Şoseaua de 8 milioane de euro de la Alba Iulia. Primăria organizează consultare publică pentru proiect

Şoseaua de 8 milioane de euro de la Alba Iulia. Primăria organizează consultare publică pentru proiect

O parte din traseul şoeselei care va ocoli municipiul Alba Iulia

Primăria Alba Iulia a lansat marţi în consultare publică proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea centurii ocolitoare pe latura de nord a municipiului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şoseaua cu două benzi va lega giratoriul aflat la ieşirea din municipiu spre Cluj-Napoca de drumul naţional DN 74, în zona Şard. Proiectul va consta în total aproximativ 8 milioane de euro şi ar urma să fie finanţat de Consiliul Judeţean Alba
 
Potrivit documentului, PUZ-ul va crea premisele dezvoltării centurii ocolitoare de nord a municipiului Alba Iulia, care va face legătura între giratoriul centurii actuale (ieşirea spre Cluj-Napoca, zona R.A.R.) şi DN 74 (între Miceşti şi Şard).
 
Etapa de consultare a populaţiei se desfăşoară în perioada 21 septembrie – 1 noiembrie 2021. Propunerile, sugestiile şi opiniile cu valoare de recomandare cu privire la acest proiect de hotărâre,  se pot  depune în scris specificându-se articolul sau articolele din proiect sau regulament la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului, la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, de pe str. Calea Moţilor, nr. 5 A, Camera 8 – Registratură  sau în format electronic pe adresa de e-mail:  office@apulum.ro  în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării prezentului anunţ, respectiv până la data de 5 octombrie 2021, ora 16.00.
 
Centura va avea o lungime de 6 kilometri, dintre care 4.256 ml pe teritoriul municipiului Alba Iulia şi 1.753,95 ml pe teritoriul comunei Ighiu. Dezvoltarea culoarului va începe în sensul giratoriu de nord a centruii ocolitoare existente şi se va finaliza în DN 74, între Miceşti şi Şard, pe teritoriul administrativ al comunei Ighiu.
 
Prin modificarea regulamentului local de urbansim aferent zonei studiate, arealul îşi va ameliora aspectul atât din punct de vedere estetic cât şi volumetric. Este imperativă deblocarea din punct de vedere al traficului pentru zona rezidenţiala Alba Iulia – Miceşti, astfel încât, întreg traficul venit din zona Munţilor Apuseni, şi care doreşte relaţie cu nord-ul vor folosi centura.
 
De asemenea va face legătura între Autostrada A10 Sebeş – Turda şi zona turistică a Munţilor Apuseni. Din punct de vedere al dezvoltării arealului deservit de această centură nou propusă, va cunoaşte o creştere a gradului de interes pentru terenurile dispuse pe întreg dealul tranzitat de centură. Terenurile limitrofe centurii vor fi dezvoltate cu o serie de funcţiuni, ce vor dezvolta zona urbană a municipiului Alba Iulia în zona de nord, în prezent destul de izolată de restul oraşului.
 
Centura  va traversa suprateran linia de cale ferată 224 Alba Iulia – Zlatna. Începând din giratoriul de acces al centruii din zona de ieşire a municipiului Alba Iulia, la km 2 + 845 m centura ocolitoare va supratraversa linia CFR 224 Alba Iulia – Zlatna prin intermediul unui pasaj suprateran, în dreptul KM CFR 4+786 m.
 
Lungimea totală estimată a pasjului suprateran este de aproximativ 170 m. Acesta va fi realizat din beton armat pretensionat, pentru a putea asigura deschiderile majore necesare trecerii trenurilor.

 

Vă mai recomandăm:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările