31 decembrie: ziua în care s-a născut fondatorul Junimii, Iacob Negruzzi. Ion Creangă s-a stins din viață
0Ziua de 31 decembrie a fost una nefastă pentru literatura românească. În 1889, marele clasic al literaturii române, Ion Creangă, s-a stins din viață. Este aceeași zi în care, în urmă cu aproape jumătate de secol, s-a născut Iacob C. Negruzzi, membru fondator al „Junimii” și a revistei „Convorbiri literare”.
1842: S-a născut Iacob C. Negruzzi, poetul şi prozatorul membru fondator al „Junimii”
S-a născut la Iași. A fost o personalitate remarcabilă a culturii române, impunându-se ca scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician și președinte al Academiei Române. A fost fiul lui Costache Negruzzi și al Mariei Gane.
În 1853, la doar 11 ani, tatăl său l-a trimis în Germania pentru studii. Aici, împreună cu fratele său, Leon, a absolvit liceul, iar din 1859 a început să studieze dreptul, obținându-și doctoratul în 1863. După întoarcerea în țară, a devenit profesor de drept comercial la Universitatea din Iași și, ulterior, s-a mutat la Facultatea de Drept a Universității din București, în 1884, unde a predat până în 1897, anul pensionării.
În 1863, alături de Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi a contribuit la înființarea societății culturale „Junimea” și a revistei „Convorbiri literare”. A condus revista timp de 28 de ani (1867 - 1895), având un rol esențial în discutarea problemelor lingvistice și în promovarea literaturii, istoriei, economiei și politicii românești.
Pe lângă activitatea sa în domeniul cultural, Iacob Negruzzi s-a remarcat și ca scriitor prolific. Debutul său a avut loc în 1866 în „Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”. A scris poezii lirice, balade, idila „Miron și Florica” (1870), satire, epistole, schițe, romanul „Mihai Vereanu” (1873), piese de teatru și memorii, inclusiv cele din volumul sugestiv „Amintiri de la Junimea” (1921).
Iacob Negruzzi a fost, de asemenea, implicat în viața politică, fiind membru al Partidului Conservator și ocupând funcții de deputat sau senator de Iași. Cu toate acestea, intervenția sa memorabilă din 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu a rămas în istorie.
A fost ales membru titular al Academiei Române în 1881, având contribuții semnificative și ocupând diverse funcții în cadrul acestei instituții prestigioase. Iacob Negruzzi a fost președinte al Academiei de două ori (1910 - 1913, 1923 - 1926) și secretar general (1915 - 1925).
1869: S-a născut Constantin N. Hamangiu, jurist, membru de onoare al Academiei Române
S-a născut la Bârlad. A fost un eminent jurist român, cu contribuții semnificative la dezvoltarea legislației civile din România.
Hamangiu a fost un specialist în drept civil și a avut un rol esențial în elaborarea unor acte legislative importante precum Codul Civil, Codul General Român și Codul Comercial. Sub conducerea sa, în 1921, a fost înființată publicația juridică „Pandectele române”, consolidând astfel studiul și dezbaterea în domeniul juridic.
Cariera sa în magistratură a fost una prolifică, evoluând rapid în ierarhia sistemului judiciar român:
31 martie 1894: Ajutor de judecător la Ocolul V în București;
3 aprilie 1896: Procuror la Tribunalul Covurlui;
10 noiembrie 1897: Jude-instructor la Tribunalul Ilfov;
18 septembrie 1902: Prim-procuror la Tribunalul Ilfov;
11 octombrie 1905: Procuror la Curtea de Apel Iași;
18 februarie 1913: Consilier la Curtea de Apel Galați;
1 octombrie 1918: Consilier la Curtea de Casatie Secția a III-a;
18 aprilie 1931: Ministru de justiție în Guvernul Nicolae Iorga.
Printre scrierile sale notabile se numără „Codul Civil Adnotat”, elaborat împreună cu Nicolae Georgean, editat în 1925 în patru volume la Editura Librăriei Universale Alcalay & Co.
Un aspect deosebit al personalității lui Hamangiu a fost mecenatul cultural. În 1930, a destinat întreaga sa avere pentru a institui premii pentru domenii artistice, inclusiv „Cel mai bun roman cu subiect din viața românească”, „cea mai bună piesă de teatru”, „cele mai bune poezii” și „cel mai bun critic”.
Legat de această inițiativă, în 1935, Lucian Blaga a primit Marele premiu „Hamangiu” al Academiei Române, iar în 1936, George Călinescu a fost distins cu premiul Hamangiu pentru volumele „Viața lui Mihai Eminescu” și „Opera lui Mihai Eminescu”.
1889: A murit Ion Creangă, marele povestitor clasic al literaturii române
S-a născut la Humuleștii Noi, în Moldova și a fost un scriitor, dascăl și diacon român, reprezentant de seamă al literaturii române din secolul al XIX-lea. Cunoscut pentru capodopera sa, „Amintiri din copilărie” și pentru poveștile sale pline de farmec, Creangă a contribuit semnificativ la literatura fantastică și pentru copii.
Copilăria și tinerețea lui Creangă au fost împărțite între jocurile din satul natal și studiile, reflectând tradițiile și frumusețea vieții țărănești. Părinții săi, Ștefan și Smaranda, erau oameni respectați în comunitate, iar el era cel de-al șaptelea copil dintr-o familie numeroasă.
Deși, inițial, pregătit de dascălul din sat, destinul îl poartă spre învățământul formal. Între 1855 și 1859, urmează cursurile Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola, iar apoi devine diacon la biserica Patruzeci de sfinți din Iași. Și-a continuat studiile la Școala preparandală vasiliană, avându-l drept profesor pe Titu Maiorescu.
Implicat în evenimente politice, Creangă participă la insurecția din 1866, acționând pentru independența Moldovei. Totuși, viitorul său avea să fie mai mult marcat de activitatea în învățământ și în biserică decât de implicarea politică.
Cariera sa didactică îl duce să devină învățător, iar contribuțiile sale în scrierea manualelor școlare îl fac cunoscut în domeniul educației. Totuși, excluderea din rândurile clerului și din funcția de institutor, în 1872, a reprezentat o cotitură în viața sa. Cu toate acestea, influența lui Titu Maiorescu îi restituie renumirea și poziția.
A scris „Amintirile din copilărie” între 1875 și 1883, sub îndrumarea lui Mihai Eminescu, revizor școlar la acea vreme. Aceasta a marcat debutul literar al lui Creangă, devenind ulterior unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, alături de I.L.Caragiale, Ioan Slavici și Mihai Eminescu.
În ciuda bolii sale (epilepsie) și a suferinței personale, inclusiv la aflarea morții lui Eminescu și a Veronicăi Micle, Ion Creangă a continuat să creeze povești fermecătoare. A murit la 31 decembrie 1889 în Iași, lăsând în urmă o moștenire literară bogată.
Descendenții săi au păstrat flacăra creativității în familie, iar numele lui Ion Creangă continuă să fie comemorat prin diverse instituții și prin clădirea Bojdeuca, deschisă în 1918 ca prima casă memorială din România. Printre ei se numără Horia Creangă, unul dintre arhitecții de frunte din perioada interbelică.
1948: S-a născut Donna Summer, interpreta de muzică pop
Cântăreaţă, compozitoare şi actriţă, Donna Summer s-a născut sub numele de LaDonna Adrian Gaines, la 31 decembrie 1948, în Boston, Massachusetts, Statele Unite ale Americii (SUA), potrivit www.imdb.com.
A fost o vedetă incontestabilă a muzicii dance din anii ’70, succesele sale discografi ce aducându-i titlul neoficial de „Regina muzicii disco”. Cu peste 150 de milioane de discuri vândute pe parcursul
celor 40 de ani de carieră, Donna Summer a intrat în rândul artiştilor care au obţinut cel mai mare număr de vânzări din istoria muzicii, precizează www.biography.com.
În 1974, LaDonna Adrian Gaines se căsătoreşte cu actorul austriac Helmuth Sommer şi, după ce divorţează de acesta, păstrează numele obţinut în urma căsniciei, schimbând ortografia în „Summer”, notează https://thedonnasummermusical.com/timeline/.
A interpretat piese de neuitat, cum ar fi „Hot Stuff ”, „Love to Love You Baby” sau „I Feel Love”, difuzate în toată lumea. Producătorul hiturilor sale a fost un alt nume mare al muzicii disco, compozitorul Giorgio Moroder, unul dintre precursorii curentului disco. În afară de muzica disco, Donna Summer a abordat şi alte genuri muzicale, precum R&B, soul, pop, funk, rock şi muzică electronică de avangardă.
Printre cele mai apreciate cântece ale sale s-au numărat: „MacArthur Park”, „Heaven Knows”, „Dim All the Lights”, „No More Tears (Enough Is Enough)” (duet cu Barbra Streisand), „On My Honor”, „I Remember Yesterday”, „Love’s Unkind”, „Back in Love Again”, „The Wanderer”, „Another Place and Time” (1989), „Mistaken Identity” (1991), „Live & More Encore” (1999).
Donna Summer a fost o admiratoare a cântăreţei de gospel Mahalia Jackson, conform CineMagia.ro - www.cinemagia.ro. După ce a divorţat de Sommer, s-a căsătorit cu colaboratorul ei muzical Bruno Sudano, în 1980.
A avut trei fete din cele două căsătorii. A compus cu Dolly Parton hitul „Starting Over Again”, la televiziune a apărut în sitcomul „Family Matters”. În 2003, şi-a publicat autobiografi a „Ordinary Girl”, iar ultimul ei album, „Crayons”, a apărut în 2008.
Artista a fost onorată pentru recordurile sale muzicale în 1992 cu o stea pe Bulevardul „Walk of Fame” din Hollywood. Donna Summer a avut 42 de single-uri de succes în Billboard Hot 100 din SUA în timpul vieţii, 14 dintre acestea ajungând în top zece, precizează www.billboard.com. A câştigat cinci premii Grammy, inclusiv şase American Music Awards, fi ind nominalizată de 18 ori, menţionează www.grammy.com.
Donna Summer a murit de cancer pulmonar pe 17 mai 2012, la casa ei din Naples, Florida. În 2013, după moartea sa, a fost inclusă în „Rock and Roll Hall of Fame”, arată www.rockhall.com. În decembrie 2016, Billboard a clasat-o pe locul şase în clasamentul despre „Cei mai mari artişti ai cluburilor de dans din toate timpurile”. Piesele „I Feel Love” şi „Hot Stuff ” au fost incluse în topul celor mai bune 500 de melodii din toate timpurile.
1956: A fost înfiinţată Televiziunea Română
Primele experiențe legate de televiziune în România au avut loc în perioada interbelică, cu câteva transmisii experimentale între anii 1937 și 1938, când au fost realizate emisiuni de televiziune în cadrul expozițiilor tehnice.
Cu toate acestea, televiziunea a devenit o prezență permanentă abia după instaurarea regimului comunist. La 31 decembrie 1956, a fost semnat decretul-lege pentru înființarea Televiziunii Române. Folosind un emiţător de 22 KW, standard D, primele emisiuni (alb-negru) au fost transmise în direct cu prilejul Revelionului din 31 decembrie 1956.
Primul post de televiziune din România, TVR1, a început să transmită în mod regulat în 1958.
În anii '60 și '70, Televiziunea Română a cunoscut o dezvoltare semnificativă. Au fost realizate investiții în infrastructură, iar calitatea și diversitatea programelor au crescut. În timpul regimului comunist, televiziunea a fost un instrument important de propagandă, reflectând ideologia oficială și promovând imaginea regimului. Era controlată strict de autorități și servea drept mijloc de manipulare a opiniei publice.
După Revoluția din decembrie 1989 și căderea regimului comunist, TVR a devenit o instituție autonomă, eliberată de controlul strict al guvernului. A început să reflecte noile realități și să ofere o mai mare pluralitate de conținut. Odată cu trecerea la televiziunea digitală, TVR a continuat să se adapteze la schimbările tehnologice. A introdus noi canale (TVR 2, TVR Cultural, etc.) a dezvoltat conținut online și a modernizat platformele sale de difuzare.
1993: A murit Zviad Konstantines Gamsahurdia, scriitor dizident, primul preşedinte democrat al Georgiei
S-a născut la 31 martie, în Tbilisi, în vremea Republicii Sovietice Socialiste Gruzine. A fost o figură cheie în istoria Georgiei, ca scriitor și om politic. Încă din tinerețe, Gamsakhurdia a fost un critic vehement al influenței sovietice în țara sa, opunându-se regimului lui Hrușciov.
În 1955, el a fondat gruparea Gorgassaliani, care milita pentru promovarea drepturilor omului și a democrației în Georgia. Ca rezultat al activismului său, Gamsakhurdia a fost arestat de mai multe ori de către autoritățile sovietice și, în cele din urmă, a fost internat într-un spital de psihiatrie din Tbilisi.
Participarea sa activă la Demonstrațiile din Georgia din 1978 l-a adus din nou în atenția KGB-ului, fiind supus unor noi arestări.
La 31 martie 1991, Georgia s-a proclamat independentă printr-un referendum, iar Gamsakhurdia a câștigat alegerile prezidențiale cu un impresionant 86,5% din voturi. A devenit astfel primul șef de stat al Georgiei independente. În ciuda acestei victorii, mandatul său prezidențial a fost marcat de agitații politice și sociale, și în cele din urmă, a fost înlăturat de la putere în urma unei lovituri de stat.
Pe lângă implicarea sa în politică, Zviad Gamsakhurdia a fost un prolific scriitor și traducător. A scris numeroase opere literare și a tradus lucrări ale unor mari autori precum T. S. Eliot, William Shakespeare, Charles Baudelaire și Oscar Wilde.
Moartea sa a survenit la 31 decembrie 1993 în Dzveli Khibula, Megrelia-Svanesia Superioară, Georgia.
1989: A fost abolită pedeapsa cu moartea pe teritoriul României
Înainte de Revoluția din 1989, România se afla sub regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu. În acea perioadă, exista pedeapsa cu moartea și era aplicată în cazuri de criminalitate gravă și în situații politice. Execuțiile erau adesea efectuate în mod public și fără respectarea standardelor internaționale.
După Revoluția din 1989, în contextul schimbărilor politice și al adoptării unui sistem democratic, au existat presiuni și revendicări pentru abolirea pedepsei cu moartea. Abuzurile și execuțiile politice din perioada comunistă au contribuit la convingerea opiniei publice și a liderilor politici că această practică trebuie eliminată.
În 1990, legislația penală a fost modificată pentru a elimina pedeapsa cu moartea pentru majoritatea infracțiunilor. Decizia a fost anunţată în discursul de Anul Nou al preşedintelui Consiliului FSN, Ion Iliescu, şi consfinţită prin Decretul nr. 6 din 7 ianuarie 1990.
Ulterior, prin Legea nr. 9/1994, România a aderat la Protocolul nr. 6 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice pedeapsa cu moartea în timp de pace. Abia în 1997, printr-un amendament constituțional, pedeapsa cu moartea a fost definitiv eliminată din Constituție.
2001: A murit Ion Zamfirescu, eseist, memorialist şi istoric al teatrului
S-a născut pe 7 august 1907, la Craiova. A fost un distins filosof și profesor român.
Zamfirescu și-a început educația la Școala Trișcu în 1914, continuând apoi la Liceul Frații Buzești din Craiova, unde a absolvit în 1926. A urmat studii superioare la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, absolvind în 1929. De-a lungul timpului, a deținut catedre de filosofie la licee prestigioase din București, precum „Sfântul Sava”, „Gheorghe Lazăr” și „Mihai Viteazul”.
În perioada 1938-1940, a fost profesor de filosofie al clasei palatine în clasele a 7-a și a 8-a.
Și-a făcut debutul publicistic, în ziarul Adevărul, în anul 1934, cu cronici şi articole.
În 1940, și-a susținut doctoratul cu teza „Spiritualități românești”. Ulterior, a devenit conferențiar la Catedra de filosofia culturii și a istoriei la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București.
Cariera academică a lui Zamfirescu a fost marcată de schimbări determinate de evenimentele politice. După 1950, în contextul schimbărilor induse de regimul comunist, a fost îndreptat către învățământul liceal, revenind ulterior la Universitate, ca profesor de istorie și literatură universală și comparată, predând până la pensionare în 1968.
În ciuda dificultăților întâmpinate în perioada comunistă, Ion Zamfirescu a rămas un autor prolific și a abordat teme precum filosofia, sociologia, istoria teatrului și literaturii universale. A fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul I.L. Caragiale al Academiei Române în 1974 și Premiul Uniter pentru activitatea de o viață în domeniul teatrului, în 1994.
Ion Zamfirescu a reprezentat o voce importantă în mediul academic și cultural al României, contribuind semnificativ la gândirea și educația din țară. A murit în 2001, lăsând în urmă o moștenire importantă în domeniul filosofiei și al învățământului.
Se încarcă comentariile...
