VIDEO Jandarmii şi salvamontiştii au intervenit pentru a ajuta 16 turişti care rămăseseră împotmoliţi în zăpadă, în zona Şureanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştii au fost scoşi de pe drumul forestier pe care s-au împotmolit
Turiştii au fost scoşi de pe drumul forestier pe care s-au împotmolit

Jandarmii şi salvamontiştii din Alba au intervenit, vineri seara, pentru a ajuta 16 turişti, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, care au rămas împotmoliţi cu maşinile pe gheaţă şi zăpadă, pe un drum forestier din zona Valea Prigoanei.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Alba, vineri seara, în urma unui apel la 112 primit în jurul orei 20:00, un echipaj de jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Şugag şi trei lucrători ai Salvamont Alba au intervenit pentru a sprijini un grup de turişti.

Tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani provin din Bucureşti, Cluj, Braşov şi Turnu Măgurele şi joi au ajuns la Mănăstirea Oaşa.

"În această seară aceştia se deplasau cu 3 autovehicule de la domeniul schiabil Şureanu spre mănăstire, iar în zona Valea Prigoanei au intrat pe un drum forestier unde au rămas împotmoliţi pe gheata şi zăpadă. 

Echipajele au intervenit pentru a repune pe drum autovehiculele blocate, iar turiştii, care erau într-o stare de sănătate bună, şi-au continuat drumul spre locaţie, însoţi de jandarmi şi salvamontişti”, se arată în comunicat.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite