10 octombrie: Ziua în care Edith Piaf, celebra interpretă a piesei „La vie en Rose”, se stinge din viață într-un mod tragic
0A rămas în istorie cu piesa „La vie en Rose”, dar viața ei a fost un șir de tragedii. La data de 10 octombrie, „privighetoarea” Edith Piaf s-a stins, într-un mod tragic. În aceeași zi s-a născut celebra cântăreață de muzică pop-rock, Laura Stoica, a cărei viață a încetat mult prea devreme. De asemenea, în urmă cu peste două secole, a venit pe lume consacratul compozitor italian, Giuseppe Verdi.
1600: Înfrângerea lui Mihai Viteazul
Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti (1593-1601), a fost înfrânt la Bucov şi alungat din Moldova de o oaste poloneză, fiind nevoit să se retragă peste Olt.
1813: S-a născut Giuseppe Verdi, compozitor italian
S-a născut în Le Roncole, o mică localitate situată în apropiere de Parma, Italia. La nașterea sa, teritoriul făcea parte din Departamentul Taro al Imperiului Francez, motiv pentru care prenumele său a fost temporar schimbat în Joseph Fortunin François Verdi. Dominația franceză a durat între anii 1808 și 1814.
Părinții lui, Carlo Giuseppe Verdi și Luigia Uttini, dețineau o mică fermă. Încă din copilărie, Giuseppe a arătat un interes pentru muzică și a început să primească lecții de la organistul local. A continuat să studieze muzica și, datorită prieteniei familiei cu Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto iubitor de muzică, a primit lecții de muzică la un nivel mai înalt.
În 1832, Giuseppe Verdi a încercat să se înscrie la Conservatorul din Milano, dar a fost respins din cauza depășirii limitei de vârstă pentru studenții conservatorului. Reîntors la Busseto, a devenit maestru de muzică al comunei și s-a căsătorit în 1836 cu fiica lui Barezzi, Margherita, cu care a avut doi copii. În 1840, Verdi a avut parte de o tragedie: moartea soției și a celor doi copii.
Cu toate acestea, în 1842, Verdi a obținut un succes remarcabil cu opera „Nabucco” la Teatro alla Scala din Milano. Această operă i-a adus recunoașterea și a fost începutul unei cariere muzicale strălucitoare. În perioada următoare, Verdi a compus numeroase opere celebre, inclusiv „Rigoletto”, „Il Trovatore” și „La Traviata”.
În 1851, Verdi s-a mutat la Paris, iar creația sa muzicală a atins culmile succesului. În 1857, s-a întors în Italia și s-a stabilit la proprietatea Sant'Agata din Busseto, alături de Giuseppina Strepponi, cu care s-a căsătorit în 1859. Din 1861, Verdi a fost implicat în activitatea politică în Italia, susținând unificarea țării sub conducerea dinastiei de Savoia.
Una dintre celebrele sale opere, „Aida”, compusă în 1871, a fost creată cu ocazia inaugurării Canalului de Suez în 1869.
După moartea soției sale, Giuseppina, în 1897, Verdi s-a retras la Sant'Agata și a încetat să mai compună. A murit la Milano, la 27 ianuarie 1901.
1866: S-a născut Nicolae Vermont, pictor
Isidor Grünberg, cunoscut sub pseudonimul Nicolae Vermont, s-a născut la Bacău în familia profesorului Iosif Grünberg. Numele său de pseudonim „Vermont” provine din germană și se traduce ca „verde munte”, fiind o transliterare a numelui de familie „Grünberg”, care înseamnă „munte verde”, în aceeași limbă.
Tinerețea și-a petrecut-o învățând arta și desenul. A studiat la Școala de Arte Frumoase din București sub îndrumarea lui Theodor Aman. Nicolae Vermont a devenit primul student evreu al acestei prestigioase instituții artistice. Ulterior, și-a continuat studiile în străinătate, la München și la Paris.
Nicolae Vermont s-a remarcat prin atitudinea sa ostilă față de conformismul academic și s-a alăturat mișcării de înnoire a grupului pictorilor independenți. El a fost unul dintre membrii fondatori ai societăților artistice „Ileana” și „Tinerimea artistică”, unde a expus în mod regulat lucrările sale.
În pictura sa de peisaj, el a dezvoltat o viziune asemănătoare cu cea a lui Nicolae Grigorescu, captând imagini ale Câmpulungului și ale Olteniei, caracterizate printr-un lirism pur și delicat. Lucrările sale au pus în valoare spontaneitatea, observația atentă și măiestria desenului. De asemenea, Vermont s-a dedicat picturii de gen, inspirându-se din viața oamenilor simpli și exprimându-le cu căldură emoțională în lucrări precum „Emigranții”, „Coșarul” și „Bragagiul”. El a fost influențat și de stilul pictorului german, Fritz von Uhde.
În ultimii ani ai carierei sale artistice, Nicolae Vermont a ales să se apropie de gusturile unui public care aprecia pitorescul. Lucrările sale de gravură au fost realizate cu o finețe deosebită.
Nicolae Vermont provenea dintr-o familie cu conexiuni culturale variate, având un frate traducător și astronom, Bernard Varvara Vermont, și o soră, Lea Fanșeta Vermont, care a fost actriță. El a lăsat o moștenire artistică semnificativă în lumea artei românești, fiind recunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea picturii în secolul al XIX-lea. S-a stins din viață la data de 14 iunie 1932, la București.
1913: S-a născut Claude Simon, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură
Claude Eugene Henri Simon (Claude Simon) s-a născut în Antananarivo, capitala insulei Madagascar. Părinţii săi erau francezi, tatăl un ofiţer de carieră, a fost ucis în Primul Război Mondial. A crescut cu mama sa şi familia ei în Perpignan, în mijlocul cartierului viticol, Roussillon.
Printre strămoşii săi s-a numărat și un general din vremea Revoluţiei Franceze. Absolvent al Colegiului Stanislas din Paris, după studii la Oxford şi la Cambridge, a urmat cursuri de pictură la Academia André Lhote, lucrând pentru o perioadă în atelierul pictorului André Lhote. Apoi, a călătorit prin Europa.
În 1936, s-a alăturat pentru o scurtă perioadă republicanilor în Războiul civil din Spania. După izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost înrolat şi a ajuns, în mai 1940, să ia parte la luptele de la Maas, fiind luat prizonier de nemţi. Reuşeşte să evadeze în timpul unui transport de deţinuţi. Până la sfârşitul războiului, a rămas ascuns la Perpignan. În aceaşi perioadă, a finalizat şi primul său roman, „Le Tricheur” (publicat în 1946), pe care începuse să-l scrie înainte de război, potrivit www.nobelprize.org. După retragerea nemţilor, s-a întors la Paris. Claude Simon este considerat un reprezentant de seamă al „romanului nou”, potrivit www.britannica.com.
Primele sale cărţi: „Le Tricheur” (1945), „Gulliver” (1952), „Le sacre du printemps” (1954) şi „La corde raide” (1947), păstrează modelul tradiţional de compoziţie. Odată cu romanele „Le Vent” (1957) şi „L’Herbe” (1958), începe să folosească un stil aparte, pe care îl dezvoltă permanent şi care prezintă acţiunea într-o „discontinuitate haotică a povestirii, descrierii, amintirii şi prezentării”. Dintre cele 16 romane ale sale, amintim: „La Route des Flanders” (1960), „Le Palace” (1962), „Histoire” (1967), „La Bataille de Pharsale” (1969), „Orion aveugle” (1970), „Les Corps Conducteurs” (1971) „L’Acacia” (1989), „Le tramway” (2001).
În 1985 Premiul Nobel pentru Literatură este acordat scriitorului Claude Simon „care în romanul său combină creativitatea poetului şi a pictorului cu o conştientizare aprofundată a timpului în reprezentarea condiţiei umane”, potrivit juriului Premiului Nobel. A murit pe 6 iulie 2005, la Paris.
1926: S-a înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc
Partidul Naţional Ţărănesc a luat naștere prin fuziunea Partidului Ţărănesc, condus de Ion Mihalache, cu Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu. Cei doi au fost copreşedinţi ai noului partid: Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ).
1963: A murit Edith Piaf, cântăreață franceză
Édith Piaf, cunoscută și sub numele de „La Môme Piaf” (adică „Mica Piaf”), s-a născut la 19 decembrie 1915, la Paris. Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion, dar este binecunoscută sub pseudonimul „Piaf”, care în argoul parizian înseamnă „vrabie.”
Povestea de viață a lui Édith Piaf este la fel de fascinantă precum muzica sa. A crescut într-un mediu modest, fiind fiica unei cântărețe ambulante, de origine italo-algeriană, Line Marsa, și a unui acrobat de circ, Louis Gassion. La vârsta de șapte ani, Édith a rămas orfană și a fost crescută de bunica sa, care era patroană a unui bordel din Bernay, Normandia. Mai târziu, s-a mutat la Paris, în cartierul Belleville, unde a experimentat o copilărie dificilă, cântând pe străzi pentru a-și câștiga traiul.
În 1935, destinul său s-a schimbat în momentul în care a fost descoperită de Louis Leplée, proprietarul cabaretului „Le Gerny's”, din Champs-Élysées. Acesta i-a oferit șansa de a cânta în localul său, iar debutul său a fost sub numele „Édith Piaf.” Cu o voce puternică și emoționantă, a devenit rapid o senzație în lumea muzicală pariziană.
Primul mare succes a venit în 1937, când a semnat un contract cu teatrul „ABC” din Paris și a înregistrat piesa „Mon légionnaire.” Dotată cu o voce captivantă și plină de dramatism, Édith Piaf a devenit simbolul unei generații de francezi și europeni care au trăit perioada interbelică, au fost martorii ascensiunii nazismului și au participat la reconstrucția postbelică a democrațiilor europene.
În cariera sa impresionantă, Piaf a înregistrat nenumărate melodii de succes, dar una dintre cele mai memorabile fiind „La Vie en Rose”, pe care a creat-o în 1945. Această piesă a devenit un imn al iubirii. A cântat-o în mai multe limbi, cucerind inimile audienței din întreaga lume. Într-o perioadă în care lumea a trecut prin războaie și incertitudini, muzica lui Édith Piaf a adus un strop de lumină și speranță.
Cu toate acestea, viața personală a lui Édith Piaf a fost marcată de drame și tragedii. A avut relații tumultuoase, inclusiv o legătură intensă cu boxerul Marcel Cerdan, care a sfârșit tragic într-un accident de avion.
În 1962, s-a căsătorit cu Theophanis Lamboukas, cunoscut sub numele de Théo Sarapo, dar căsătoria lor a fost un eșec. Bolnavă, epuizată și dependentă de droguri, Édith Piaf s-a stins din viață la 10 octombrie 1963, în Grasse, Franța, la vârsta de doar 47 de ani.
1967: S-a născut Laura Stoica, interpretă de muzică pop-rock
S-a născut la Alba Iulia. Primii ani din viața ei i-a petrecut în Alba, dar apoi s-a mutat împreună cu mama și cei doi frați mai mici la Târgoviște, orașul natal al părinților săi.
Și-a continuat educația în Târgoviște, absolvind școala primară, gimnazială și liceul în același oraș. În timpul liceului, a început să urmeze cursuri de canto clasic la Școala Populară de Arte, cu profesorul Emil Niculescu. După absolvirea liceului, a lucrat timp de un an la UPT Târgoviște.
Laura Stoica a devenit cunoscută în lumea muzicii în anii 80-89, participând la Cantarea României și la numeroase festivaluri de muzică ușoară. Primul ei festival a fost în 1987, la Amara, unde a obținut premiul al doilea. Au urmat Festivalul de la Ploiești, Buzău, Deva și multe altele, după care a început să susțină turnee.
În 1990, când era solistă la Teatrul I.L. Caragiale din Ploiești, a aflat despre preselecția pentru Festivalul Mamaia, din București. Deși participase la preselecții în anii 1987, 1988 și 1989, de data aceasta a impresionat juriul și a trecut de preselecție cu succes.
La Festivalul Mamaia din 1990, Laura Stoica a obținut premii importante, inclusiv premiul I cu piesa „Dă, Doamne, cântec” și „Te condemn, iubire”, precum și premii de telegenie. Tot în același an, a primit și premiul pentru cel mai bun debut muzical al anului de la Radio Difuziunea Română.
Laura Stoica a continuat să strângă premii și recunoaștere în industria muzicală românească în anii următori, câștigând titlul de cea mai bună voce pop feminină și altele. A lansat mai multe albume și a participat la numeroase festivaluri internaționale, aducându-și astfel contribuția la promovarea muzicii românești pe plan internațional.
În 1992, Laura Stoica s-a căsătorit cu Florin Ionescu, baterist la Directia 5, dar căsnicia lor a durat doar patru ani. Pe lângă cariera muzicală, Laura Stoica a fost implicată și în activități teatrale. A debutat ca actriță în piesa „Azilul de noapte” în 1999 și a continuat să joace în diferite spectacole teatrale.
De-a lungul carierei sale, Laura Stoica a susținut numeroase concerte și evenimente caritabile, contribuind la strângerea de fonduri pentru copiii afectați de HIV din România. În 1994, a înființat Fundația „Laura Stoica”, care sprijinea tinerii talente și copiii orfani.
Din păcate, pe data de 9 martie 2006, viața Laurei Stoica s-a încheiat tragic, în urma unui accident rutier.
1993: A murit Nicolae I. Manolescu, inginer, membru corespondent al Academiei Române
S-a născut la Adjudul Vechi, jud. Vrancea. A absolvit Şcoala Politehnică din Timişoara, de unde a obținut, în 1931, diploma de inginer electromecanic.
În 1970 şi-a susţinut teza de doctorat „Contribuţii la sinteza numerică, structurală şi cenetostatică a grupelor ASSUR, a lanţurilor cinematice, a mecanismelor şi mecanismelor motor plane articulate”, devenind doctor inginer în specialitatea teoria mecanismelor şi maşinilor, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)”.
În 1972 a obţinut titlul 45 de doctor docent. Prin activitatea sa de cercetare a adus contribuţii importante în domeniul transporturilor feroviare (studiul cinematic şi dinamic al suspensiei boghiurilor, al motorului locomotivei Diesel electric), în domeniul sintezei numerice, structurale şi cinematice a mecanismelor.
A lucrat ca inginer, în mai multe oraşe ale ţării şi la Bucureşti, în cadrul Direcţiei Aprovizionare a Materialelor CFR din Ministerul Transporturilor (1942-1945). În paralel, a desfăşurat şi o intensă muncă didactică, fi ind profesor de matematică, apoi conferenţiar la Catedra de Teoria Mecanismelor şi Maşinilor, la Şcoala Superioară de Ofi ţeri (1949-1982).
De asemenea, a predat cursuri de mecanică şi rezistenţa materialelor la Institutul de Petrol şi Gaze din Bucureşti, elaborând cursuri de specialitate. A fost autor al unor lucrări originale, în domeniul analizei cinetostatice şi dinamice a mecanismelor. Membru fondator al Federaţiei Internaţionale pentru Teoria Maşinilor şi Mecanismelor, membru de onoare al Comitetului Tehnic IFTOMM de Mecanisme şi Came, al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, membru al Asociaţiei Române de Robotică, al Asociaţiei de Tensometrie. A devenit membru corespondent al Academiei Române la data de 18 decembrie 1991. A murit la Bucureşti.
1993: A murit Constantin D. Chiriţă, pedolog, membru titular al Academiei Române
S-a născut la Bucureşti şi a făcut studiile liceale la Brăila. A urmat, apoi, studii universitare în domeniul silviculturii la Şcoala Politehnică din Bucureşti, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)”.
Şi-a continuat pregătirea în domeniul ştiinţei solului la Universitatea din Giessen, apoi la Tharandt şi Eberswalde (1929-1931), iar în 1931 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe, specialitatea pedologie forestieră.
Revenit în ţară, a înfiinţat primul laborator de soluri forestiere în cadrul Serviciului de Studii a Casei Autonome a Pădurilor Statului. S-a numărat printre fondatorii Institutului de Cercetări Forestiere. Şi-a continuat activitatea în cadrul colectivului de pedologie al Academiei Române, al Centrului de pedologie şi ecologie agricolă şi forestieră, al cărui director a fost între anii 1968-1970, şi al Institutului de Studii şi Cercetări Pedologice al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. A tratat probleme importante în domeniul pedologiei forestiere şi al ecopedologiei în peste 150 de lucrări.
A fost cel care a creat primul sistem genetic de clasificare a solurilor din România, a semnalat şi caracterizat pentru prima dată la noi tipurile de sol brun acid, a studiat chimia transformării mineralelor argiloase în sol, s-a preocupat de studiul consistenţei solurilor şi de construirea unor aparate pentru măsurarea însuşirii de rezistenţă la penetrare.
În studiul texturii solurilor, a elaborat, împreună cu inginerul Burt, un triunghi al texturii în concepţie originală. A avut însemnate preocupări şi în legătură cu apa din sol, întocmind însemnate studii asupra regimului de umiditate în solurile forestiere din Câmpia Română, extinse apoi asupra 46 stejăretelor cu fenomene de uscare intensă.
S-a preocupat pentru prima dată de studiul chimic şi fi zico-chimic al solurilor forestiere, de caracteristica lor genetică şi ecologică, având însemnate contribuţii asupra substanţelor amorfe din solurile din regiuni umede. A reuşit să definească o ştiinţă a staţiunii din România şi să creeze o şcoală staţională românească, recunoscută pe plan mondial. Membru al Societăţii pentru ştiinţa solului, al Societăţii „Progresul silvic”, al Societăţii internaţionale de ştiinţa solului. Membru corespondent (2 iul. 1955), apoi membru titular (22 ian. 1990) al Academiei Române. A murit la Bucureşti.
2019: Căderea Guvernului Dăncilă
Moţiunea de cenzură intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!” a fost adoptată de Parlament, cu 238 de voturi, guvernul Dăncilă fiind, astfel, demis.
Se încarcă comentariile...
