victor babeș - ultimele știri
28 iulie: Ziua când au murit doi titani ai muzicii clasice: Antonio Vivaldi și Johann Sebastian Bach
Tot pe 28 iulie s-a născut medicul bacteriolog Victor Babeș, a început Primul Război Mondial, s-a născut Jacqueline Kennedy Onassis.
Tot pe 4 iulie s-a votat declarația de independență a coloniilor britanice din America de Nord, a fost abolită sclavia în New York, a murit Marie Curie, savantă de origine poloneză.
Data de 6 mai este ziua în care s-au stins doi scriitori de renume - Lucian Blaga și Lyman Frank Baum, autorul cărții „Vrăjitorul din Oz”. De asemenea, la această dată a fost finalizată construcţia Bisericii „Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitorită de Vasile Lupu, domn al Moldovei.
România a înregistrat acum două zile primul caz de febră tifoidă din acest an. Este vorba despre un pacient internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“, care s-a întors recent din Pakistan și care nu s-a imunizat împotriva acestei boli.
La 19 octombrie 1943, cercetătorii au izolat Streptomicina, primul antibiotic care vindecă tuberculoza. În anul 1961 a murit Mihail Sadoveanu, iar în 2003, Maica Tereza a fost beatificată de Papa Ioan Paul al II-lea.
Managerul Spitalului Clinic de Boli Infectioase si Tropicale "Dr. Victor Babes" din Bucureşti, Simin Aysel Florescu, afirmă că se constată „o creştere extrem de abruptă” a numărului de îmbolnăviri cauzate de coronavirus. „E clar că avem un nou val”, ...
Iniţiativa aparţine Sptalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Craiova. Oamenii se pot testa gratuit în fiecare zi, fără programare prealabilă. Rezultatul îl primesc în 24 de ore.
Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală, a explicat News.ro că încep să apară tot mai multe cazuri de infectare cu varianta Omicron şi că în spital va exista o secţie de terapie acută cu 21 de paturi. ...
Medicul Simin Florescu, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Victor Babeş" din Bucureşti, afirmă că problema spitalelor din România nu este legată de asigurarea medicamentelor antivirale pentru tratarea pacienţilor infectaţi...
Un bărbat de 79 de ani din Bucureşti, suspect de COVID-19, a fost dus decedat la Spitalul „Victor Babeş“, poliţiştii chemaţi de cadrele medicale stabilind că nu este vorba despre o moarte suspectă. Bărbatul avea afecţiuni cronice, iar soţia sa, confi...
Un tânăr de 34 de ani, din Timişoara, a ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, după ce s-a infectat cu SARS CoV-2 într-o vacanţă în Italia. Le-a spus atunci medicilor că el nu s-a vaccinat şi că nici nu crede în boală. După ce a stat t...
19 muncitori din India sunt internaţi în prezent la spitalele bucureştene „Matei Balş“ şi „Victor Babeş“, după ce au fost depistaţi pozitiv cu infecţia cu SARS-CoV-2, au declarat pentru Adevărul surse din DSP Bucureşti.
Fostul manager al Spitalului „Victor Babeş” din Capitală, medicul Emilian Imbri, este de părere că urmează valul patru al pandemiei deoarece oamenii au început să se relaxeze în faţa coronavirusului şi nu merg să se vaccineze.
Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătăţii, a oferit, astăzi, primele declaraţii după tragedia de la Spitalul „Victor Babeş”, unde trei persoane au decedat sufocaţi în TIR-ul ATI.
Incendiul din luna februarie din TIR-ul de Terapie Intensivă aflat în curtea Spitalului „Marius Nasta” a fost alarmă falsă, anunţă oficialii Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. „Conform raportului efectuat de firma care asigură mentenanţa căt...
O Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, aflată de o lună la Spitalul „Sfântul Ioan” din Capitală, a funcţionat anterior, mai bine de şapte luni, în curtea Spitalului Judeţean Argeş din Piteşti, iar o lună şi jumătate nu a fost folosită deloc....
Unitatea mobilă de Terapie Intensivă, unde luni au murit trei persoane din cauza unei defecţiuni la instalaţia de oxigen, a fost adus în curtea spitalului Victor Babeş de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti.
Mai multe persoane au fost audiate de către anchetatori în dosarul de ucidere din culpă deschis in rem după ce trei pacienţi COVID au murit în TIR-ul de Terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeş din Capitală.
Raed Arafat a prezentat, luni seară, filmul evenimentelor în cazul tragediei de la Spitalul „Victor Babeş”, în urma căreia au murit trei persoane. La conferinţa de presă au participat doar Florin Cîţu şi Raed Arafat, iar şeful DSU a evitat să răspund...
Secretarul de stat Raed Arafat a afirmat, luni seară, că au existat câteva tragedii în această perioadă, dar nu se poate spune că sistemul nu a salvat foarte multe vieţi. Acesta a făcut apel către români să nu se prezinte prea târziu la spital, în ca...
Premierul Florin Cîţi a declarat, luni seară, că în timp ce speră că incidente precum cel de la Spitalul Victor Babeş nu se vor mai repeta, nu poate garanta acest lucru. Acesta a mai spus că se încearcă suplimentarea paturilor de ATI şi că soluţia pe...
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a transmis, luni seară, condoleanţe familiilor celor trei pacienţi decedaţi la Spitalul Victor Babeş.
Premierul Florin Cîţu face, luni seară, declaraţii de presă, după ce trei pacienţi internaţi în unitatea mobilă ATI de la Spitalul Victor Babeş au murit din cauza unei defecţiuni la instalaţia de oxigen. La conferinţa de presă participă şi şeful DSU,...
Medicul Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeş” din Bucureşti, a povestit la emisiunea Omul Potrivit de la DigiFM un incident recent în care instalaţia electrică nu a putut face faţă alimentării unui tomograf nou.
Emilian Imbri, managerul spitalului „Victor Babeş“, a răspuns acuzaţiilor lansate în spaţiul public de antrenorul Cosmin Olăroiu.
Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a făcut un apel către români, să sărbătorească aceste zile într-un mod înţelept şi să nu se expună îmbolnăvirii. Acesta este convins că mai este puţin până la momen...
Brancardierul care a deconectat de la aparate o pacientă de la Spitalul COVID Victor Babeş din Capitală este considerat suspect şi a fost audiat noaptea trecută. Ulterior a şi fost pus sub acuzare de procurori. Prima variantă a anchetatorilor este ne...
Directorul medical al Spitalului Victor Babeş, Simin Aysel Florescu, unul dintre medicii care au avut coronavirus, a explicat la Digi24 dacă persoanele care s-au vindecat mai trebuie vaccinate.
Directorul medical al Spitalului "Victor Babeş" din Capitală, Simin Florescu, atrage atenţia asupra faptului că există tendinţa unor pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 de a ignora semnele de boală şi "a nega propriile simptome”, susţinând că aceşti bol...
Numărul mare de cazuri de COVID i-a făcut pe medicii Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara să refuze un copil de 10 ani. Dezvăluirea a fost făcută chiar de managerul unităţii medicale într-o emisiune televizată.
Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Timişoara anunţă că poate realiza, cu ajutorul aparatului Real Time PCR, testele pentru depistarea gripei. Unitatea sanitară a primit primele kit-uri necesare prelucrarii automatizate...
Spitalele „Matei Balş“, „Victor Babeş“ şi „Marius Nasta“ din Bucureşti vor primi şi îngriji doar pacienţi cu forme medii şi severe de COVID-19, iar acest lucru se va întâmpla din momentul adoptării ordinului prin care asimptomaticii şi bolnavii cu fo...
Medicii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş Timişoara au inclus în lista schemelor de tratament pentru bolnavii infectaţi cu noul coronavirus un medicament folosit până acum în tratarea inflamaţiilor generale cronice, înd...
Cristina Hoară, medic rezident la Spitalul Clinic de Boli infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş“ din Bucureşti, trage un semnal de alarmă în urma protestelor din Piaţa Victoriei şi a hotărârii Curţii Constituţionale prin care li se permite românilor...
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, Cristian Oancea, le-a cerut oamenilor să aibă încredere în medii. „Noi nu suntem torţionari, noi nu suntem inchizitori, suntem medici, suntem oameni pentru oameni”, a declarat Cri...
Medicul timişorean Virgil Musta anunţa, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, aplicarea unei noi scheme de tratament pentru pacienţii cu COVID. Între timp, noul tratament a fost extins şi la nivel naţional, iar, potrivit medicului Musta, rezultatele...
O întâmplare personală tragică i-a schimbat lui Victor Babeş cursul vieţii şi a dat lumii un savant care a întemeiat o disciplină nouă în medicină şi a deschis drumul descoperirii antibioticelor.
Un medic din Timişoara care a lucrat în Franţa şi în Elveţia, unde avea posibilitatea să rămână definitiv, a ales să se întoarcă în ţară, iar acum este în prima linie a luptei cu COVID. După fiecare tură de lucru, medicul merge acasă unde îl aşteaptă...
Pe fondul epidemiei de coronavirus, Romaqua Group a anunţat că sprijină financiar Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş pentru ca medicii care depun aici efo...
