8 februarie: S-a născut chimistul Dmitri Mendeleev, creatorul sistemului periodic al elementelor. Boala de care suferea în tinerețe
0Data de 8 februarie a marcat momente importante din istoria țării noastre, printre care: recunoașterea independenței de stat, de către Germania, Franța și Marea Britanie și Răscoala țărănească. Este de asemenea, ziua în care s-a născut faimosul chimist, Dmitri Mendeleev și actrița Cristina Stamate.
1834: S-a născut Dmitri Ivanovici Mendeleev, chimist, creatorul sistemului periodic al elementelor
Dmitri Mendeleev a fost unul dintre cei mai însemnaţi chimişti. Pasiunea sa pentru chimie s-a concretizat prin descoperirea legii periodicităţii şi crearea tabelului periodic al elementelor, una dintre realizările ştiinţei foarte cunoscute şi apreciate la nivel mondial, conform www.famousscientists.org.
Cu ajutorul tabelului periodic al elementelor, Mendeleev a evidenţiat existenţa şi proprietăţile noilor elemente chimice. Dmitri Ivanovici Mendeleev s-a născut la 8 februarie 1834, în Verkhnie Aremziani, o provincie a Siberiei.
A făcut parte dintr-o familie numeroasă. Tatăl său a fost profesor, iar mama sa a deschis o fabrică de sticlă care însă a funcţionat doar până când Dmitri a împlinit vârsta de 15 ani. La vârsta de 16 ani, Dmitri Mendeleev s-a mutat la Sankt Petersburg, unde a învăţat la Institutul Pedagogic Principal. Începuse deja să publice lucrări de cercetare de la vârsta de 20 de ani.
A absolvit primul în promoţia sa, în ciuda faptului că se confrunta cu tuberculoza. În 1855, la vârsta de 21 de ani, a obţinut un loc de muncă în predarea ştiinţei la Simferopol, Crimea. A absolvit un program de masterat în chimie la Universitatea din Sankt Petersburg. S-a dedicat atât activităţii didactice cât şi celei de cercetare, în perioada 1859-1860 a locuit la Heidelberg, unde a lucrat pentru o scurtă perioadă de timp cu Robert Bunsen, de la Universitatea din Heidelberg.
A participat, în 1860, la prima conferinţă internaţională dedicată chimiei, desfăşurată la Karlsruhe, Germania. În 1861, s-a întors la Institutul Tehnic din Sankt Petersburg, unde a publicat lucrarea de 500 de pagini „Chimia Organică”, care i-a adus premiul Domidov şi l-a propulsat în fruntea educaţiei în domeniul chimiei din Rusia. A publicat în 1869 lucrarea „Principiile Chimiei”, care a fost tradusă în engleză, franceză şi germană. Mendeleev a înţeles că proprietăţile elementelor erau deosebit de importante, drept pentru care a notat cele 65 de elemente cunoscute, până la acel moment, pe nişte bucăţi de hârtie asemănătoare cărţilor de joc, după care a notat proprietăţile fundamentale ale fiecărui element în parte, inclusiv greutatea atomică.
A observat atunci că greutatea atomică era importantă într-o anumită măsură - comportamentul elementelor părea să se repete pe măsură ce creştea greutatea atomică a acestora. A continuat să mute bucăţile de hârtie astfel încât să găsească modelul coerent de dispunere al elementelor. I-au fost necesare doar două săptămâni să publice lucrarea „Relaţia dintre Proprietăţi şi Greutăţile Atomice ale Elementelor”.
Tabelul Periodic al Elementelor a fost dat publicităţii în 1869. Munca sa a fost apreciată de chimistul francez Paul-Emile Lecoq de Boisbaudran, care a confirmat faptul că Mendeleev a avut dreptate în privinţa proprietăţilor elementelor, conform http:// www.robinsonlibrary.com. Datorită muncii depuse, Mendeleev devenise foarte cunoscut şi a fost recompensat în 1882 cu medalia Davy a Societăţii Regale Britanice, iar în 1905 cu cea mai înaltă distincţie acordată de aceeaşi instituţie - Medalia Copley. În acelaşi an, a fost ales membru în Academia Regală de Ştiinţe a Suediei. Elementul 101 este denumit Mendelevium în onoarea sa. Dmitri Mendeleev a murit la Sankt Petersburg la 2 februarie 1907, cu doar şase zile înainte să împlinească 73 de ani.
1880: Guvernele Germaniei, Franţei şi Marii Britanii au recunoscut independenţa de stat a României
Pe 8 februarie 1880, România a marcat un moment deosebit în istoria sa, primind recunoașterea oficială a independenței sale de către marile puteri europene: Franța, Germania și Marea Britanie. Această recunoaștere a reprezentat o încununare a eforturilor politice, diplomatice și militare începute în 1877, odată cu ruperea irevocabilă a legăturilor de vasalitate față de Imperiul Otoman.
La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe al României în guvernul lui I.C. Brătianu, a anunțat ruptura de vasalitate față de Imperiul Otoman, proclamând independența țării. Această decizie a fost confirmată, oficial, la 10 mai, când Camera Deputaților și Senatul au consfințit statutul de stat independent al României.
Independența obținută a fost apărată cu fermitate în timpul războiului ruso-turc din 1877-1878, în care armata română a avut un rol esențial, în capitularea armatei otomane. Cu toate acestea, tratatul de la San Stefano din 19 februarie/3 martie 1878, care recunoștea independența României, a impus și retrocedarea unor teritorii către Rusia, teritorii pe care guvernul român le considera parte integrantă a țării.
Nemulțumit de tratat, guvernul român a declarat acest document „lipsit de orice valoare obligatorie pentru România”, întrucât nu ținea cont de integritatea și suveranitatea națională. În acest context, marile puteri europene, printre care Austro-Ungaria, Anglia, Franța și Germania, au organizat Congresul de pace de la Berlin între 1/13 iunie și 1/13 iulie 1878, dar delegația României nu a participat decât ca invitat.
Congresul de la Berlin a condus la semnarea unui nou tratat de pace, iar în lunile următoare, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman și Rusia au recunoscut independența României. Ulterior, în februarie 1880, Franța, Germania și Marea Britanie au consfințit recunoașterea independenței prin stabilirea relațiilor diplomatice la nivel de legații.
Astfel, la 8 februarie 1880, România a primit oficial recunoașterea suveranității sale din partea celor trei mari puteri europene. Agenți diplomatici precum William Arthur White (Regatul Unit), contele von Wesdehlen (Imperiul German) și Albert Ducros (Franța) și-au prezentat scrisorile de acreditare, stabilind relații diplomatice oficiale cu România.
1894: A murit Iorgu Caragiali, dramaturg
S-a născut în anul 1826. A fost elev la Şcoala de Muzică a Cadeţilor, după care s-a apucat de actorie şi a făcut parte, din toamna anului 1864 până în vara lui 1865, din trupa lui Matei Millo, conform „Dicţionarului general al literaturii române”, apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).
În decembrie 1866 a deschis stagiunea unui Teatru de vodevil român. Într-un turneu întreprins în 1867 s-a oprit la Giurgiu, unde, cunoscându-l pe Mihai Eminescu, l-a poftit în trupa sa. Din 1869 a fost angajat la Teatrul Naţional din Bucureşti.
În timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878 şi-a alcătuit o trupă cu care dă spectacole la Podul Mogoşoaiei. Primele sale scrieri publicate au fost „Cometul sau Astronomul voiajor” (1857) şi „Jelbaru” (1857). A scris cântecele comice în maniera lui V. Alecsandri. Alte scrieri: „Surdul” (1857), „Cântecul românilor la primirea în Bucureşti a prinţului lor Alexandru-Ioan I” (1859), „Moş Trifoi sau Cum ţi-i aşterne aşa-i dormi” (1859), „Nu e pentru cine se găteşte, ci pentru cine se nimereşte” (1866), „Martirii Candiei” (1867), „Cântecul deputaţilor şi al desperatului” (1871).
A murit la Bucureşti.
1899: S-a născut Theodor V. Ionescu, fizician, membru titular al Academiei Române
S-a născut la Dorohoi, jud. Botoşani. A urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, Secţia fi zico-chimice, iar în 1924 şi-a susţinut teza de doctorat în care a tratat problemele vitezei sunetului în lichide în legătură cu căldura de evaporare, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
La Universitatea din Nancy, Franţa, unde şi-a continuat pregătirea, şi-a luat un al doilea doctorat în fizică. În 1927, în cadrul laboratorului lui A. Cotton de la Sorbona, a construit un modulator luminos (bazat pe fenomenul de interferenţă).
A fost profesor la Catedra de Fizică Experimentală a Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, contribuind la utilarea laboratoarelor existente, la construirea unui mare şi modern laborator în noua clădire a Universităţii. A studiat problema vitezei sunetului în lichide, a inventat un oscilator de joasă frecvenţă în arcul de mercur, a studiat experimental şi teoretic, între 1931-1932, propagarea undelor electrice în gaze ionizate, reuşind să stabilească formula vitezei de propagare.
Preocuparea sa de bază a fost studiul ionilor negativi moleculari în oxigen, descoperind aşa-numitele „canale ionosferice”. Studiul plasmei l-a condus la construcţia unor oscilatoare de tip nou (1936-1938). Transferat la Universitatea din Bucureşti în 1941, a predat aici cursul de mecanică fi zică, apoi pe cel de electricitate. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc în numeroase lucrări: „Vitesse du son dans les liquides” (1924), „Effet Joule et theorie de Bohr” (1924), „Electrons libres de gaz ionises dans le champ magnetique” (1932), „Absorbtion d’energie dans gaz ionises” (1933), „Structure de l’ion negatif” (1940), „Electricitatea” (1962) etc. Membru corespondent (2 iul. 1955), apoi membru titular (21 mart. 1963) al Academiei Române, Laureat al Premiului de Stat. A murit la 6 noiembrie 1988.
1907: Răscoala ţăranilor din satul Flămânzi (jud. Botoşani)
Răscoala țărănească din 1907 a început în Flămânzi, Botoșani, pe 21 februarie (8 februarie, stil vechi), extinzându-se apoi în întreaga țară. Represiunea armatei a dus la pierderi umane semnificative. Sub lozinca „Vrem pământ!”, a început marea răscoală ţărănească ce a cuprins, în aproape două luni, majoritatea judeţelor Moldovei şi Munteniei.
În perioada pre-răscoală, țăranii români dețineau pământul în comun, dar influența turcilor otomani a adus iobăgia și birul. Iobăgia a fost abolită în 1864, dar reforma agrară a favorizat boierii, iar neo-iobăgia a persistat. În 1905, marea majoritate a pământului era în mâinile unui mic procentaj de proprietari, generând inegalități grave.
Răscoala a fost alimentată de nemulțumirea țăranilor față de arendași și proprietarii de pământ, majoritatea locuind în orașe și lăsând administrarea moșiilor în mâinile intermediarilor. În Moldova, arendașii evrei erau implicați, iar răscoala a început ca o reacție la o dispută legală între un boier și un arendaș evreu la Flămânzi.
Evenimentele s-au escaladat rapid, iar guvernul conservator a fost înlocuit de liberali. Starea de urgență a fost declarată, iar armata a intervenit brutal împotriva răsculaților. Numărul exact al victimelor este controversat, variind între 2.000 și 11.000 de țărani uciși.
