28 noiembrie: 105 ani de la unirea Bucovinei cu România
0Tot pe 28 noiembrie s-a născut generalul Eremia Grigorescu, prozatorul Jean Bart, actorul Colea Răutu, soprana Mariana Nicolescu.
28 noiembrie 1863: S-a născut generalul Eremia Grigorescu, ”Eroul de la Mărășești”
Generalul Eremia Teofil Grigorescu este considerat unul dintre cei mai mari strategi militari români şi cel mai important comandant al Armatei Române în timpul Primului Război Mondial. A ales cariera militară, în urma admiterii în anul 1882 (la vârsta de 19 ani) la Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie, din Bucureşti.
Pentru că a obţinut rezultate excepţionale a fost ataşat comitetului de artilerie Saint Thomas d'Acquin din Paris, urmând cursurile de matematică la Sorbona (1887 - 1889). De altfel, avea o certă aplecare spre ştiinţă, iar de-a lungul vieţii avea să scrie nu mai puţin de trei lucrări de specialitate: „Studiul balistic al armei model 1893” (Bucureşti, I. V. Socecu, 1902), „Tunul revolver Hotchkiss” (1885-1886) şi „Calculul probabilităţilor cu aplicare la gurile de foc” (1898).
La terminarea şcolii militare se va căsători cu Elena Arapu, la 15 noiembrie 1886. Aceasta devenise între timp profesoară de matematică, în urma absolvirii Universităţii din Iaşi, fiind prima femeie absolventă a acestei universităţi. Au avut cinci copii.
După absolvirea şcolii militare de ofiţeri (1884) cu gradul de sublocotenent, Eremia Grigorescu a avansat în grad conform procedurilor militare, fiindu-i necesari 29 de ani (timp în care a participat la două războaie, dintre care unul mondial) pentru a parcurge ierarhia şi a ajunge general.
Intrarea României în Primului Război Mondial, în 1916, îl găseşte pe post de comandant al Diviziei 15 infanterie.
Eremia Grigorescu este autorul lozincii „Pe aici nu se trece” de la Oituz şi a lozincii „Nici pe aici nu se trece”, de la Mărăşeşti. S-a distins în mod special în cursul Primei bătălii de la Oituz şi celei de-a doua bătălie de la Oituz, fiind decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 15 Infanterie, fiind unul dintre primii generali decoraţi cu acest ordin (al doilea decret pentru generali, împreună cu generalul Paraschiv Vasilescu).
În 1918 a primit o sabie de onoare oferită de împăratul Japoniei, având inscripţia „Voi sunteţi care scrieţi istoria Ţării”.
În perioada primului război mondial, o cunoaşte pe Elena Negropontes, în conacul căreia din Oituz, fusese instalat comandamentul Diviziei 15 Infanterie. Din această relaţie s-a născut la Bârlad, la 20 noiembrie 1917, un copil, Dan Ulise Grigorescu, devenit peste ani un apreciat artist fotograf. În anul 1918 Eremia Grigorescu a divorţat de soţie şi s-a căsătorit cu Elena Negropontes, recunoscând totodată şi copilul.
Eroul de la Mărăşeşti s-a stins în anul 1919 din cauza gripei spaniole, deşi încă se mai susţine că boala infecţioasă de care a suferit nu ar avea nici o legătură cu teribilă pandemie ce bântuia lumea, pe care istoricii, însă, o apreciază că a afectat mai puţin teritoriul ţării noastre. La 29 august 1924, generalul Grigorescu a fost reînhumat în sarcofagul central din Mausoleul de la Mărăşeşti.
28 noiembrie 1874: S-a născut prozatorul român Jean Bart
Jean Bart, pseudonimul literar al scriitorului Eugeniu P. Botez, a fost în copilărie elevul faimosului Ion Creangă. Botez avea să devină mai târziu ofiţer de marină, colindând toate apele lumii.
În scrierile sale, Eugeniu Botez a semnat cu pseudonimul Jean Bart, împrumutat de la un faimos corsar flamand al secolului al XVII-lea.
Jean Bart a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord şi schiţa marină - acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui - iar prin „Europolis“ a lăsat primul roman al unui port românesc, Sulina. A fost căpitan de port, apoi a fost mutat din loc în loc, ocupând un loc important în istoria navigaţiei româneşti, deopotrivă cu onoranta recunoaştere literară şi publicistică.
În anul 1922 devine membru corespondent al Academiei Române. Se stinge din viaţă la Bucureşti, pe 12 mai 1933, la numai 56 de ani.
28 noiembrie 1912: S-a născut actorul Colea Răutu
Pe numele său real Nikolai Rutkovski, Colea Răutu s-a născut la 28 noiembrie 1912 în Limbenii Noi, judeţul Bălţi, care astăzi se află în Republica Moldova. A urmat cursurile Colegiului „Regele Ferdinand” din Chişinău, apoi Liceul Militar la Bălţi.
După absolvirea liceului, s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, iar în 1929 a intrat în teatru ca figurant. Debutul său a avut loc pe scena Teatrului de Revistă Cărăbuş, în 1934.
După mai muţi ani de figuraţie la Teatrul de Operetă, Răutu a devenit invitat permanent al Teatrului Naţional Bucureşti, iar mai târziu a fost angajat de Teatrul Giuleşti, pe a cărui scenă a apărut timp de peste 15 ani.
În cinematografie a debutat în 1954, odată cu filmul „Desfăşurarea”, regizat de Paul Călinescu. A jucat în peste 70 de filme româneşti, printre care cele mai cunoscute sunt „Moara cu noroc”, „Mihai Viteazul”, „Fraţii Jderi”, „Nemuritorii”, „Pintea”, „Duelul”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Răpirea Fecioarelor”, „Haiducii lui Şaptecai”, „Ştefan cel Mare”, „Ultima noapte de dragoste” sau „Săptămâna nebunilor”.
Puțină lume știe că artistul a fost un mare iubitor de fotbal. În tinerețe, Colea Răutu a făcut parte din echipa Uzinelor Mociorniţa.
Pasiunea pentru fotbal i-a cunoscut-o și Sebastian Papaiani, alături de care a filmat pentru serialul „Toate pânzele sus!”, peliculă în care Colea Răutu a dat viață diabolicului şi vicleanului Spânu, personajul negativ a cărui privire de gheață e memorabilă.
28 noiembrie 1918: Unirea Bucovinei cu România
Bucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu patria-mamă, după Basarabia. Pe 28 noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei - la 27 Martie - şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.
Pentru a realiza unirea Bucovinei cu România, la data de 27 octombrie 1918, mişcarea naţională a românilor bucovineni a organizat la Cernăuţi o mare adunare politică „în scopul de a se proclama Constituanta şi de a alege un Consiliu Naţional, ca organ reprezentativ al românilor bucovineni”.
Consiliul Naţional a fost format din 50 de membri, majoritatea români, preşedintele acestui consiliu fiind ales Iancu Flondor, un mare patriot din zona Bucovinei. Acest Consiliu Naţional a condus practic Bucovina timp de o lună de zile până când s-a unit cu România. Cu ocazia declaraţiei de unire a Bucovinei cu Regatul României, ce a fost citită de Iancu Flondor, au avut loc tot felul de manifestări cultural – patriotice, care mai de care mai deosebite.
Tot la data de 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a anunţat puterile Antantei că locuitorii acestui teritoriu au decis să revină la vechile hotare, respectiv la Regatul României, „în virtutea drepturilor popoarelor de a-şi hotărî singure soarta”.
Delegaţia Bucovinei a ajuns la Iaşi în ziua în care regele Ferdinand, împreună cu guvernul şi celelalte autorităţi ale statului au plecat la Bucureşti, după ce au fost nevoiţi să se refugieze din cauza ocupării capitalei de către armata germano – austro – ungare. Bucovinenii s-au alăturat regelui Ferdinand şi au luat parte la revenirea triumfală a acestuia în capitala ţării întregite.
28 noiembrie 1943: A avut loc Conferința de la Teheran
În ziua de 28 noiembrie 1943, la Teheran, se întâlneau pentru prima oară liderii principalelor trei state care luptau împotriva Axei. Mulți istorici consideră că această întâlnire, cunoscută sub numele de Conferința de la Teheran, a fost momentul în care a început împărțirea lumii între Stalin, Churchill și Roosevelt.
Printre deciziile de mare importanță luate în cadrul Conferinței de la Teheran s-a numărat deschiderea unui nou front în Europa. Șapte luni mai târziu, această decizie era pusă în practică, prin debarcarea anglo-saxonă în Normadia.
Tot la Teheran, Winston Churchill, Iosif Stalin și Franklin Delano Roosevelt au decis să împartă Germania după război în mai multe state autonome.
28 noiembrie 1948: S-a născut soprana Mariana Nicolesco
Soprana Mariana Nicolesco s-a născut în localitatea Găujani, judeţul Giurgiu, la 28 noiembrie 1948. A studiat vioara la Şcoala de Muzică din Braşov, ulterior s-a înscris la Secţia Canto a Conservatorului din Cluj-Napoca, ca mezzosoprană.
A câştigat o bursă la Conservatorul Santa Cecilia din Roma, unde a studiat cu Jolanda Magnoni, lucrând apoi cu Rodolfo Celletti şi cu Elisabeth Schwarzkopf. Au urmat Concursul Verdi la Busseto, Concursul internaţional de Canto Voci Rossiniane organizat de Radioteleviziunea italiană RAI la Milano, cel mai important concurs de canto din lume la acea dată, începând astfel o remarcabilă carieră internaţională, conform www.darclee-voice-contest.com.
Mariana Nicolesco a avut un vast repertoriu muzical, de la stilul baroc la cel contemporan, cu o admiraţie specială pentru stilul belcanto şi pentru compoziţiile lui Mozart şi Verdi. A susţinut numeroase recitaluri şi concerte pe cele mai importante scene ale lumii.
Debutul de la Scala din Milano
În 1982, a debutat la Teatrul Scala din Milano, în premiera mondială a operei "La Vera Storia" de Luciano Berio, fiind protagonistă apoi în numeroase noi puneri în scenă, recitaluri şi concerte. A strălucit în spectacole şi la Metropolitan Opera din New York, la Munchen, Viena, Paris, Hamburg, Roma, Chicago, Barcelona, Dresda, Tokyo, la Festivalul de la Salzburg şi la Rossini Opera Festival de la Pesaro, precum şi la Rio de Janeiro, Pretoria, Caracas, Toronto, San Francisco. Sonorităţile vocii sale au cucerit publicul marilor săli de concert, Carnegie Hall din New York, Royal Festival Hall Londra, Accademia Santa Cecilia de la Roma sau cele de la Amsterdam şi Viena, Marea Sală a Conservatorului din Moscova.
A cântat sub bagheta unor dirijori fabuloși.
La invitaţia Papei Ioan Paul al II-lea, a cântat la Vatican, în Concertul de Crăciun din 1993, vechile colinde româneşti, ascultate de peste un miliard de oameni prin intermediul Mondoviziunii, potrivit Dicţionarului "Membrii Academiei Române 1866/2003", ediţia a III-a (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române Bucureşti, 2003).
În ianuarie 1997, a interpretat, în premieră mondială, sub bagheta lui Lorin Maazel, "Seven Gates of Jerusalem", capodopera lui K. Penderecki, dedicată celor 3.000 de ani ai Oraşului Sfânt, partea sopranei fiind compusă pentru vocea sa.
A revenit în România după 21 de ani de absenţă, apărând pentru prima oară în faţa publicului românesc, pe o scenă din ţară, la Ateneul Român, în iunie 1991, cu orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", sub bagheta lui Cristian Mandeal. Mariana Nicolesco a oferit, din acel an, concerte extraordinare cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii "George Enescu".
Artista a creat, la New York şi la Bucureşti, fundaţiile internaţionale Ateneul Român. Totodată, a iniţiat, la Brăila, în 1995, Concursul Internaţional de Canto "Hariclea Darclée". Între două ediţii consecutive, artista a oferit laureaţilor competiţiei Cursuri de Măiestrie Artistică - Master Classes. De asemenea, Mariana Nicolesco a organizat în 2003, la Braşov, Primul Festival şi Concurs Naţional de Interpretare a Liedului Românesc.
Mariana Nicolesco a fost membră de onoare a Academiei Române, aleasă la 31 mai 1993. Marea soprană Mariana Nicolesco a murit pe 14 octombrie, la vârsta de 73 de ani.
28 noiembrie 1952: A murit în închisoarea din Aiud poetul Mircea Vulcănescu
Mircea Vulcănescu s-a născut la 3 martie 1904, la București. În perioada interbelică a fost economist, sociolog, filosof, scriitor, publicist, teolog și profesor de etică, iar după venirea la putere a comuniștilor doar o victimă.
Rămâne o puternică personalitate, dar care a stârnit controverse. În vreme ce unii îl consideră martir, întrucât a murit la vârsta de 48 de ani în temnițele comuniste, alții îl acuză că a făcut parte din guvernul lui Ion Antonescu, recunoscut că a elaborat legi antisemite.
În replică, cei care au luptă pentru ca memoria lui Mircea Vulcănescu să nu fie întinată spun că acesta, de pe poziția de economist, de tehnocrat, nu a participat în niciun fel la punerea în practică a deciziilor care au afectat comunitatea evreiască din România, iar meritele sale au fost nenumărate. Astfel, a fost unul dintre cei mai tenace negociatori cu cel de-al Treilea Reich, reușind să obțină pentru Banca Națională a României opt vagoane de aur, confiscate de URSS și, de asemenea, tot lui i se datorează înzestrarea Armatei a 4-a cu echipament militar german nou.
Pentru meritele sale deosebite, a fost decorat cu înalte distincții atât de Regele Carol al II-lea, cât şi de Regele Mihai I, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse Statului Român.
Închis la Aiud, Mircea Vulcănescu a ţinut o serie de conferinţe considerate subversive de torţionari, pentru că le menţinea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alţi 12 bărbaţi din celula sa, în hrubele secţiei 1. Acolo au fost dezbrăcaţi în pielea goală şi lăsaţi în frig, neavând paturi sau scaune pe care să şadă.
Epuizat, unul dintre deţinuţi a căzut din picioare după câteva ore. Conform unui martor, Vulcănescu s-ar fi aşezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborât, salvându-i viaţa. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Testamentul său conține doar câteva cuvinte: „Să nu ne răzbunați!“.
28 noiembrie 1957: A izbucnit Revolta din Suraia împotriva colectivizării
Revolta s-a declanșat joi, 28 noiembrie 1957, când, la Suraia, au ajuns în jur de 150 de persoane însărcinate cu munca de lămurire a țăranilor să se înscrie în GAC. Situația era deja încordată, încă din luna aprilie Sfatul Popular Suraia ceruse ajutor Sfatului Popular Raional Focșani. Surăienii erau nemulțumiți deoarece pășunea lor devenise teren arabil pentru structurile colectiviste. Pentru a-și lua pășunea înapoi, pe 31 martie1957, un grup de cetățeni din Dimaci, un sat din Suraia, în frunte cu Neacșu P. Ion, au făcut mușuroaie pe 24 de hectare ale întovărășirii ”23 August”, toți declarând că doresc desființarea acesteia5. Apoi spiritele s-au mai calmat până la venirea îndrumătorilor.
Îndrumătorii, împreună cu salariați din sat au format echipe și au plecat prin comună să-i convingă pe oameni să-și cedeze pământurile. Oamenii, aflând de la cei care, cu o zi înainte, au fost la Focșani, că urmau să vină echipele, s-au ascuns, au dispărut de-acasă. Stăteau fugari prin alte localități, pe câmp, pe la Siret, pe unde aveau baraci, alții prin poduri, grajduri sau prin grădini.
Dintre cei 13 arestați în urma revoltei de la Suraia, cei mai mulți aveau proprietăți mici: unul avea 6 hectare, altul 4; șapte dintre ei aveau până la 2 ha, iar patru nu aveau pământ deloc, nefiind căsătoriți, dar aveau părinții lor. Chiar așa fiind niciunul nu voia să renunțe de bună-voie la pământul său. Pe lângă aceasta, nimeni nu este de acord să cedeze ceva cu forța.
28 noiembrie 1973: A murit la Paris principesa Martha Bibescu, scriitoar
Martha Bibescu s-a născut la 28 ianuarie 1889, la București, și a murit la 28 noiembrie 1973, la Paris. Aceasta a fost fiica lui Ion Lahovari și a Smarandei Mavrocordat. În anul 1902 s-a căsătorit cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui Gheorghe Bibescu. Astfel, a devenit prințesa Martha Bibescu.
După o călătorie în Persia, Martha Bibescu a scris cartea „Cele opt paradisuri”, care a fost premiată de Academia Franceză. În anul 1995 a devenit membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles.
Amintim câteva dintre scrierile sale: romanul „Papagalul verde" „Izvor, ţara sălciilor" , paginile de memorialistică din „La bal cu M. Proust" și „Corespondenţa cu Paul Claudel".
28 noiembrie 1989: A murit duhovnicul Arsenie Boca
Arsenie Boca a fost preot, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. S-a născut în 29 septembrie 1910 în satul Vaţa de Sus din Munţii Zarandului, priminde numele de Zian Vălean.
Arsenie Boca a fost şef de promoţie în liceul din Brad, potrivit relatărilor foştilor săi colegi de liceu. A absolvit liceul în anul 1929 şi s-a îndreptat spre Teologie, părăsind definitiv locurile sale natale din Ţara Zarandului.
În anii ’40, după o perioadă petrecută la o mănăstire de pe Muntele Athos, a ajuns duhovnic la mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş şi apoi la Mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului, aflată la circa 100 de kilometri de locul său natal.
Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat pe lista neagră autorităţilor comuniste, fiind arestat şi închis de mai multe ori, sub acuzaţii că ar fi sprijinit membri ai Mişcării Legionare.
Călugărul a fost închis în arestul Siguranţei din Braşov, a fost trimis apoi să munceasă la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în lagărele destinate zecilor de mii de deţinuţi politici, iar până la mijlocul anilor 1950 a mai trecut prin închisorile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Duhovnicul a murit în 28 noiembrie 1989, la Sinaia, iar dorinţa sa a fost să fie înmormântat la Mănăstirea Prislop.
Se încarcă comentariile...
