Mobilier, pereţi şi decoraţiuni verzi, într-o casă amenajată cu 40.000 euro în timpul pandemiei

Mobilier, pereţi şi decoraţiuni verzi, într-o casă amenajată cu 40.000 euro în timpul pandemiei

O familie cu trei copiii şi-a cumpărat o casă în Mogoşoaia, căreia a dorit să-i dea un aer fresh şi să aibă cât mai multe spaţii de depozitare atent integrate în design, încât nici să nu le vadă. Problema? Au cumpărat casa şi au amenajat-o pe parcursul anului 2020, când pandemia a îngreunat vizitele pe şantier şi întâlnirile cu designerii de interior. Dar rezultatul merită tot efortul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marina (economist-contabil) şi Robert (inginer IT) şi-au dorit pentru casa lor din Mogoşoaia un design modern şi cât mai multe spaţii de depozitare ascunse. Însă înainte de toate voiau să se simtă cu adevărat „acasă” împreună cu cei trei copii ai lor. Au lucrat cu la cei de la Arhitect.O pentru amenajare, care au preluat proiectul când era la „gri” şi le-au îndeplinit dorinţele. 
 
Lucrările au durat 9 luni şi nu au fost lipsite de peripeţii, având în vedere că au fost unele probleme – constructorul a făcut iniţial nişte greşeli la finisaje, pe care le-a reparat până la urmă. „Fiind pandemie, nu am fost pe şantier atât de des pe cât mi-am dorit. Am lucrat mai mult online,”, spune Andreea Turbatu, de la Arhitect.O.
 

Continuarea articolului, aici. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările