. Pasul următor a fost cel de renunţare la urmărirea penală faţă de agentul de poliţie, dar decizia procurorului a fost desfiinţată în instanţă. 

A urmat o nouă expertiză grafologică, realizată de această data de poliţişti din Cluj-Napoca, care au precizat clar că semnătura nu aparţine martorului. Prin urmare agentul Dumitru M. a falsificat procesul verbal. Noua turnură a evenimentelor l-a determinat pe acesta să recunoască fapta de fals intelectual şi să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj. 

Pe data de 9 iulie 2021, Judecătoria Blaj a admis acordul prin care s-a stabilit pedeapsa de 8 luni de închisoare cu amânarea aplicării acesteia pe o perioadă de 2 ani. Pedeapsa cu amânarea aplicării este de fapt doar o perioadă de încercare pentru poliţist, acesta păstrându-şi locul de muncă, Dacă în termenul de 2 ani nu mai comite nicio faptă penală, infracţiunea de fals intelectual se va şterge definitiv iar cazierul acestuia va fi curat. Va fi afectat, însă, în carieră, prin amânarea avansării în grad.

 

Restricţii în perioada de încercare

”S-a reţinut, în drept, că fapta inculpatului, care la data de 30.06.2019, în calitate de agent de poliţie, a consemnat în mod neadevărat în procesul verbal de constatare a infracţiunii împrejurarea că martorul (…), iniţial martor asistent în cauză a fost prezent la data de 30.06.2019 la sediul Poliţiei mun. Blaj, cu ocazia constatării de către organele de cercetare penală din cadrul acestei instituţii a infracţiunii ce a făcut obiectul dos.nr.48/D/2019 (infracţiune de trafic de droguri de risc pentru consum propriu), contrafăcând tototdată semnătura acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual.

Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. Penală, din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale rezultând suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare fiind mai mic de 7 ani închisoare”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Blaj.

Pe perioada termenului de încercare, agentul de poliţie trebuie să se prezinte la serviciul de probaţiune, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Dosarul adeverinţelor false de vaccinare. Tânăra medic a fost instigată de şeful ei, director de clinică în Cluj. Au fost plasaţi sub control judiciar

 

Decizie a instanţei pentru tânărul care s-a filmat schingiuind o pisică şi aruncând-o de la etaj. A fost prins datorită oamenilor

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite