Rase de câini româneşti

Rase de câini româneşti

Ciobănesc mioritic FOTO rasedecaini.com

Rase de câini româneşti. Chiar dacă de ani buni rasele româneşti de câini sunt prezente în competiţiile din întreaga lume, tocmai din acest an două dintre rasele autohtone au fost omologate oficial de Asociaţia Chinologică Internaţională. Mai exact, este vorba despre ciobănescul carpatin şi ciobănescul mioritic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vă prezentăm în cadrul acestui articol câteva dintre rasele româneşti de câini:
 

Rase de câini româneşti: ciobănescul carpatin

Ciobănescul carpatin este o rasă canină originară din spatiul Carpato-Danubian, având o talie mare, deosebit de puternică şi impozantă. În prezent, acesta se regăseşte în mai toate zonele din ţară şi este utilizat în mod frecvent pentru pază şi protecţie, conform site-ului infocaini.ro.
 
Din punct de vedere al personalităţii, ciobănescul românesc carpatin este recunoscut pentru inteligenţa sa, precum şi pentru curajul său, în special când are de-a face cu posibili prădători. 
 
Rase de caini romanesti
Ciobănesc carpatin FOTO animale.ro
 
Ciobănescul carpatin nu necesită o îngrijire specială, deoarece se poate acomoda destul de uşor la viaţa de apartament, dacă este scos zilnic la plimbare. Cu toate acestea, câinele s-ar simţi mai bine dacă proprietarul său ar dispune şi de o grădină.
 

Rase de câini româneşti: ciobănescul mioritic

Ciobănescul mioritic este o altă rasă autohtonă veche, păstrată în spaţiul românesc de către păstori şi răspândită cel mai mult în oraşele Sibiu şi Braşov. Originile acestui câine ar putea fi însă şi mai vechi, unii specialişti afirmând că ciobănescul mioritic, sau cel puţin câini asemănatori cu această rasă, au fost cei care au însoţit în trecut triburile celtice în timpul migraţiei, conform site-ului infocaini.ro.
 
Ciobănescul mioritic este un câine de talie mare, cu un corp bine dezvoltat, precum şi cu o blană dublă, primul strat fiind des şi moale, iar cel de-al doilea fiind mai degrabă aspru, lung, de circa 10-15 cm.
 
Rase de caini romanesti - ciobanesc mioritic
Ciobănesc mioritic FOTO Mediafax
 
Din punct de vedere al personalităţii, ciobănescul mioritic este un câine voios, inteligent, adaptabil şi deosebit de prietenos, mai ales cu cei mici. De asemenea, această rasă este una loială stăpânului, simţindu-se cel mai bine dacă face parte dintr-o singură familie.
 
Un inconvenient pentru cei care doresc să achiziţioneze un ciobănesc mioritic ar fi că acesta necesită o îngrijire permanentă, periajul realizându-se săptămânal, mai ales în perioadele de năpârlire.
 

Rase de câini româneşti: ciobănesc românesc corb

Ciobănescul românesc corb este o rasă autohtonă, originară din regiunea Carpaţilor Meridionali şi a zonei subcarpatice. Datorită blănii sale foarte negre, această rasă a fost botezată cu numele de „corb”.
 
Din punct de vedere fizic, ciobănescul românesc corb se poate mândri cu o talie mare, puternică, având o imagine impozantă în comparaţie cu alte rase canine. 
 
Rase de caini romanesti: ciobanesc corb
FOTO animalpet.ro
 
În cazul în care doriţi să aveţi un astfel de câine la bloc, trebuie să ştiţi că lătratul ciobănescului românesc corb este deosebit de puternic şi profund. De asemenea, merită de amintit că acest câine este unul de stână, prin urmare are nevoie de un spaţiu destul de amplu şi de multă mişcare.
 

Rase de câini româneşti: ciobănesc românesc de Bucovina

Un alt câine originar din ţara noastră este şi ciobănescul românesc de Bucovina, o rasă canină formată, aşa cum îi spune şi numele, în spaţiul carpatin din zona Bucovinei. Câţiva specialişti susţin că această rasă de câini a fost folosită inclusiv de daco-romani, pentru paza turmelor, cât şi pentru vânătoare.
 
La fel ca şi celelalte rase de câini de la noi, ciobănescul românesc de Bucovina este un câine de talie mare, cu un corp masiv, însă fără să fie greoi. Una dintre cele mai dese combinaţii de culori pentru această rasă este albul cu pete negre sau de culoarea nisipului. Uneori, se mai pot întâlni şi exemplare complet albe sau negre.
 
Rase de caini romanesti: ciobanesc romanesc de Bucovina
FOTO animale.ro
 
Cu un instinct de pază foarte bine dezvoltat, ciobănescul românesc de Bucovina este un câine curajos, echilibrat, calm şi cu un lătrat foarte puternic.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: