În Transilvania, în era de dinaintea coronavirusului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Laurenţiu Sfinteş
Foto: Laurenţiu Sfinteş

Ştiu că de la început mi s-a părut ceva ciudat. Pentru că pensiunea era ocupată de un grup, am primit o cameră într-un corp lateral, o momâie în noapte dinapoia căreia hămăia insistent un câine. Toate camerele erau aliniate la un cerdac în care se vărsau ramurile negre ale unor pomi pregătiţi de tăiere. Nimic promiţător. Dar când am aprins lumina, s-a întâmplat ceva. Nu era camera pe care o aşteptam.

Cineva pictase tablia patului. Şi masa. Şi scaunele. Chiar şi şifonierul. Pereţii erau albi, fără nimic decorativ. Simpli. Iar pe jos, preşuri din acelea ţărăneşti.

Dimineaţa am ieşit să văd răsăritul. Prea târziu. Muntele era deja tăiat de o orizontală portocalie care îi lumina cocoaşa înălţată deasupra câmpiei şi dezvelea din ce în ce mai mult stâncile rotunde de deasupra cărora, de primăvara până toamna, parapantişti din toate ţările se unesc în zbor planat deasupra depresiunii. Pe lângă căpiţele de fân se înălţau aburi albi, era frig şi ziua muşca rece din pielea obrajilor.

Am plecat să vedem primul oraş. Cel cu zidurile albe, de la Alba Carolina. Pe aleile pietruite din cetatea veche erau mai multe statui decât oameni. Şi bătea un vânt rece, care ţinea primăvara departe. De prânz, am mâncat în crama cavalerilor. La întoarcere, am trecut pe lângă legăturile de pomi tineri oferiţi la vânzare pe marginea drumului. Pentru că era încă devreme, am urcat pe jos dealul către cetatea care stă de cinci sute de ani deasupra satului. Am făcut şi câteva fotografii. Cu munţii, cu negurile care coborau uşor, cu drumul negru răscolit de maşini de teren.

 Foto: Laurenţiu Sfinteş

Transilvania FOTO Laurenţiu Sfinteş

Am fost să vedem al doilea oraş. Pentru că apăruse soarele şi se anunţa o zi frumoasă, după o ploaie nocturnă, pe drumul nostru printre munţi o căprioară ne-a sărit în faţa maşinii, aproape să...

Dar ploaia ne-a ajuns din nou. Tocmai când am urcat pe un promontoriu numit Cetăţuia. De unde oraşul se vedea întins la picioare, rectangular, aliniat cursului Someşului Mic, cu culori amestecate, curat, foarte curat. Şi cam atât. După care am coborât în Piaţa unde Matiaş primeşte Onorul Mustăcioşilor lui Secui. Sau Unguri. Vorba unui coleg de-al meu, nu se mai ştie cine e cine.

Apoi am intrat într-un anticariat, la capătul unei străzi înghesuite de ziduri şi o canalizare în lucru. Şi al unor scări în spirală. Nimic special, cărţi vechi, lucruri vechi, istorii vechi, o cutie de rezonanţă, undeva, izolată de pulsul monoton al oraşului.

Şi am fost să vedem al treilea oraş. Mai departe, atât de departe încât am mers pe două autostrăzi. Una de 15 kilometri, cealaltă de 10. Până am ajuns într-o Piaţă a viitorilor Trandafiri. Am călcat cu sfială covoarele din Catedrala Mare construită în partea de sus a parcului. Am clipit uşor când au strălucit ţiglele ceramice ale Palatului Culturii, din partea de jos. Şi, la pas, am dat ocol interior Cetăţii Medievale, păziţi de suliţele solare ale unei amiezi calde de martie.

Ne-am întors la camera cu mobilă pictată, tot pe lumină. După care am ieşit să vedem cum muntele începea să fie acoperit de o tuşă grea de întuneric, care lăsa în retină doar siluetele subţiri ale unor mesteceni înmuguriţi.

 Foto: Laurenţiu Sfinteş

Transilvania FOTO Laurenţiu Sfinteş

Dimineaţa, am descoperit că am rămas singuri în casa mare şi cu mobila pictată, după ce am fost singuri şi în casa cu cerdac, din gradină. Lumea plecase, altă lume nu mai venise. Gazdele de la conac, îmbrăcate în costumele populare cu aceleaşi culori cu ale interioarelor mobilate, erau tot acolo, ca şi în prima seară, ca şi cum curtea ar fi fost plină de maşini, iar toate camerele ocupate.

Şi pe drumul de întoarcere către Bucureşti, cineva, la un post de radio, a început să numere, lăsând intervale lungi între intervenţii: Sibiu, 37, Târgu Roşu, 39, Râmnicu Vâlcea, 40, Piteşti, 43, Bucureşti, 45.

Da, era ceva ciudat în această primăvară. Ceva insinuant, ceva care dorea să răstoarne frumuseţea zilelor reci sau calde sau ploioase pe care le-am petrecut în cele trei oraşe.

Va reuşi?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite