4 mai: Ziua când a murit Doina Cornea, cel mai important dizident român anti-ceauşist
0În anul 2018, pe 4 mai, a murit disidenta Doina Cornea. Tot pe 4 mai a murit compozitorul George Enescu și s-a născut cântăreața Mihaela Runceanu.
1886: Masacrul din Haymarket, soldat cu moartea a şapte poliţişti şi a numeroşi demonstranţi şi trecători
Afacerea Haymarket (denumită și masacrul din Haymarket) a fost o demonstrație ce a avut loc în ziua de marți, 4 mai 1886, în Piața Haymarket din Chicago, Statele Unite.
Ea a început ca un miting de susținere a muncitorilor aflați în grevă pentru reducerea zilei de lucru la 8 ore.
O persoană necunoscută a aruncat o bombă artizanală înspre polițiști în timp ce aceștia încercau să împrăștie mulțimea.
Explozia și focurile de armă ce au urmat s-au soldat cu moartea a opt polițiști și cu un număr necunoscut de morți din rândul civililor.
În procesul care a urmat și care a fost mediatizat pe plan mondial, opt anarhiști au fost judecați pentru crimă.
Patru au fost condamnați și executați, iar unul s-a sinucis în închisoare, deși acuzarea a recunoscut că niciunul dintre aceștia nu aruncase bomba.
Afacerea Haymarket este semnificativă pentru rolul pe care l-a jucat în stabilirea zilei de 1 mai ca Zi Internațională a Muncii.
În literatura populară, evenimentul a inspirat caricatura „anarhistului care aruncă bombe”.
Cauzele incidentului rămân controvesate încă; atitudinea profund polarizată ce diviza mediul de afaceri și muncitorimea la sfârșitul secolului al XIX-lea în Chicago sunt considerate a fi fost factori ce au generat tragedia și urmările ei.
Locul incidentului a fost desemnat ca punct de reper în orașul Chicago la 25 martie 1992.
Monumentul Martirilor de la Haymarket din cimitirul Forest Park, aflat în apropiere, este pe lista Registrului Național al Siturilor Istorice (National Register of Historic Places) și a fost desemnat ca reper istoric național (National Historic Landmark) din 18 februarie 1997.
1921: S-a născut dirijorul, compozitorul și profesorul universitar român Mircea Basarab
A debutat în compoziție la sfârșitul anilor 1940. A scris lucrări pentru orchestră, printre care se numără două concerte, pentru vioară (1952) și pentru oboi (1960), muzică de cameră, piese vocale și muzică de film.
Și-a început cariera pedagogică în 1951 la Conservatorul din București, unde a predat până în 1964 cursuri de orchestrație, citire de partituri și dirijat orchestral în calitate de lector, asistent și apoi profesor asociat.
A fost dirijor permanent al Filarmonicii de Stat „George Enescu” din București, funcție pe care a avut-o până în 1986, la pensionare. Din 1964 a fost timp de cinci ani directorul aceleiași filarmonici.
A participat alături de orchestre românești și din străinătate la numeroase turnee, desfășurate în Argentina, Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Irlanda, Japonia, Luxemburg, Regatul Unit ș.a.
A fost membru în juriile unor festivaluri muzicale din România și de peste hotare. A publicat articole și a prezentat emisiuni radiofonice și de televiziune.
1922: S-a născut Vlad Musatescu, scriitor si umorist român
Vlad Mușatescu (n. 4 mai 1922, Pitești, d. 4 martie 1999) a fost un scriitor și umorist român. A fost secretarul editurii ABC (1941-1945), redactor la ziarul Înainte (1945-1948), redactor la Editura Europolis, șef tehnic, redactor artistic, machetator la diverse edituri și reviste precum Flacăra, Gazeta literară și Cinema.
A scris numeroase cărți pentru copii și adulți, în special parodii polițiste, și a tradus din Kipling, J. London, Cronin, Dylan Thomas, Caldwell. Cărțile sale sunt adesea scrise la persoana întâi, iar faptele, locurile și celelalte personaje sunt inspirate sau luate direct din viața scriitorului.
1924: Echipa României de rugby câștigă pentru țara noastră prima medalie la a VIII-a Olimpiada care s-a desfasurat la Paris
Țara noastră a obținut locul 3 si medalia de bronz, prima din istoria participării sportivilor români la Jocurile Olimpice.
