Încă un proiect cu fonduri europene la Ciugud. Fostul sediu al primăriei va deveni centru de zi pentru vârstnici

Încă un proiect cu fonduri europene la Ciugud. Fostul sediu al primăriei va deveni centru de zi pentru vârstnici

Fostul sediu al primăriei din Ciugud va deveni centru pentru persoanele vârstnice

Fostul sediu al Primăriei omunei Ciugud din Alba va fi transformat într-un centru de zi pentru vârstnici. Investiţia este de aproape 3 milioane lei, majoritatea sumei fiind din fonduri europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Beneficiarii proiectului vor fi cei peste 500 de seniori din comună, care vor avea acces la activităţi de îngrijire socio-medicală, activităţi de socializare şi petrecere a timpului liber.
 
Contractul de finanţare semnat de către primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Creţu, va susţine investiţiile necesare modernizării unui centru de zi în care se vor desfăşura activităţi de îngrijire socio-medicală, activităţi de socializare şi petrecere a timpului liber, dar şi o educaţie informală pentru o viaţă sănătoasă şi activă, potrivit sursei citate.
 
Proiectul cu titlul ”Schimb de destinaţie din clădire Primărie şi Consiliul Local în centru de zi pentru persoane vârstnice şi unităţi de îngrijire la domiciliu, cu modernizare şi mansardare” are o valoare totală de 2.863.526,08 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate este de 2.588.819,13 lei, respectiv 555.540,59 euro.
 
Amplasamentul proiectului este situat în intravilanul localităţii Ciugud, cu acces din strada Principală, având o suprafaţă de peste 4.000 mp, unde există, în prezent, un imobil. Acesta este o construcţie veche ridicată în anul 1958, cu regim de înălţime parter, cu subsol parţial şi cu o structură de rezistenţă din cărămidă.
 
Prin proiect se vor consolida fundaţiile şi elementele de rezistenţă, se va realiza un nou acces la subsol prin interiorul clădirii, se va recompartimenta la interior clădirea, inclusiv grupurile sanitare. Sunt prevăzute de asemenea, lucrări de extindere a clădirii existente pentru suplimentarea spaţiilor, precum şi lucrări de refacere a instalaţiei termice şi electrice a clădirii, înlocuirea tâmplăriei şi refacerea acoperişului. Toate încăperile vor fi dotate cu mobilier şi echipamente adecvate utilităţii pe care o vor avea, tot din bugetul proiectului fiind prevăzută şi achiziţia de centrală termică, ventilo-convectoare, panouri solare şi sistem de supraveghere.
 
 
Începând cu 30 aprilie 2023, data estimată de finalizare a proiectului, centrul social nou înfiinţat va avea un rol important în prevenirea instituţionalizării vârstnicilor din comuna Ciugud prin serviciile sociale oferite în cadrul acestuia. Activităţi de socializare şi de petrecere a timpului liber, inclusiv activităţi cultural-artistice, vor fi pregătite pentru cei ce vor frecventa centrul, dând astfel şansa vârstnicilor să se integreze în societate şi să se adapteze mai uşor la noul statut, de pensionari. De asemenea, persoanele care au nevoie vor beneficia şi de servicii de îngrijire la domiciliu. În cadrul centrului social, vârstnicii din Ciugud o să beneficieze de servicii sociale destinate lor, de activităţi care să-i menţină activi, având posibilitatea de a se implica în activităţi de voluntariat, de a practica sport sau gimnastică de întreţinere. La finalizarea acestui proiect, reprezentanţii comunei alături de Asociaţia AS 2001 îşi propun să acorde şi posibilitatea de a furniza o masă caldă zilnică, în sistem catering, vârstnicilor care din diferite motive nu se pot deplasa şi nu-si pot pregăti mâncare caldă.
 
 
”Principalii beneficiari ai acestui proiect sunt seniorii comunei ce au o vârstă de peste 65 de ani, persoane vulnerabile care se confruntă cu probleme de sănătate şi de singurătate, pensionari pentru care retragerea din viaţa activă vine deseori cu sentimentul de pierdere a autonomiei şi a rolului avut în societate. Grelele provocări prin care trecem în aceste momente din cauza pandemiei, evidenţiază şi mai mult vulnerabilitatea persoanelor de peste 65 de ani, mai ales că în aceste zile, pentru a îi proteja, nu mai au posibilitatea de a socializa, de a merge la biserică sau de a îşi ţine nepoţii în braţe”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.
 
„Ciugudul este comuna europeană de astăzi datorită fondurilor nerambursabile. De această dată, folosim fondurile europene pentru a da viaţă vechiului sediu al primăriei pe care îl vom transforma într-un centru de zi pentru seniorii din comună. Orice comunitate este obligată să aibă grijă de seniorii săi, iar la Ciugud noi ştim asta şi ne îngrijim de părinţii şi bunicii noştri”, a spus Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările