30 octombrie: Ziua în care s-a produs incendiul de la Clubul Colectiv, soldat cu 64 de morți
0Ziua de 30 octombrie a marcat emanciparea lui Ştefan cel Mare de sub suzeranitatea Poloniei după lupta de la Cernăuți din 1497, în urma căreia armatele poloneze invadatoare au fost învinse. În aceeași zi se naște Duiliu Zamfirescu, prozator, poet şi dramaturg și compozitorul Mircea Dragomir.
1497: Lupta de la Cernăuți, în urma căreia Ștefan cel Mare a a învins resturile armatelor poloneze invadatoare
Campania militară poloneză s-a sfârşit într-un dezastru total. Asta după ce pe 26 octombrie 1497 avusese loc bătălia de la Codrii Cosminului, care a marcat emanciparea lui Ştefan cel Mare de sub suzeranitatea Poloniei.
Relaţiile domnului Moldovei cu Polonia erau tensionate încă din 1490 – 1491, când oştile moldovene au întreprins acţiuni în Pocuţia şi Podolia, cucerind cetăţile Snyatin şi Halici şi asediind Colomeea. Devenit rege al Poloniei în 1492, Ioan I Albert [Jan Olbracht] (1492 – 1501) s-a simţit dator să readucă Moldova sub dependenţa Poloniei. Totodată, intenţiona să-l instaleze pe fratele său, Sigismund, lipsit atunci de apanaj, pe tronul Moldovei.
Asupra scopului real al campaniei din 1497, soldată cu bătălia de la Codrii Cosminului, specialiştii nu s-au pus de acord. Unii consideră că aceasta a avut ca pretext eliberarea Chiliei şi Cetăţii Albe de sub stăpânire turcească, fiind în realitate îndreptată împotriva Moldovei, în timp ce alţii susţin că, pornind împotriva turcilor, Ioan Albert s-a văzut sabotat de Ştefan şi de aceea a decis, chiar în timpul campaniei, schimbarea acestuia.
Cert este că, pornit la mijlocul lunii august 1497 pe Nistru (în jos) în
fruntea a aproximativ 80.000 de soldaţi,
Ioan Albert schimbă brusc direcţia şi ajunge sub zidurile Sucevei (24 august),
pe care o asediază. Aflat cu oastea Moldovei la Roman (nu se cunoaşte efectivul
acesteia), Ştefan primeşte un ajutor consistent din partea regelui Ungariei,
Władisław II Jagiełło (1490 – 1516), care-i trimite 12.000 de oşteni sub
comanda voievodului transilvănean Bartolomeu Drágffy (1494 – 98).
Domnul Ţării Româneşti, Radu cel Mare (1495 – 1508), trimite şi el în sprijinul lui Ştefan un corp de cavalerie, iar turcii, care concentraseră importante efective la Dunăre, trimit circa 2.000 de oameni, câţi solicitase domnul Moldovei.
Cetatea Suceava, apărată sub comanda lui Luca Arbore, a rezistat eroic timp de trei săptămâni, până la 18 octombrie 1497, când atacatorii au fost înconjuraţi de forţele principale ale lui Ştefan. Sub medierea voievodului Transilvaniei, mandatat de regele Ungariei să-i împace pe beligeranţi, Ştefan acceptă încheierea unui armistiţiu, punând însă condiţia ca armata polonă să se retragă pe acelaşi traseu pe care venise, pentru a evita devastarea şi a altor regiuni. La 19 octombrie, deşi nemulţumit de atitudinea fratelui său, Władisław II al Ungariei, Ioan Albert începe retragerea. De la Siret, el preferă un alt drum, mai scurt decât cel convenit, spre Cernăuţi.
Profitând de această abatere, folosită mai mult ca pretext, Ştefan urmăreşte oastea polonă prinzând-o într-o ambuscadă, în Codrii Cosminului, la 26 octombrie 1497. Polonii au suferit pierderi grele, mii de morţi şi prizonieri, după cele mai multe surse (c. 4.000, după Letopiseţul de la Novgorod).
Ştefan a urmărit în continuare oastea polonă, până la Cernăuţi, atacând-o şi hărţuind-o permanent, astfel încât campania din Moldova a fost un adevărat dezastru pentru Ioan Albert. Pacea dintre cele două părţi este restabilită prin tratatul de la Hârlău (iul. 1499), care înlătură suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei, fiind încheiată de pe poziţii de egalitate.
1858: S-a născut Duiliu Zamfirescu, prozator, poet şi dramaturg
Duiliu Zamfirescu s-a născut în anul 1858, în comuna Plăinești (azi Dumbrăveni). A fost fiul arendașului Lascăr Zamfirescu și al Sultanei (n. Mincu) și primul din cei șapte copii. Mama sa a fost sora arhitectului Ion Mincu. Urmează clasele primare la Școala nr. 1 din Focșani și gimnaziu din 1869 pînă în 1873.
Din 1873 continuă școala la București, absolvind Liceul „Matei Basarab”. Urmează Facultatea de Drept (licențiat în 1880), unde leagă o strânsă prietenie cu Duiliu Ioanin-Romanov, viitor magistrat. Este numit procuror supleant la tribunalul din Hârșova, iar în 1881 procuror la Târgoviște, apoi avocat și redactor, din 1882, la România liberă, unde publică sub pseudonimul Don Padil.
În 1885, intră prin concurs, funcționar (atașat de legație clasa I) la Ministerul Afacerilor Străine, iar după trei ani, îmbrățișând cariera diplomatică, este secretar de legație la Roma până în 1906, cunoscând perfect italiana. Se căsătorește acolo, în 1890 cu Henriette Allievi, fiica senatorului Antonio Allievi și are trei copii (Henrietta, Lascăr și Alexandru), născuți și crescuți în Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic.
În 1906, revine în țară și este secretar general la Ministerul Afacerilor Străine, iar în 1909, reprezentantul României în Comisia Europeană a Dunării, cu grad de ministru plenipotențiar. Se retrage adesea în vila sa de la Odobești. Via și conacul unde se retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești.
Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială. După război, a fost ministru de externe în Guvernul Averescu. În domeniul politicii externe, a susținut încă înainte de a deveni ministru, crearea unui stat ucrainean : „Creațiunea unui stat ucrainean este o dogmă de politică externă românească. Orice s-ar întâmpla, în viitor, între ucraineni și noi, vom suporta izbitura lor, - pe când nu vom suporta pe a Rusiei reconstituite”, spunea Duiliu Zamfirescu.
A activat o vreme, în anul 1918 în Basarabia , fiind numit comisar general al guvernului român în Basarabia, după Unirea proclamată de Sfatul Țării la 27 martie 1918 și a activat până în iunie 1918, când această funcție a fost desființată și, în locul ei, a fost instituită funcția de guvernator militar al Basarabiei.
Observațiile sale privind starea de lucruri din Basarabia au fost publicate în săptămânalul Indreptarea literară din Iași, publicație sub direcția lui Duiliu Zamfirescu. S-a stins din viață la 3 iunie 1922, la Agapia. Scriitorul este înmormântat în Cimitirul Sudic din Focșani.
1943: S-a născut fizicianul Horia Scutaru-Ungureanu, membru titular al Academiei Române
Horia Scutaru-Ungureanu s-a născut în oraşul Roman, jud. Neamţ. A absolvit studiile liceale la Piatra Neamţ (1961) şi pe cele universitare (Facultatea de Fizică) la Universitatea din Bucureşti (1966). În 1980 şi-a susţinut teza de doctorat „Structura şi stabilitatea sistemelor cuantice deschise”, conform dicţionarului „Membrii Academiei Române”.
Din 1966 a lucrat ca fizician şi cercetător la Institutul de Fizică Atomică, în prezent Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.
Activitatea sa ştiinţifică se desfăşoară în domenii importante ale fi zicii teoretice, aducând contribuţii de referinţă pentru literatura de specialitate: fundamentele mecanicii cuantice, teoria sistemelor cu simetrii dinamice, teoria nucleului atomic şi teoria particulelor elementare, teoria cuantică a informaţiei şi optică cuantică.
A inovat, de asemenea, prin introducerea conceptelor de entropie clasică a unei stări cuantice şi stabilirea dualităţii între simbolurile covariante şi contravariante defi nite cu ajutorul „stărilor coerente Scutaru”, potrivit sursei amintite.
Activitatea sa ştiinţifică este cuprinsă în numeroasele articole apărute în prestigioase reviste de specialitate din ţară şi din străinătate. Membru corespondent (23 mart. 1993), apoi membru titular (7 febr. 1995) al Academiei Române.
A fost preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Fizice a Academiei Române. În 1987, împreună cu Marius Iosifescu, a fost distins cu premiul „Dragomir Hurmuzescu” al Academiei Române. A murit la 22 noiembrie 2014.
1944: S-a născut compozitorul Marcel Dragomir
Compozitorul Marcel Dragomir s-a născut la Câmpina, judeţul Prahova, la 30 octombrie 1944. Între anii 1961-1966, a urmat cursurile Liceului de Muzică "George Enescu" din Bucureşti, continuând studiile muzicale la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1971.
După absolvire, până în 1982, a fost profesor de clarinet-saxofon la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, iar între anii 1984-1994 a ocupat funcţia de redactor principal la secţia de creaţie a Radiodifuziunii Române din Bucureşti, conform volumului "Meridianele cântecului" scrisă de Daniela Caraman Fotea (Editura muzicală, 1989).
A apărut în emisiuni de radio şi de televiziune, a făcut parte din jurii naţionale şi internaţionale de concursuri de muzică uşoară: Bratislava (Cehoslovacia, 1972), Dresda (R.D. Germană, 1984), Slanchev Briag (Sunny Beach, Bulgaria, 1986).
Din 1975 este membru al Uniunii Compozitorilor din România. Marcel Dragomir a debutat în muzica uşoară din perioada studenţiei, fiind instrumentist în formaţia Modern Grup, iar componistic a debutat în 1972 cu piesa "N-aştepta", interpretată de Aurelian Andreescu.
De-a lungul timpului, a scris muzică de scenă pentru teatru de revistă, muzică de film şi de televiziune, dar mai ales piese de muzică uşoară cu care a obţinut numeroase premii la festivaluri de interpretare şi creaţie din ţară şi din străinătate - Mamaia, Sopot (Polonia), Rostock (R.D. Germană).
A semnat muzica de teatru în piesa "Melodiile vacanţei" de Saşa Georgescu, dar şi în musicalul "Profesorul de franceză" (1991) după comedia lui Tudor Muşatescu. Marcel Dragomir este compozitorul unor şlagăre celebre interpretate de cei mai mari cântăreţi români: Elena Cârstea, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Emilia Diţu, Stela Enache, Mihaela Mihai, Mihaela Runceanu, Mirabela Dauer şi alţii.
Cea mai îndelungată şi prolifică dintre colaborări a fost aceea cu Angela Similea, pentru care a compus zeci de melodii ce au devenit şlagăre, între care: "Adu-mi clipa de lumină", "De ce te uiţi la mine", "De n-ai fi tu", "Hai să ne-mpăcăm", "Inscripţie pe un tablou", "Iubeşte-mă de-ţi plac aşa cum sunt", "Împreună vom învinge", "La revedere", "Nufărul alb", "Pentru tine, draga mea", "Poarta clipelor", "Când vei înceta să mă iubeşti", "Să mori de dragoste rănită", "Să te gândeşti din când în când la mine", "Trenul galben fără cai", "Un albastru infinit", "Voi dansa cu tine", "Din şevaletul vieţii".
În 1977, Angela Similea obţinea premiul I la Festivalul Mamaia pentru "Un albastru infinit", compusă de Marcel Dragomir, iar în 2000 piesa "Să mori de dragoste rănită" compusă tot de Marcel Dragomir, pe versurile lui Aurel Storin, şi cântată de Angela Similea a fost declarată "melodia secolului XX" de către public, cu ocazia galei organizate de TVR.
Din bogata sa activitate componistică mai amintim: "Fericirea are chipul tău", "Toţi tinerii pot fi prieteni", "De câte ori îţi spun la revedere", "Sărută-mă de ştii s-o faci ca vântul" - interpretate de Mihaela Runceanu; "El e băiatul", "În locul tău" - interpretate de Corina Chiriac; "Teatrul de păpuşi", "Darul copiilor", "Dorul vine, dorul pleacă", "De ce?", "Să păstrăm pământul teafăr", "Fără tine", "Bine te-am găsit", "Mi-e dor de dorul tău", "E bine, e foarte bine....!?", "Orice zi din viaţa mea", "Te chem în viaţa mea" - interpretate de Mirabela Dauer.
La 6 aprilie 2011, revista "Actualitatea Muzicală" i-a acordat Premiul "Campionii şlagărelor". Marcel Dragomir a murit la 9 martie 2015.
1954: S-a născut Mihai Măniuţiu, regizor de teatru, scenarist, prozator şi eseist
Regizor de teatru și profesor onorific al Departamentului de Teatru al Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj, Mihai Măniuțiu a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale” din București în 1978 (clasa Cătălina Buzoianu).
De atunci lucrează în teatre importante din România și din străinătate (Marea Britanie, Belgia), creațiile sale primind în numeroase rânduri premii naționale pentru: Cea Mai Bună Regie, Originalitate și Cel Mai Bun Spectacol al anului.
A realizat peste cincizeci de spectacole, multe dintre ele premiate, printre care: Oedip salvat de Radu Stanca, Cu ușile închise de Jean-Paul Sartre, Afară în fața ușii de Wolfgang Borchert, Antigona de Sofocle, Lecția de Eugen Ionesco, Săptămâna luminată de Mihail Săulescu, Caligula de Albert Camus, Richard al III-lea (nominalizat pentru cel mai bun spectacol în turneu în Marea Britanie în 1994), Richard II de W. Shakespeare, Exact în același timp de Gellu Naum, Experimentul Iov după Cartea lui Iov, Tragica istorie a doctorului Faust, după Christopher Marlowe, Alcesta de Euripide, 16 lecții despre dezastrele amorului carnal după Cântarea cântărilor, un spectacol de Mihai Măniuțiu, Bacantele de Euripide, Electra după Eschil și Euripide.
Spectacolele sale au fost în turnee naționale și internaționale în Marea Britanie, Belgia, Franța, Canada, Egipt, Austria, Ungaria, Finlanda, Iugoslavia și Brazilia.
1955: A murit sociologul, filosoful şi esteticianul Dimitrie Gusti, membru şi preşedinte al Academiei Române
Membru al Academiei Române din 1919, apoi președintele acesteia (1944 - 1946), Ministrul Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor între 1932 și 1933, profesor la Universitățile din Iași și București, Dimitrie Gusti este considerat a fi creatorul sociologiei românești.
Dimitrie a fost sociolog, etnolog, istoric, filosof, voluntarist și estician român. Dimitrie Gusti s-a născut la Iași, ca fiu al Nataliei (n. Gatovski) și al lui Ștefan Gusti. Și-a petrecut copilăria, la Gropnița, unde părinții aveau o moșie, și Iași. De la vârsta de șase ani până în 1898 a urmat școala primară, la internatul „Caracaș” și liceul la „Institutele Unite” din Iași.
Între 1898 și 1899 frecventează Universitatea din Iași, la Facultatea de Litere, Drept și Științe. În 1899 s-a mutat la Universitatea „Friedrich Wilhelm” (Friedrich-Wilhelms-Universität) din Berlin, iar din 1900 în Leipzig, unde i-a avut ca profesori pe Wilhelm Wundt, Paul Barth și Karl Bücher.
Obține distincția „Doctor în filosofie” cu disertația Egoismus und Altruismus. Zur soziologischen Motivation des praktischen Wollens. În 1908, interesat de diverse discipline, s-a întors la Berlin, unde a studiat sociologia cu Georg Simmel, Ferdinand Tönnies, Leopold von Wiese și Max Weber, filozofia cu Friedrich Paulsen și jurisprudența cu Franz von Liszt și Rudolf Stammler.
În 1908 s-a dus la sociologul Émile Durkheim la Paris și, de asemenea, a fost interesat de autori englezi, precum Herbert Spencer. În 1910 devine profesor la Universitatea din Iași, unde a predat etica și sociologia la Catedra de Istorie a Filosofiei Grecești, Etică și Sociologie din cadrul Facultății de Litere și Filosofie. În 1920 se transferă la Universitatea din București, la catedra de Sociologie, Etică și Estetică a Facultății de Litere. A inițiat și îndrumat acțiunea de cercetare monografică a satelor din România (1925 - 1948).
A obținut legiferarea serviciului social (1939), prin care se instituționaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acțiunea socială practică și cu pedagogia socială. A fondat și condus Asociația pentru Știința și Reforma Socială (1919 - 1921), Institutul Social Român (1921 - 1939, 1944-1948), Institutul de Științe Sociale al României (1939 - 1944), Consiliul Național de Cercetări Științifice(1947 - 1948).
A creat, împreună cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl și G. Focșa, Muzeul Satului (1936). În domeniul literar-științific, Gusti a înființat și a condus revistele „Arhiva pentru știința și reforma socială” (1919 - 1943) și „Sociologie românească” (1936 - 1944). Odată cu regimul antonescian, când a fost suprimată mișcarea legionară, Dimitrie Gusti și-a continuat activitatea la Universitatea București, dar munca sociologică practic a fost schimbată în discuții la nivel de catedră și la editarea revistei „Sociologie Românească”.
A fost ales Președinte al Academiei Române în 1944, semn că se bucura încă de aprecieri favorabile. De asemenea Dimitrie Gusti( directorul Serviciului Social Român) în perioada monarhică a colaborat cu Fundația Regală Principele Carol pentru a ridica satul românesc prin intermediul specialiștilor.
Preconizând transformarea celor 15.200 de sate românești existente în 1935 într-un răstimp de patru ani, prin intermediul echipelor studențești și a căminelor culturale. După invadarea și ocuparea României de către Armata Roșie (la 23 august 1944), Partidul Comunist din România a încercat, în zadar, să-l câștige pe Gusti de partea sa, cu oferte de colaborare; cu toate acestea, Dimitrie Gusti a devenit membru al ARLUS și a fost invitat în Uniunea Sovietică pentru a participa la ceremonii oficiale.
Momentul de rupere a relațiilor prietenoase avute cu conducerea țării a fost 23 august 1944, o dată cu instaurarea comunismului în România. A fost dat afară de la Universitate, iar sociologia a fost scoasă din planul de învățământ.
A fost eliminat din Academie și reușește să-și păstreze casa datorită faptului că a apelat la Miron Constantinescu, fost student al lui, dar se temea că într-o bună zi va fi invitat să o părăsească.
1978: A murit academicianul Constantin C. Iliescu, întemeietorul cardiologiei moderne din România
Medicul Constantin C. Iliescu s-a născut la 15 septembrie 1892, la Roman, în judeţul Neamţ, tatăl său fiind generalul Constantin Iliescu. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în 1919, obţinând în acelaşi an titlul de doctor în medicină. Între 1919-1923 şi-a continuat specializarea în cardiologie la clinica şi laboratorul de la University College Hospital din Londra.
A fost numit asistent la ''Medical Research Council'' din Londra. În paralel a întreprins numeroase investigaţii ştiinţifice, ale căror rezultate au făcut obiectul a 12 studii publicate în revista ''Heart'' şi al unor lucrări originale ample, deschizând noi perspective în tratamentul fibrilaţiei atriale, se arată în dicţionarul "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
În 1923 a revenit în ţară, fiind numit şef de lucrări la Clinica III Medicală de la Spitalul ''Filantropia'' din Bucureşti, iar în 1926 a obţinut titlul de docent. A fost apoi conferenţiar (1929- 1932), iar începând din 1932, profesor agregat pentru semiologia şi clinica aparatului cardiovascular, se menţionează şi în biografia de pe site-ul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu".
În perioada 1941-1943 publică, în premieră naţională, un volum despre electrocardiografie, cartea "De vorbă cu studenţii", o monografie privind "infarctul miocardic prin tromboza coronariană", care a primit premiul "Oroveanu" al Academiei Române. În 1945 a creat Centrul de Asistenţă a Cardiacilor (ASCAR). Devenit profesor universitar în 1945, a condus iniţial Clinica III Medicală a Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, iar ulterior, din 1959, a fost profesor de cardiologie la catedra nou înfiinţată în cadrul ASCAR.
A fost director al Spitalului ''Brâncovenesc'' şi decan al Facultăţii de Medicină Generală, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)". ''De numele prof. dr. Constantin C. Iliescu se leagă constituirea primei unităţi cu profil de cardiologie, primul centru de asistenţă curativă şi profilactică a cardiacilor şi a unui cabinet de consultaţii realizate în cadrul Spitalului Brâncovenesc, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
În anul 1950, prof. dr. Constantin C. Iliescu a înfiinţat şcoala de pregătire a medicilor cardiologi, în condiţii moderne, cu unitate coronariană, sală de cateterism, teste de evaluare şi servicii de recuperare. Academicianul prof. dr. Constantin C. Iliescu este creatorul şcolii moderne de cardiologie, a reţelei de cardiologie din România şi a unei instituţii unice în lume la acea vreme, instituţie numită ASCAR (ASistenţa CARdiacilor).
Datorită prof. dr. C.C. Iliescu s-a dezvoltat şi o reţea de cardiologie prin crearea secţiilor de cardiologie în centrele universitare şi a serviciilor de cardiologie în principalele oraşe din ţară'' , se arată şi pe site-ul Primăriei municipiului Roman. Şi-a dedicat o mare parte din activitate pregătirii cadrelor de specialitate, întocmind o serie de monografii în domenii care se aflau la începuturi (''Elemente de electro-cardiografie'', ''Urgenţele cardiovasculare'', '' Infarctul miocardic prin tromboză coronariană'').
A făcut cercetări în domeniul explorării afecţiunilor cardiovasculare, profilaxiei afecţiunilor cordului, sindroamelor coronariene, infarctului miocardic, publicând rezultatele cercetărilor sale în lucrări precum ''Aspectul clinic, mecanismul şi tratamentul fibrilaţiei auriculare'' (1941), ''Infarctul miocardic'' (1953), ''Sindroamele coronariene'' (1960), ''Hipertensiune arterială'' (1966) ş.a. Este coautor la lucrarea ''Îndreptarul de diagnostic şi tratament în bolile cardiovasculare'' (1966).
A fost membru în comitetele de redacţie ale unor reviste de specialitate din ţară şi din străinătate. A fost, de asemenea, preşedintele Societăţii Naţionale de Cardiologie (1959-1973), precum şi expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru România pe probleme cardiovasculare (1959-1975). A fost ales membru titular al Academiei Române la 3 februarie 1965.
A fost, de asemenea, membru al unor prestigioase organisme ştiinţifice de profil, precum Academia de Ştiinţe Medicale din România, Colegiul american de cardiologie, Societatea Regală de Medicină din Londra etc.
În 1967 a organizat şi prezidat primul congres de cardiologie din ţară, iar în perioada 1968-1974 a prezidat secţii de comunicări la congresul european de cardiologie (Atena, 1968) şi mondial (Londra, 1970), fiind totodată propus vicepreşedinte al Congresului mondial de la Buenos Aires (1974). Prof. dr. Constantin C. Iliescu a murit la 30 octombrie 1978, la Bucureşti.
În semn de apreciere şi de recunoştinţă pentru întreaga sa activitate, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare ''Prof. Dr. C.C. Iliescu'' din Bucureşti poartă numele celui care este considerat fondatorul cardiologiei moderne din România.
1992: Cântăreţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici, din Republica Moldova, au murit într-un accident rutier
Pe 30 octombrie se împlinesc 31 de ani de la accidentul rutier în care artiştii basarabeni Doina şi Ion Aldea Teodorovici şi-au pierdut viaţa. Potrivit relatării făcute de reporterii ziarului local „Ialomiţa” de la Slobozia, moartea artiştilor basarabeni a survenit, potrivit tuturor informaţiilor oficiale prezentate în 1992, în urma accidentului rutier.
Datele arată că în zona localităţii Coşereni, la ora 2.30, maşina artiştilor s-a lovit de un copac, de pe marginea drumului. În urma impactului, Doina şi Ion Aldea Teodorovici au murit pe loc. Accidentul s-a petrecut sub ochii moldovenilor Nicolae Măereanu (judeţul Vaslui) şi Elaine Artur (judeţul Iaşi).
Cei doi şi-au făcut curaj şi au dus victimele la spital. Jurnaliştii relatează: „primii care au intervenit şi au constatat ceea ce se poate constata într-o nenorocire de proporţiile aceleia au fost Nicolae Măereanu şi Elaine Artur, turişti în tranzit ca şi victimele accidentului respectiv. Cei doi au luat răniţii în maşină şi i-au transportat la Spitalul Urziceni. Spitalul a anunţat poliţia”. Povestea artiştilor basarabeni Doina şi Ion Aldea Teodorovici s-a scris în Basarabia.
Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată lui Ion Teodorovici de către mama sa, care în anul 1961 îl înscrie la Şcoala de Muzică din Chişinău, unde ia lecţii de clarinet. În anii '70 se înrolează în Armata Sovietică şi rămâne încorporat până în anul 1981. Doina Marin, viitoare Teodorovici, s-a născut tot în Basarabia, în familia unor intelectuali.
Pasiunea pentru muzică i-a inspirat copilăria, la vârsta de 14 ani fiind cooptată să susţină concerte în mai multe republici unionale, dar şi în ţări precum Mongolia, Algeria, Germania sau Cipru. Povestea de dragoste dintre cei doi a început în anul 1981, ocazie cu care cei doi cântăreţi au spus „DA!” în faţa ofiţerului stării civile.
Se cunoscuseră cu puţin timp în urmă, prin intermediul poetului Grigore Vieru. Întreaga activitate artistică a soţilor Aldea Teodorovici a însemnat promovarea ideii de uniune naţională, între Basarabia şi România. Cel mai elocvent moment a fost la 27 august 1991, când artiştii basarabeni au cântat pentru suveranitate şi independenţă la Marea Adunare Naţională.
În cadrul Festivalului de la Mamaia al aceluiaşi ani Doina Teodorovici a exclamat: „vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, să vă aduc salutul libertăţii noastre”.
2013: A murit Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu, arhitecta „Casei Poporului”
Anca Petrescu (Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu) s-a născut la Sighişoara. În 1973 a absolvit Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, iar în 1980 a câştigat Concursul naţional pentru proiectarea „Casei Republicii” din Bucureşti.
Între 1980 şi 2004 a lucrat ca şef proiect arhitectură şi şef proiect complex la „Casa Republicii” („Casa Poporului”). Este autor unic al proiectului „Casa Republicii”, astăzi Palatul Parlamentului, precum şi al altor proiecte în Franţa, SUA, Cuba, Maroc etc. A publicat circa 350 de articole şi interviuri în presa românească şi internaţională despre proiectul Palatul Parlamentului.
În legislatura 2004-2008 a fost aleasă deputat de Mehedinţi pe listele Partidului România Mare. A fost vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă. A făcut parte din Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale.
A fost preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu Japonia (2005-2008). A murit la 30 octombrie 2013, după ce a intrat în comă la sfârşitul lunii septembrie, în urma unui accident rutier produs în august, în apropiere de municipiul Timişoara. (HOP)
2015 – A avut loc incendiul de la Club Colectiv din Bucureşti, soldat cu 64 de morți
Un incendiu a izbucnit în seara acestei zile la Club Colectiv din Bucureşti, unde trupa „Goodbye To Gravity” susţinea un concert de lansare a unui nou album. Potrivit martorilor, incendiul a izbucnit din cauza unor artifi cii aprinse în timpul concertului, extinzându-se rapid la tavan.
Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat în cursul nopţii de 30/31 octombrie că 27 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 155 au fost internate la diverse spitale din Bucureşti. În cadrul şedinţei extraordinare de guvern din 31 octombrie 2015, au fost declarate trei zile de doliu naţional pe teritoriul României (31 octombrie, 1 şi 2 noiembrie).
În perioada care a urmat, mai mulţi dintre răniţii internaţi în spitale din Bucureşti sau transferaţi în unităţi spitaliceşti din străinătate au murit, fiind înregistraţi în total 64 de morţi.
Se încarcă comentariile...