A fost cea de-a doua participare a României la Jocurile Olimpice, echipa de rugbi a câștigat medalia de bronz, clasându-se pe locul trei din trei țări participante: SUA, Franța și România.
Echipa de fotbal a fost eliminată în primul tur după 0-6 cu Olanda. La tenis, Gheorghe Lupu a reușit să se califice în turul doi iar la tir, cel mai bun rezultat a fost locul 13 din 22 de echipe, obținut la întrecerea de armă calibru mare.
Federația Română de Rugby s-a înființat în 1931.
1929: S-a născut Audrey Hepburn, actriță anglo-olandeză
Audrey Hepburn (născută Audrey Kathleen Ruston, n. 4 mai 1929, Ixelles/Elsene, Belgia – d. 20 ianuarie 1993, Tolochenaz, Elveția) a fost o actriță de film de origine anglo-olandeză, laureata a Premiului Oscar pentru cel mai bun rol in filmul “Vacanta la Roma”
Audrey Hepburn este considerată și în prezent un model de frumusețe și eleganță, fiind de nenumărate ori considerată ca una dintre cele mai frumoase femei din toate timpurile.
Imaginea ei este folosită în numeroase campanii publicitare.
Stilul îmbrăcăminții ei continuă să aibă succes în rândul femeilor și în ziua de azi.
Rochia neagră Givenchy din filmul Mic dejun la Tiffany a fost vândută în 2006 cu peste 462.000 £, al doilea preț, ca valoare, plătit vreodată pentru o rochie dintr-un film, după cea a lui Marilyn Monroe din filmul The Seven Year Itch, care s-a vândut cu 4,6 milioane de dolari în iunie 2011.
1953: Ernest Hemingway câștigă premiul Pulitzer pentru „Bătrânul și marea“
Potrivit mărturiei proprii, între 1942 şi 1945, Hemingway a fost „terminat ca scriitor“. Sunt ani de depresii, cauzate în special de pierderea, rând pe rând, a celor mai apropiaţi prieteni scriitori: Scott Fitzgerald (1940), James Joyce (1941) şi Gertrude Stein (1946).
Tot în această perioadă, Hemingway suferă de dureri de cap cumplite, tensiune arterială puternică, probleme cu greutatea şi diabet, rezultatul mulţilor ani de escapade alcoolice. În 1948, călătoreşte la Veneţia, unde se îndrăgosteşte de Adriana Ivancich, o tânără de 19 ani.
Iubirea platonică, survenită pe fondul problemelor maritale cu Mary, a inspirat scrierea „Dincolo de râu şi între copaci“, publicată în 1950, cu recenzii catastrofale. În anul următor, într-o criză de nervi cauzată de modul în care ultimul său roman fusese primit, Hemingway scrie „Bătrânul şi marea“, în numai opt săptămâni, şi-o prezintă ca „tot ce o să pot scrie mai bun, cât mai am de trăit“. „Bătrânul şi marea“ devine bestseller instant, câştigând premiul Pulitzer, în mai 1952.
1955: S-a născut Mihaela Runceanu, solistă română de muzică ușoară
Pentru Mihaela Runceanu, care s-a născut pe 4 mai 1955, la Buzău, muzica a fost o bucurie încă din copilărie. Odată, când a întrebat-o, într-un magazin, ce păpuşă şi-ar dori, fetei i-au căzut ochii pe o vioară şi asta a ales, a povestit mama artistei cu ani în urmă. Viaţa şi-a urmat apoi cursul firesc: a studiat muzică la şcoala elementară şi a fost elevă la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Buzău.
Atunci a avut şansa să cânte cu Orchestra Simfonică din oraş atât acasă, cât şi pe scenele din Ungaria şi Cehoslovacia. Mihaela le-a atras atenţia altor muzicieni, dar şi publicului încă din timpul liceului, din 1972, când a participat la concursul „Tinereţea Buzoiană“. În acea seară a obţinut premiul I şi aplauze nesfârşite pentru interpretarea piesei „Anilor“, scrisă de Petre Magdin.
