28 iulie: Ziua când au murit doi titani ai muzicii clasice: Antonio Vivaldi și Johann Sebastian Bach
0Tot pe 28 iulie s-a născut medicul bacteriolog Victor Babeș, a început Primul Război Mondial, s-a născut Jacqueline Kennedy Onassis.
28 iulie 1741. A murit compozitorul italian Antonio Vivaldi
Considerat cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical venețian Antonio Vivaldi (n. 1678) a murit ca urmare a unei îmbolnăviri subite și a fost înmormântat în cimitirul din dreptul Porții Carintiei din Viena, pe locul în care se află în prezent clădirea centrală a Universității Tehnice din Viena.
Opera lui Vivaldi, incluzând aproape 500 de concerte, a influenţat compozitorii ulteriori, inclusiv, pe Johann Sebastian Bach. Printre lucrările elaborate se numără: 45 de opere, două oratorii, peste 100 de cantate, arii şi serenade, aproape 40 de lucrări de muzică sacră, peste 470 de concerte şi simfonii (printre care celebrele cicluri de câte douăsprezece, intitulate: "L'Estro armonica", 1712, "La Seravaganza", 1712, "II cimenta dell'armonia e dell'inventione" care include faimoasele "Le quattro stagioni", 1725), 75 de sonate etc.
Interesul acordat de critica de specialitate şi de iubitorii de muzică clasică lucrărilor instrumentale şi vocale rămase de la acest mare muzician, multă vreme uitat, au condus la numeroase studii parţiale, realizarea câtorva biografii şi au determinat înfiinţarea, la Veneţia, a unor instituţii precum Fundaţia "Vivaldi" şi Societatea "Antonio Vivaldi" care se ocupă exclusiv cu cercetarea şi valorificarea operelor artistului.
1750: A murit compozitorul german Johann Sebastian Bach
Compozitor german și organist din perioada barocă, Johann Sebastian Bach (n. 1685) este considerat unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice și expresive și pentru frumusețea lor artistică. Bach și-a dedicat creația preamăririi lui Dumnezeu și înălțării spirituale a omului. începându-și fiecare lucrare cu rugăciunea „Iisuse, ajută-mă” și încheind-o cu inscripția „numai pentru slava lui Dumnezeu”.
Creaţia sa instrumentală este importantă pentru sinteza artistică realizată, căci îmbină arta claveciniştilor francezi cu cea a violoniştilor italieni şi a organiştilor germani. Pentru dezvoltarea ulterioară a muzicii instrumentale, creaţia sa este nu numai încoronarea artei vechi, ci şi o prefigurare a viitorului stil clasic. Ca toate geniile umanităţii, el se ridică deasupra epocii sale, creaţia sa (aproape 1500 de compoziţii) fiind omniprezentă, depăşind timpul şi spaţiul.
1854: S-a născut medicul bacteriolog Victor Babeș
Născut la Viena, în 28 iulie 1854, Victor Babeş a moştenit de la tatăl său, Vicenţiu Babeş, pasiunea pentru ştiinţă, spiritul progresist, dragostea pentru popor. Prin tot ce a creat, Victor Babeş a militat pentru afirmarea prin ştiinţă a României, pe plan internaţional. Iar rolul ştiinţei în societate este bine definit de către Victor Babeş.
Cu doi ani înaintea sfârşitului său, într-o conferinţă ţinută la Ateneul Român, intitulată „Credinţă şi ştiinţă”, Victor Babeş spunea:
„Pentru mine este un trist spectacol să văd pe toţi filosofii şi chiar oamenii de ştiinţă să intre în discuţiuni asupra raportului ştiinţei şi credinţei, ca noţiuni de valoare egală, când ştiinţa modernă din ce în ce arată mai mult binefacerea ei pe toate terenurile de activitate omenească.
Ştiinţa este adevărul, este cunoaşterea şi întrebuinţarea forţelor naturii spre fericirea omului”.
În 1886, când a venit profesor la Bucureşti, Victor Babeş era deja un savant consacrat. Lucrase şi colaborase deja cu cei mai mari bacteriologi ai timpului: cu Pasteur de la Paris şi Koch de la Berlin. Deşi instituţii de anvergură din străinătate se luptau pentru a-l avea pe Babeş, patriotul şi umanistul român vine la Bucureşti pentru a se dedica învăţământului şi cercetării din ţara lui, pentru a crea din nimic o şcoală medicală românească devenită, în scurt timp, de prestigiu internaţional. Lui Victor Babeş îi datorăm multe descoperiri din microbiologie şi medicină, valabile şi astăzi la nivel mondial.
În urma cercetărilor sale, Victor Babeş a pus în evidenţă peste 40 de microorganisme patogene. De asemenea, el s-a implicat în tratarea şi prevenirea unor boli precum tuberculoza, lepra, turbarea sau difteria. Totodată savantul român a dezvoltat o serie importantă de vaccinuri care sunt folosite în prezent în toată lumea.
Candidatul care nu a câştigat un Nobel
Victor Babeş a fost unul dintre candidaţii la Premiul Nobel pentru tratatul său de bacteorologie, primul de acest fel din lume. În perioada în care a trăit în Franţa, Victor Babeş a dezvoltat o serie de convingeri politice de stânga, însă nu a fost niciodată comunist, ci liberal.
El s-a stabilit la Bucureşti la rugămintea prietenului său, prim-ministrul liberal Dimitrie Sturza. În 1893, Victor Babeş a devenit membru al Academiei Române. Ulterior, a fost ales membru corespondent al Academiei Medicale din Franţa, iar statul francez i-a oferit cea mai înaltă decoraţie a sa, Legiunea de Onoare.
Victor Babeş a decedat în 1926, iar memoria sa este onorată de instituţii precum Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.
1914: A început Primul Război Mondial
La 28 iulie 1914 Austro-Ungaria a declarat război Serbiei. Momentul istoric a marcat începutul Primului Război Mondial (1914-1918)
În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei și moștenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student naționalist sârb-bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susținuți de Mâna Neagră, o societate secretă fondată de naționaliști pro-sârbi, cu legături în armata Serbiei.
Asasinatul a amorsat tensiunea gravă, care exista deja în Europa. Rebeliunile de la Sarajevo provocate de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand au fost instigate de minoritatea sârbă, care era nemulțumită de anexarea în 1908 a Bosniei și Herțegovinei de către imperiul Austro-Ungar, ca și de invadarea și ocuparea violentă a provinciei de către același imperiu, în 1878.
Deși acest asasinat a fost considerat ca detonatorul direct pentru Primul Război Mondial, cauzele reale trebuie căutate în deceniile premergătoare, în rețeaua complexă de alianțe și contrabalansuri care s-au dezvoltat între diferitele puteri europene, în urma înfrângerii Franței și a proclamării Imperiului federal german (Al II-lea Reich), sub conducerea “cancelarului de fier”, Otto von Bismarck, în 1871.
Cauzele Primului Război Mondial constituie o problemă complicată din cauza multitudinii factorilor implicați, între care: naționalismul, disputele anterioare nerezolvate, precum lipsa surselor de materie primă și de piețe de desfacere pentru industria central-europeană, sistemul de alianțe, guvernarea fragmentară, întârzieri și neînțelegeri în comunicația diplomatică, cursa înarmărilor etc.
1929. S-a născut Jacqueline Kennedy Onassis
Jacqueline Lee Bouvier Kennedy Onassis a fost soţia celui de-al 35-lea Preşedinte al Statelor Unite, John F. Kennedy, şi a Prima Doamnă a Statelor Unite în timpul preşedenţiei acestuia, din 1961 până la asasinarea lui, în 1963.
Puțină lume știe că lui Jacqueline Kennedy nu i-a plăcut niciodată că a fost numită „Jackie” de masele de oameni necunoscuţi. Pentru ea, apelativul acesta suna prea familiar, prea „a mahala, a fete drăguţe din vecini”, motiv pentru care a preferat mereu să-şi pronunţe numele ca în franceză, cu accent pe ultima silabă.
Provenea dintr-o veche familie aristocratică, iar la 15 ani a fost trimisă la unul dintre cele mai selecte internate din ţară. Jacqueline era „aşa de provocator de frumoasă şi se purta aşa de imperial”, încât cei care o plăceau se simţeau inhibaţi în prezenţa ei.
La absolvire a notat la rubrica „scop în viaţă”: „nu vreau să fiu casnică” şi a subliniat aceste cuvinte. A crezut mereu că nu există bărbat care să-i fie toată viaţa credincios soţiei sale. De aceea, a fost tolerantă faţă de aventurile lui John şi a evitat destrămarea mariajului de la Casa Albă.
Povestea cuplului Jacqueline și John F. Kennedy a fost prezentată de Adevarul.ro aşa cum puţini oamenii o ştiu: cele două „aisberguri” de la Casa Albă au format timp de zece ani (1953-1963) o pereche perfectă pe scena publică, dar extrem de şubredă în intimitate.
După moartea lui John F. Kennedy, Jacqueline s-a căsătorit (în 1968) cu magnatul grec Aristotel Onassis și au rămas împreună până la decesul acestuia în 1975. În ultimii 20 de ani de viaţă, a avut o carieră de succes ca editor de cărţi. A murit de cancer limfatic în 1994, la vârsta de 64 de ani.
1955: S-a născut actrița Ioana Pavelescu
Actrița Ioana Pavelescu a devenit cunoscută în 1976, odată cu filmul „Osânda", regizat de Sergiu Nicolaescu, în rolul Ruxandrei, iubita eroului tragic Manolache Preda interpretat magistral de Amza Pellea.
Puţină lume ştie că povestea de dragoste dintre Manlache şi Rusanda, începută pe platourile de filmare, a continuat şi în viaţa reală. Amza Pellea s-a îndrăgostit nebuneşte de Ioana Pavelescu. Cei doi au trăit o vreme împreună, chiar dacă actorul era căsătorit.
Despre povestea lor de dragoste s-a vorbit multă vreme mai mult în şoaptă sau la nivel de bârfă şi probabil că totul ar fi rămas doar o legendă urbană dacă un coleg de scenă, Candid Stoica, n-ar fi avut inspiraţia de a-i „smulge“ o mărturie marelui Amza Pellea.
1959: Un grup de şase persoane, foşti ilegalişti de origine evreiască, între care Alexandru și Paul Ioanid, Monica și Igor Sevianu, Sașa Mușat și Haralambie Obodeanu, jefuiesc o mașină a Băncii de Stat a Republicii Populare Române.
În urma procesului, cei cinci bărbaţi au fost condamnaţi la moarte şi executaţi.
Monica Sevianu a fost condamnată la muncă silnică pe viaţă. “un grup de cinci indivizi inarmati, patru barbati si o femeie, purtand masti pe fata si manusi, au atacat si jefuit masina Skoda Station, cu numarul de circulatie 53693 B, proprietate a Bancii de Stat a orasului Bucuresti, care stationa in fata filialei B.R.P.R. a raionului Gheorghe Gheorghiu-Dej, de unde au furat suma de 1.686.000 lei.
Dupa comiterea atacului banditesc, autorii au disparut, folosindu-se de un autoturism getax ….. Datorita muncii informative desfasurata de organele securitatii de stat, la data de 17 septembrie 1959, orele 19:00, au fost arestati autorii acestui act banditesc si unii din complicii si favorizatorii lor“. (Din raportul Comisiei de Ancheta a Securitatii Statului)
1975: Congresul SUA a votat introducerea clauzei naţiunii celei mai favorizate în relaţiile cu Republica Socialistă Română
Clauza națiunii celei mai favorizate era un adevărat test în relațiile economice bilaterale, acordarea ei fiind însoțită și de alte beneficii economice de mare însemnătate pentru România, precum credite cu dobânzi mici, acces la tehnologie avansată etc.
Ea a fost acordată României, pentru prima dată în 1975, în conformitate cu prevederile amendamentului Jackson- Vanik adus Legii Comerțului din 1974, care condiționa acest favor de dreptul la libera circulație a cetățenilor țării beneficiare.
Clauza trebuia reînnoită anual de către președintele Statelor Unite, dar fiecare dintre cele două Camere ale Congresului puteau anula hotărârea președintelui prin votarea unei rezoluții de dezaprobare într-o perioadă de 90 de zile de la data când i s-a adus la cunoștință această hotărâre.
1976: S-a născut Carol-Eduard Novak, ciclist paralimpic
Carol-Eduard Novak (n. 28 iulie 1976, Miercurea Ciuc) este un ciclist paralimpic rutier și de pistă. Acesta a câștigat prima medalie pentru România la Jocurile Paralimpice.
Novak a devenit în vara lui 2012 primul campion paralimpic al României. Sportivul şi-a pierdut piciorul drept într-un grav accident rutier în anul 1996 şi de atunci poartă o proteză de susţinere. Problemele locomotorii nu l-au descurajat pe noul preşedinte al FR de Ciclism. Din cauza accidentului, Novak a fost nevoit să renunţe la sportul pe care l-a practicat iniţial, patinaj viteză şi s-a apucat de ciclism, sport care i-a adus ulterior consacrarea.
Acesta a suferit un accident rutier în 1996, în urma căruia i-a fost amputat piciorul drept. A fost președintele Federației Române de Ciclism și ministru al Sportului
Se încarcă comentariile...