COVID-19. Primul caz confirmat de coronavirus în Dâmboviţa. Bărbatul a fost internat la Victor Babeş
Primul caz confirmat de coronavirus din Dâmboviţa a fost confirmat astăzi. Este vorbaa de un bărbat din comuna Corbii Mari, satul Grozăveşti. Se pare că el a fost infectat la Bucureşti, în Spitalul Victor Babeş, unde făcea dializă.
În acest moment, fenomenul coronavirus nu mai poate fi stăpânit, pentru că este greu de crezut că miile de români întorşi din străinătate mai pot fi convinşi să stea izolaţi, spune managerul Spitalului Clinic "Victor Babeş" din Bucureşti, dr. Emilian...
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, joi seară, că peste 550 de persoane sunt în carantină în Bucureşti/Ilfov, iar în izolare 3.700. Ea a anunţat că s-a găsit un hotel n care medicii şi asistentele de la Spitalul „Victor Babeş” se pot odih...
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că la spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş, un pavilion întreg este ocupat de bolnavii de COVID-19. Mai exact, 60 de pacienţi ocupă acest pavilion rezervat lor.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, miercuri, că Spitalul Clinic de Copii ''Dr. Victor Gomoiu'' începe să preia copiii cu boli infecţioase care în mod normal se prezentau la Spitalul Clinic "Dr. Victor Babeş", unitate care acum ...
Nouă dintre cei 131 români depistaţi până duminică, 15 martie, la prânz au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi din spital. Dintre cele nouă persoane declarate vindecate, opt au fost tratate la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoa...
Considerat unul dintre cei trei mari savanţi care au revoluţionat medicina românească în secolul al XIX-lea, alături de George Assaky şi Victor Babeş, medicul Nicolae Kalinderu a fost cel care a scris primul tratat de medicină internă din România, ia...
Victor Babeş a publicat mai mult de 1.000 de lucrări ştiinţifice în domeniul microbiologiei şi anatomiei patologice.
Agresivitatea gripei din acest sezon i-a determinat pe medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase Matei Balş şi pe cei de la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti să declare carantină în unităţile medicale, din cauza virusului. Până în prezent, şapte p...
Victor Babeş este considerat unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă la nivel mondial. A descoperit peste 50 de microbi şi este considerat cel mai mare parazitolog din lume.
Situaţie critică la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişora. Conducerea spitalului, căruia i se adresează pacienţi din toată regiunea de Vest, a anunţat că nu mai poate primi pacienţi după ce mii de cazuri au fost tratate fără ca ban...
Cazul unui copil de un an şi şase luni care a murit de rujeolă la Spitalul Victor Babeş din Timişoara nu a fost raportat autorităţilor, de aceea el nu a apărut în informările săptămânale ale Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilo...
Spitalul de Boli infecţioase „Victor Babeş“ a epuizat de cinci zile stocurile de vaccin antirabic, iar pacineţii sunt puşi pe lista de aşteptare.
Trei statui de bronz aflate pe lista de monumente istorice ale Timişoarei au fost distruse şi duse la fier vechi pentru câţiva lei.
După busturile lui Victor Babeş şi Aurel Cândea, o a treia statuie a dispărut din Timişoara. Este vorba de bustul de bronz al lui Emanoil Ungureanu.
Hoţii au dat lovitura pe bulevardul Victor Babeş din Timişoara. Au furat busturile de bronz ale lui Victor Babeş şi Aurel Cândea, ambele realizate de sculptorul Romul Ladea.
În patrimoniul Casei memoriale Victor Babeş se găseşte o lucrarea de referinţă pentru medicina mondială: primul tratat de bacteriologie din lume. Tratatul, un răsunet extraordinar pentru lumea ştiinţifică, l-a apropiat pe Victor Babeş de premiul Nobe...
Laurenţiu M. Popescu, directorul Institutului „Victor Babeş“ din Capitală, e recunoscător aviaţiei SUA pentru că bombardierele acesteia au ratat adăpostul în care se afla mama sa, gravidă în luna a noua. Acesta este doar unul dintre hazardurile care ...
Readucerea în discuţie a unor puncte de vedere exprimate de peste 100 de ani în urmă ne poate surpinde şi plăcut şi neplăcut, dacă vom pune în balanţă nivelul la care s-a putut gândi şi ritmul anevoios în care ne căutam astăzi cărturarii - de altfel,...
În patrimoniul Casei memoriale Victor Babeş se găseşte o lucrarea de referinţă pentru medicina mondială: primul tratat de bacteriologie din lume. Tratatul, un răsunet extraordinar pentru lumea ştiinţifică, l-a apropiat pe Victor Babeş de premiul Nobe...