Aplicaţie electronică pentru citarea şi comunicarea actelor de procedură, lansată la Curtea de Apel Alba Iulia

Aplicaţie electronică pentru citarea şi comunicarea actelor de procedură, lansată la Curtea de Apel Alba Iulia

Dosarul electronic intră într-o nouă etapă de dezvoltare la Curtea de Apel Alba Iulia

Curtea de Apel Alba Iulia şi instanţele din circumscripţia teritorială utilizează, începând cu data de 1 decembrie 2019, aplicaţia „TDS” (Trimitere Document Securizat) ce facilitează citarea şi comunicarea actelor de procedură către persoanele care şi-au exprimat acordul pentru transmiterea documentelor în format electronic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comunicarea citaţiilor şi a celorlalte acte de procedură în format electronic prin intermediul aplicaţiei „TDS” reprezintă o continuare a efortului depus de instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia cu introducerea „Dosarului electronic”, în beneficiul cetăţeanului prin comunicarea rapidă, eficientă şi directă instanţă-justiţiabil şi reducerea timpului necesar soluţionării dosarului. Pentru simplificarea implementării ambelor aplicaţii, pe cererea de acces la „Dosarul electronic” este prevăzută şi rubrica corespunzătoare pentru exprimarea acordului de comunicare a procedurilor în format electronic, nefiind necesare alte formalităţi.
 
Curtea de Apel Alba Iulia recomandă tuturor persoanelor care au dosare pe rolul instanţelor, avocaţilor acestora inclusiv executorilor, lichidatorilor, experţilor judiciari şi altor participanţi la actul de justiţie să îşi exprime acordul pentru citarea şi comunicarea actelor  în format electronic având în vedere că, în acest mod, pot contribui efectiv la celeritatea judecării cauzelor, reducerea timpului de lucru alocat emiterii citaţiilor şi a actelor de procedură şi, nu în ultimul rând, la scăderea consumului de hârtie şi toner aferent emiterii citaţiilor şi actelor de procedură în format de hârtie.
 
Cum se derulează procedura prin aplicaţia TDS
După momentul citării şi comunicării actelor de procedură prin intermediul poştei electronice, grefierii de şedinţă vor urmări primirea din partea aplicaţiei folosite pentru comunicare a mesajului că citaţia şi actele de procedură au ajuns la destinatar. După primirea mesajului se va proceda, de îndată, la tipărirea acestuia şi ataşarea la dosar. Dacă în termen de 3 zile calendaristice de la momentul citării şi comunicării actelor de procedură prin intermediul poştei electronice, grefierii de şedinţă nu au primit din partea aplicaţiei folosite pentru comunicare mesajul că citaţia şi actele de procedură au ajuns la destinatar, se va proceda la emiterea citaţiei şi a actelor de procedură pe suport de hârtie şi la expedierea acestora prin mijloacele obişnuite, folosite anterior datei de 1 decembrie 2019.
 
Costuri mari pentru citaţii şi comunicări prin procedura clasică
”Costul cu citaţiile şi alte comunicări procedurale necesare pentru activitatea de judecată, este suportat din bugetul instanţelor şi este în medie de 24.000 lei RON pe lună, aproximativ 300.000 lei pe an doar pentru Curtea de Apel Alba Iulia. Împreună cu celelalte 19 instanţe din circumscripţie cheltuiala cu comunicarea actelor de procedură, raportat la datele aferente anului trecut, depăşeşte 2,5 milioane de lei. Aceste costuri ar fi semnificativ diminuate prin comunicarea citaţiilor preponderent prin mijloace electronice”, afirmă reprezentanţii Curţii de Apel. Dezvoltarea procedurii electronice va determina şi reducerea semnificativă a cheltuielilor deloc neglijabile cu consumabilele utilizate pentru listarea actelor de procedură: toner şi hârtie. 

Ca exemplu, raportându-ne la datele din ultimele luni, doar la Curtea de Apel Alba Iulia, fără instanţe, costul cu toner-ul depăşeşte lunar 5.000 de lei şi sunt achiziţionate aproximativ 200 de topuri de hârtie în fiecare lună, valoarea lor ridicându-se la aproximativ 3.000 de lei lunar doar pentru aparatul propriu al instanţei noastre. Prin urmare, în condiţiile în care tipărirea mai precis listarea actele de procedură sunt principala activitatea consumatoare de hârtie şi toner la nivelul instanţei, prin citarea electronică s-ar face o economie importantă de resurse şi nu în ultimul rând ar fi o măsură ecologică prin reducerea consumului de hârtie şi de plastic”, se mai precizează în comunicarea instanţei de judecată. Aplicaţia a fost dezvoltată cu sprijinul reprezentanţilor Tribunalului Arad, unde a fost implementată în premieră naţională.
 

Citiţi şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: