15 octombrie, ziua în care s-a născut Carol al II-lea. Acum patru ani, a murit îndrăgita actriță Tamara Buciuceanu-Botez
0Ziua de 15 octombrie este ziua în care s-au născut nume importante precum Chris de Burgh, cântăreț britanic, dar și filosoful Friederich Nietche sau Carol al II-lea, cel care a fost al treilea rege al României. Tot azi, în urmă cu patru ani, a murit îndrăgita actriță Tamara Buciuceanu-Botez.
Alte evenimente importante din istoria zilei:
1582: Începe adoptarea calendarului gregorian
Calendarul gregorian este varianta de calendar cu cea mai mare răspândire. Motivul Bisericii Catolice pentru ajustarea calendarului era acela de a sărbători Paștele la data pe care o credeau ei că a fost stabilită la Primul conciliu de la Niceea în anul 325. Deși unul dintre canoanele conciliului impunea ca toate Bisericile creștine să sărbătorească Paștele în aceeași zi, în realitate aceasta nu s-a întâmplat. Biserica Alexandriei sărbătorea Paștele în sâmbăta după sau în a 14-a zi după luna plină care cădea după echinocțiul de primăvară, pe care l-au stabilit pe 21 martie. Însă Biserica Romei considera că echinocțiul cădea pe 25 martie și folosea altă zi a de sărbătorire.
Din secolul al X-lea, toate bisericile (cu excepția a câteva de la granița Imperiului Bizantin), au adoptat Paștele alexandrin, care plasa încă echinocțiul pe 21 martie. Deși călugărul britanic Beda Venerabilul notase deja schimbarea datei în 725, ea a continuat să se schimbe chiar în secolul al XVI-lea.
Introducerea calendarului gregorian a fost necesară deoarece, în cazul calendarului iulian, anul mediu era ceva mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocțiul de primăvară să se mute ușor înapoi în anul calendaristic.
1783: Primul zbor cu un balon cu aer cald
Frații Montgolfier sunt Joseph-Michel Montgolfier născut 26 august 1740 în Annonay lângă Lyon – decedat pe 26 iunie 1810 în Balaruc-les-Bains și Jacques-Étienne Montgolfier, născut 6 ianuarie 1745 în Annonay – decedat pe 2 august 1799. Cei doi au fost fabricanți de hârtie, inovatori și inventatori francezi, cunoscuți în întreaga lume pentru ca primii realizatori ai zborului cu mașini mai ușoare decât aerul, inventatorii balonului cu aer cald, globe aérostatique, în limba franceză.
Cei doi au lansat și primul balon aeropurtat, condus de un pilot, în persoana lui Jacques-Étienne. Printre alte realizări importante, se pot menționa și pompa de apă hidraulică (inventată de Joseph-Michel), crearea primei școli profesionale de fabricanți de hârtie (Jacques-Étienne) și inventarea unui proces industrial de fabricare al hârtiei transparente.
1844: S-a născut Friedrich Nietzsche, filosof german
Este unul dintre cei mai importanți filosofi europeni al secolului al XIX-lea, care a exercitat o influență remarcabilă, adesea controversată, asupra gândirii filosofice a generațiilor ce i-au urmat.
Conceptul de „voință de putere” joacă un rol central în gândirea lui Nietzsche, în măsura în care acesta este pentru el - în sens metafizic - un instrument pentru înțelegerea lumii: „esența cea mai intimă a existenței este voința de putere”.
Voința de putere este analizată ca relație internă a unui conflict, ca structură intimă a devenirii, ca pathos fundamental, și nu numai ca dezvoltare a unei forțe.
Această concepție permite depășirea omului, nu eliminarea lui, ci abandonarea vechilor idoli și a speranței într-o lume de dincolo. Astfel, contrar falselor interpretări ale filozofiei sale, supraomul nietzschenian nu este un om atotputernic fizic și intelectual, ci reprezintă o tendință în evoluție, așteptată și dorită de om. Omul este așadar o punte între maimuța antropoidă și supraom, un element tranzitoriu în evoluție (cf. parabola acrobatului din Zarathustra).
1893: S-a născut Carol al II-lea, al treilea rege al României
A fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al regelui Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său.
După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul, în urma decesului Regelui Ferdinand I, în 1927.
1917: Mata Hari este executată de Franța pentru spionaj
Mata Hari a fost numele de scenă al Margarethei Geertruida Zelle (n. 7 august 1876 în Leeuwarden - d. 15 octombrie 1917). Căsătorită la vârsta de 18 ani cu Rudolf MacLeord, un ofițer olandez de origine scoțiană, după divorțul celor doi s-a făcut cunoscută în Europa, în timpul Primului Război Mondial, ca dansatoare, curtezană și spioană în serviciul Germaniei și apoi al Franței. În anul 1902, Margaretha - Mata Hari - s-a pomenit fără nici un mijloc de subzistenţă, motiv pentru care a decis să practice dansul, ceea ce-şi dorise dintotdeauna. La Paris exista un public amator de stilul de dansuri provocatoare la care visa ea, astfel că, în anul 1905, ea a decis să se mute în capitala franceză, unde a adoptat numele de Mata Hari. Fără un soţ care să o ţină în frâu, Mata Hari a avut o mulţime de amanţi, majoritatea ofiţeri.
După izbucnirea Primului Război Mondial, acest stil de viaţă avea să o ruineze. Bănuită de sionaj, pe 15 octombrie 1917 a fost executată pentru spionaj, deși această calitate a ei a fost controversată.
1922: Încoronarea Regelui Ferdinand I rege al României Mari
Ferdinand a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a a Portugaliei. Ferdinand a devenit rege al Regatului României în 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I. A condus România în timpul Primului Război Mondial, alegând să lupte de partea Antantei împotriva Puterilor Centrale, fapt care a avut ca efect excluderea sa din Casa Regală de Hohenzollern de către împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.
La sfârșitul războiului România a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand s-a încoronat drept rege al României Mari.
1948: S-a născut Chris de Burgh, cântăreț si compozitor britanic
Christopher John Davison, cu numele de scenă Chris de Burgh, este un cântăreț și compozitor britanic. De Burgh a vândut peste 45 de milioane de albume în întreaga lume.
Chris de Burgh a semnat primul său contract cu A&M Records în 1974 și a participat cu Supertramp la turneul Crime of the Century, construindu-și o mică bază de fani. Albumul sau de debut a fost Far Beyond the Castle Walls, lansat în 1974, care nu a reușit să pătrundă în topuri.
Primul mare succes a venit în 1986 cu balada „Lady in Red”, care a ajuns pe locul 1 în topurile britanice și pe locul 3 în Statele Unite. Albumul însoțitor, Into the Light, a ajuns numărul doi în UK și numărul 25 în SUA.
2019: A murit Tamara Buciuceanu-Botez
Actrița de teatru și film s-a născut în 1929. A avut roluri importante în teatru în piese precum „Coana Chirița”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” etc. Tamara Buciuceanu-Botez este cunoscută pentru interpretarea personajului Vica Delcă din piesa „Dimineață pierdută” după Gabriela Adameșteanu. De asemenea Tamara Buciuceanu a avut o carieră fructuoasă în televiziune, fiind celebră pentru cupletele sale din programele de divetisment sau rolul lui Isoscel din celebrul film „Declarație de dragoste” și „Liceenii”.
A fost căsătorită din 1962 cu medicul anestezist Alexandru Botez (decedat în 1996). Nu a avut copii.
Tamara Buciuceanu-Botez s-a stins din viață pe data de 15 octombrie 2019, la vârsta de 90 de ani, din cauza unei afecțiuni cardiace.