Consecințele au inclus adoptarea unor măsuri pentru îmbunătățirea situației țărănimii, precum o lege nouă privind contractele agricole și înființarea unei bănci pentru creditul rural. Răscoala a demolat mitul „țărănimii fericite” și a creat o impresie nefavorabilă despre România în Occident. Evenimentul a determinat revizuirea concepțiilor elitei conducătoare și a dat naștere unei noi generații politice.
1924: Prima execuţie cu gaz letal, în Nevada, SUA
Prima execuție cu gaz letal din Nevada, SUA, a avut loc pe 8 februarie 1924. Condamnatul la moarte a fost un deținut numit Gee Jon, un imigrant chinez condamnat pentru uciderea unui coleg chinez în cadrul unei dispute, într-un salon de jocuri din orașul Las Vegas. Gee Jon a fost ales pentru a fi subiectul acestei noi metode de execuție, iar procedura a fost efectuată în închisoarea statală din Carson City, Nevada.
Execuția cu gaz letal a fost concepută pentru a fi o metodă considerată mai puțin brutală și mai eficientă din punct de vedere tehnic. Condamnatul era plasat într-o cameră special construită, numită „camera gazului”, unde i se administra un amestec de gaze letale, în special cianură de hidrogen. Această substanță chimică creează o reacție chimică în organism, ducând la incapacitatea acestuia de a utiliza oxigenul și, în cele din urmă, la moarte.
1946: S-a născut Cristina Stamate, actriță
Cristina Stamate, născută la 8 februarie 1946 în București, România, și-a construit o remarcabilă carieră ca actriță în domeniile filmului, radio, televiziunii, scenă și dublaj vocal.
Fiica actorului Cristian Stamate și a Cătălinei (n. Rusu), Cristina a moștenit pasiunea pentru arta spectacolului. La vârsta de 20 de ani, în 1966, s-a căsătorit cu actorul Dan Ivănescu, cu care a petrecut 11 ani, până la decesul acestuia în 4 martie 1977.
Ulterior, s-a căsătorit în 1979 cu Zanfir Pop, o uniune care a durat 20 de ani, până la trecerea acestuia în neființă în 30 decembrie 1999. Mai târziu, a fost căsătorită cu Ticu Dumitrescu, până în 2014.
În lumea cinematografiei românești, Cristina Stamate a lăsat o amprentă semnificativă prin participarea sa în filme precum „Grăbește-te încet” (1982) și „Secretul lui Bachus” (1984).
Pe scena teatrului, a fost o prezență activă la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, contribuind la spectacole precum „Arca lui Nae și Vasile”, „Bufonii regelui”, „Dai un ban, dar face”, „Idolul femeilor”, „Nimic despre papagali”, „Poftă bună lui Tănase”, „Revista revistelor”, „Te aștept diseară pe Lipscani”, „Ura... și la gară”, și „Vara nu-i ca iarna”.
În domeniul televiziunii, a colaborat cu Teatrul Național de Televiziune și Teatrul Național Radiofonic, contribuind la producții precum „Evantaiul” și „Scene din viața lumii mari”, sau „Stăpânul tăcerii”.
Cristina Stamate a încântat publicul cu talentul ei deosebit și cu prezența sa charismatică, aducând contribuții semnificative în diverse medii ale artei spectacolului. A încheiat parcursul său pe această lume la vârsta de 71 de ani, în data de 27 noiembrie 2017, în București, România.
1949: S-a născut actriţa Brooke Adams
Brooke Adams s-a născut pe 8 februarie 1949, în New York City, SUA. Este o actriță americană cu o carieră diversificată în domeniul filmului, televiziunii și teatrului.
Adams și-a început cariera în lumea artei încă de la o vârstă fragedă, fiind atrasă de frumusețea și expresivitatea actoriei. A studiat la prestigiosul Actors Studio din New York, unde a avut ocazia să-și dezvolte și să-și perfecționeze abilitățile actoricești.