Doi ani mai târziu, în 1974, a fost şefă de promoţie la absolvirea liceului şi în acelaşi an a fost admisă la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu“, la Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie, în clasa profesorului Victor Giuleanu. Interesul pentru muzica uşoară a determinat-o să frecventeze, în acelaşi timp, cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, unde a îndrumat-o profesoara Nina Bercaru. „De la ea am deprins dragostea pentru cântecul frumos, pentru melodia generoasă, stilul sincer şi direct de interpretare. Şi tot de la ea, vocaţia pedagogică“, îşi amintea Mihaela Runceanu în 1985. Succesele s-au ţinut lanţ în anii studenţiei, când a luat premii la festivaluri din toată ţara, de la Constanţa, Râmnicu Vâlcea şi Galaţi la Bucureşti.
Adrian Enache şi Mădălina Manole i-au fost elevi.
După absolvirea Conservatorului, în 1978, cu lucrarea „Muzica uşoară românească şi rolul său în societatea contemporană“, a lucrat ca profesoară de vioară la Şcoala Generală de Muzică din Brăila. În această perioada, cânta uneori în oraş cu formaţii locale. După aceea, a revenit o vreme la Buzău ca profesoară de vioară chiar la liceul în care învăţase, iar posibilitatea să se dezvolte profesional a sosit la scurt timp: în 1980 a devenit profesoară la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti. De-atunci a pregătit cu entuziasm mulţi artişti: i-au fost elevi Adrian Enache, Mădălina Manole, Silvia Dumitrescu şi Nicola (Nicoleta Alexandru).
Nu doar vocea o diferenţia pe Mihaela Runceanu de alte interprete ale vremii, ci şi alegerile vestimentare. Costumele variate, glasul şi prezenţa scenică o apropiau de solistele din Occident, cu toate că se lovea, ca toţi ceilalţi artişti, de limitele regimului comunist.
Până în 1989 a reuşit să scoată trei discuri, iar postum au mai apărut câteva albume, la Electrecord, cu piesele înregistrate în anii ’80. De la începutul carierei Mihaela Runceanu şi-a păstrat preferinţa pentru muzica lentă, dar prin 1988 era deja atrasă, de asemenea, de melodiile mai ritmate; a şi cântat câteva, de pildă: „Oameni“ şi „Vara“, de Alexandru Simu.
Ultimul concert al Mihaelei Runceanu a fost pe 28 octombrie 1989, la Sala Radio, primul şi singurul în care a văzut-o Andreea, vara ei, care atunci avea 9 ani. Câteva zile mai târziu, în dimineaţa de 1 noiembrie, pe la 1.00, Mihaela a murit. Un bărbat, „o cunoştinţă“ – cum s-a prezentat chiar el în discuţiile cu reporterii, după eliberarea din închisoare la 17 ani de la crimă – a strangulat-o cu un cablu de la telefon, a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc.
1955: A murit George Enescu, compozitor, violonist, pianist și dirijor român
George Enescu a început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, primind îndrumări muzicale de la părinţii săi şi de la un vestit lăutar, Niculae Chioru. De la vârsta de 5-6 ani datează primele sale încercări de compoziţie. Studiul profesionist al muzicii i s-a datorat, pentru început, profesorului Eduard Caudella.
Între anii 1888-1894, studiază la Conservatorul din Viena, avându-i ca profesori, printre alţii, pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) şi pe Robert Fuchs (compoziţie). La vârsta de 8 ani debuzează ca violinist. Presa vieneză l-a numit „un Mozart român“.
După absolvirea Conservatorului din Viena, îşi continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895-1899) sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet şi Gabriel Fauré (compoziţie). Printre colegii săi de la Paris se numără Maurice Ravel, Florent Schmitt, Charles Koechlin şi Theodor Fuchs.
Debutul său componisitic în condiţii excepţionale, datorat în parte protectoarei sale Elena Bibescu, are loc pe 6 februarie 1898, la Concertele Colonne din Paris, cu Poema Română, op. 1.
În acelaşi an, muzicianul în vârstă de 17 ani începe să dea lecţii de vioară şi susţine recitaluri la Bucureşti. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra protectoare a artei Carmen Sylva), este deseori invitat să cânte la Castelul Peleş din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de câteva poeme ale reginei Carmen Sylva.
Din primii ani ai secolului XX datează compoziţiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române, op. 11(1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră, op. 9(1903), prima sa Simfonie, în Mi b, op. 13 (1905), Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 (1908).
Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris. Întreprinde turnee în mai multe ţări europene, alături de parteneri prestigioşi, ca Alfredo Casella, Pablo Casals, Louis Fournier.
În timpul Primului război mondial rămâne în Bucureşti. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiţie integrală în România), compoziţii de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum şi creaţii proprii: Simfonia nr. 2 (1913), Suita pentru orchestră nr. 2 op. 20 (1915). În 1913, are loc prima ediţie a Concursului Naţional de Compoziţie fondat de el cu scopul stimulării creaţiei muzicale autohtone. Decernat din venituri proprii şi constând din sume generoase, premiul oferea câştigătorilor şansa de a se specializa la Paris, precum şi de a-şi auzi interpretate în concerte piesele laureate.
După război, maestrul continuă seria turneelor atât în Europa, cât şi în Statele Unite ale Americii. Peste Ocean a dirijat, începând din 1923, orchestre prestigioase, printre care Philadelphia Orchestra, Boston Orchestra, Chicago Symphony.
Activitatea sa de pedagog capătă de asemenea o importanţă considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniştii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux şi Yehudi Menuhin. Acesta din urmă a păstrat un adevărat cult şi o profundă afecţiune pentru Enescu. "Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe." (Yehudi Menuhin)
În 1936, pe 13 martie, a avut loc la Paris premiera operei Oedip, pe un libret de Edmond Fleg, cu un succes răsunător la public.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Enescu rămâne în Bucureşti, unde se distinge printr-o activitate dirijorală intensă, încurajând totodată şi creaţiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Sabin Drăgoi.
În 1946, în luna aprilie întreprinde un turneu în URSS, unde intră în contact cu personalităţi de primă mână ale muzicii ruse: Dmitri Şostakovici, Aram Haciaturian, Kiril Kondraşin, David Oistrah, Lev Oborin. În luna mai, primeşte la Bucureşti vizita lui Yehudi Menuhin. În luna septembrie, împreună cu soţia sa Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu, devenită la prima căsătorie prinţesă Cantacuzino) , pleacă în turneu în Statele Unite ale Americii.
La revenirea în Europa se stabileşte la Paris, din protest faţă de regimul comunist instaurat în România.
George Enescu se stinge din viaţă în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 şi este înmormântat la Père Lachaise din Paris.
1979: Margaret Thatcher devine prima femeie prim-ministru a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Margaret Hilda Thatcher, baroană Thatcher (n.13 octombrie 1925 ) a fost prim-ministru al Marii Britanii din 1979 până în 1990. Mandatul sau de prim-ministru britanic a fost cel mai lung mandat al secolului 20.
Baroneasa Thatcher este singura femeie aleasă să fie prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Marea Britanie. Fără îndoială, ea este una dintre cele mai importante personalităţi politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică.
Ea este de asemenea una dintre cele mai controverate figuri politice, fiind iubită şi contestată în egală măsură.
2018: a murit Doina Cornea, publicistă și disidentă română
Disidenta Doina Cornea a fost arestată de sistemul represiv pentru că s-a solidarizat cu protestul muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987, iar până la 21 decembrie 1989 a fost arestată la domiciliu. Un miliţian a păzit-o zi şi noapte, iar accesul pe strada în care locuia a fost blocat.
Între 1982 şi 1989 a adresat, prin intermediul postului de radio Europa Liberă câteva zeci de scrisori atât lui Nicolae Ceauşescu, cât şi unor personalităţi internaţionale.
Ca urmare a solidarizării cu protestul muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987 şi a distribuirii de manifeste în sprijinul lor, a fost arestată, împreună cu fiul ei Leontin Horaţiu Iuhas, timp de cinci săptămâni. Până în 21 decembrie 1989 a avut un regim de arest la domiciliu, fiind hăituită, înjurată, scuipată, bătută de către securişti.
După 1989 a acţionat în cadrul a diverse organizaţii (PNŢ-CD, Grupul pentru Dialog Social, Alianţa Civică, Forumul Democrat Antitotalitar, Fundaţia Memoria, etc.) sau în nume personal pentru instaurarea unui stat de drept în România. După ce a suferit un accident vascular cerebral, în 2008 s-a retras din viaţa publică. A murit în noaptea de 3 spre 4 mai 2018.
Se încarcă comentariile...