Debutul său în lumea filmului a avut loc în anii '70, și de-a lungul decadelor, Adams a adunat o serie de roluri notabile care i-au adus recunoaștere și apreciere în industria cinematografică. Unul dintre primele sale roluri remarcabile a fost în filmul „Days of Heaven” (1978), regizat de Terrence Malick, unde a jucat alături de Richard Gere și Sam Shepard.
Printre alte filme notabile în care a apărut se numără „Invasion of the Body Snatchers” (1978), „The Dead Zone” (1983), „Key Exchange” (1985), și „The Baby-Sitters Club” (1995). Performanțele sale calde și autentice au contribuit la conturarea unei cariere solide și variate în lumea cinematografiei.
Pe lângă film, Brooke Adams și-a adus contribuția în domeniul televiziunii, apărând în seriale precum „Moonlighting”, „Family” și „Monk”. În paralel cu cariera sa în industria filmului și televiziunii, ea și-a continuat angajamentul față de teatru, jucând în numeroase producții de pe Broadway și din teatre regionale.
De-a lungul anilor, Adams a fost apreciată pentru versatilitatea sa actoricească și pentru capacitatea de a aduce autenticitate și profunzime personajelor sale.
1979: A murit Alexandru A. Philippide, scriitor și traducător
S-a născut la Iaşi. Şi-a făcut studiile liceale, apoi pe cele universitare, la Facultatea de Drept şi Facultatea de Litere-Filosofie din Iaşi. Şi-a continuat pregătirea în filosofie şi economie politică la Berlin, precum şi în litere, filosofie şi economie politică la Paris, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003). A lucrat la Direcţia Presei din cadrul Ministerului de Externe şi la Ministerul Propagandei (1929-1947).
Ca scriitor, a debutat în 1919, în revista „Însemnări literare”, cu poezia „Cântecul câtorva”. A colaborat cu versuri, proză, evocări şi studii literare în cele mai prestigioase publicaţii ale vremii: „Adevărul literar şi artistic”, „Cugetul românesc”, „Dimineaţa”, „Gândirea”, „Lumea literară”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Viaţa românească” ş.a.
Ca poet a debutat editorial în 1922, cu volumul „Aur sterp”, urmat de „Stânci fulgerate” (1930), „Visul în vuietul vremii” (1939), „Monolog în Babilon” (1967). Eseurile sale estetice le-a adunat în volumele „Studii şi portrete literare” (1963), „Scriitorul şi arta lui” (1968), „Consideraţii confortabile” (2 vol., 1970 şi 1972), „Puncte cardinale europene - orizont romantic” (1972), „Studii şi eseuri” (2 vol.,1978) ş.a. În 1942, i-a apărut volumul de nuvele „Floarea din prăpastie”.
A tradus din creaţia lui Beaudelaire, Goethe, Heine, Lermontov, Novalis, Poe, Puşkin, Rilke etc., traduceri reunite în volumul „Flori de poezie străine răsădite în româneşte” (1973). A fost distins cu „Meritul Cultural” (1964), cu Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor din România, fiind, de asemenea, laureat al Premiului „Herder”.
Membru corespondent (2 iul. 1955), apoi membru titular (21 mart. 1963) al Academiei Române, a fost şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Filologice, Literatură şi Arte a Academiei Române (1965-1974). A murit la Bucureşti.
1999: A murit Iris Murdoch, scriitoare
Dame Jean Iris Murdoc a fost o scriitoare și filozoafă irlandeză, cunoscută ca autoare sub numele de Iris Murdoch. În 1978 a câștigat Premiul Booker.
Iris Murdoch s-a născut la Dublin pe 15 iulie 1919, dar a crescut la Londra, unde familia sa s-a mutat după ce ea împlinise un an.
După ce a studiat literatura greacă și cea latină, istorie Antică și filozofie la Somerville College din Oxford, Iris își continuă studiile de filozofie la Newnham College din Cambridge, unde frecventează lecțiile lui Ludwig Wittgenstein.
La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Iris Murdoch începe să lucreze pentru UNRRA, organizație ONU, care se ocupa de refugiați. Acest tip de muncă o va face să călătorească în diverse țări din Europa, ca Austria și Belgia. Șederea în Belgia, în particular, va fi fundamentală pentru cariera sa filozofică, acolo având ocazia să-l întâlnească pe filozoful Jean-Paul Sartre și, de asemenea, să-i citească operele, opere care se găseau mai greu în Marea Britanie.
Din 1948 a predat filozofia la Universitatea din Oxford. A scris un studiu despre filozoful și scriitorul francez Jean Paul Sartre, Sartre Romantic Raționalist („Sartre, un raționalist romantic”, 1953).
Iris Murdoch s-a remarcat ca scriitoare încă de la primul său roman publicat, Under the Net („Prins în mreje”, 1954). Începe o lungă carieră literară: ea va scrie neîntrerupt până în anul 1995, când va descoperi că suferă de boala Alzheimer. La Oxford l-a întâlnit și pe cel care-i va fi soț, scriitorul și profesorul John Bayley, cu care s-a căsătorit în 1956.
A murit la 8 februarie 1999, iar soțul său, care i-a stat alături până la sfârșit, o va aminti în două cărți: Elegy for Iris (1998) și Iris and Her Friends: A Memoire of Memory and Desire (1999).
Inspirându-se din viața și boala sa, a fost realizat filmul Iris, bazat pe memoriile soțului ei. În film, rolul este interpretat de Kate Winslet (în tinerețe) și Judi Dench (la bătrânețe).
2019: A murit Salvador Távora, dramaturg, considerat un inovator al teatrului andaluz
Salvador Távora Triano s-a născut pe 3 aprilie 1930, la Sevilla și a fost un actor și regizor de teatru spaniol, cunoscut pentru contribuțiile sale la teatrul independent andaluz și legătura sa strânsă cu lumea flamenco.
Născut și crescut într-un cartier modest, Cerro del Águila, Távora a experimentat dificultățile economice și culturale postbelice. Încă de la o vârstă fragedă, și-a dezvoltat pasiunea pentru flamenco și corrida, devenind cunoscut ca matador de novillos în arenele din Ubrique, Utrera și La Maestranza din Sevilla.
Pe lângă activitatea sa în spectacolele flamenco tradiționale, Távora a fost un promotor al unei noi expresii andaluze, reflectând realitățile sociale ale regiunii. În anii '70, a fondat spectacolul „Quejío”, marcând începutul colaborării cu grupul de teatru La Cuadra.
Cu un limbaj teatral inovator, Távora a adus pe scenă poezia mașinilor, uneltelor și a altor elemente cotidiene, îmbinând armonios aceste aspecte cu tradițiile andaluze precum pasodoble și corrida de tauri. Prin implicarea sa în căutarea identității culturale și istorice, Távora a devenit recunoscut și respectat atât la nivel local, cât și internațional.
Maestrul teatrului independent andaluz, Salvador Távora, a încetat din viață pe 8 februarie 2019, lăsând în urmă un bogat moștenire culturală și artistică.
2024: Balul Operei din Viena
Balul anual Wiener Opernball are loc în marea sală a Operei de Stat din Viena în joia care precede Miercurea Cenușii. Această ocazie plină de farmec, inaugurată pentru prima dată în 1854, își are rădăcinile în serile de dans organizate în palatele aristocratice din Viena la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Balul adună personalități din lumea politică, culturală, de afaceri și alte domenii, precum și oaspeți internaționali. Este o ocazie pentru strălucirea ținutelor elegante, bijuteriilor scumpe și a atmosferei aristocratice. Muzica de operă și valsurile vienezelor completează atmosfera magică a serii.
În acest an are loc pe data de 8 februarie.
Se încarcă comentariile...
