2 octombrie: Ziua în care s-a născut Ștefan Kovacs, antrenorul român care a câștigat două Cupe ale Campionilor cu Ajax
0Tot pe 2 octombrie s-au născut disidentul Paul Goma, cântărețul Dan Spătaru și fotbalistul Ciprian Marica.

2 octombrie 1869: S-a născut Mahatma Gandhi, om politic indian și apărător al drepturilor civile
Mahatma Gandhi (1869-1948) a fost unul dintre cei mai mari militanţi pentru pace din lume, pionier al filosofiei şi al strategiei nonviolenţei, conducător de marcă al mişcării pentru independenţă din India.
Mahatma Gandhi a fost o sursă de inspiraţie pentru mişcările nonviolente în vederea obţinerii de drepturi civile şi schimbări sociale din întreaga lume.

Cunoscut pentru doctrina sa care presupunea proteste paşnice pentru a determina progresul politic şi social, Gandhi a rămas angajat, de-a lungul vieţii sale, în credinţa sa în nonviolenţă chiar şi în condiţii opresive şi în faţa unor provocări aparent insurmontabile.
"Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume" este unul dintre citatele celebre care aparţin lui Mahatma Gandhi.
2 octombrie 1920: S-a născut Ștefan Kovacs, cel mai titrat antrenor român
La 2 octombrie 1920, la Timişoara avea să se nască Ştefan “Pişti” Kovács, cel mai titrat antrenor din România. Acesta a câştigat două titluri şi două Cupe ale Campionilor cu Ajax.
Timişoreanul Ştefan Kovács a început să joace fotbal la juniorii CA Timişoara. Fratele său, Nicolae Kovacs, cu 36 de selecţii în naţionala României (a participat la trei campionate mondiale -1930 - Uruguai, 1934 – Franţa şi 1938 -Italia), avea să devină un fotbalist mai bun.
Ştefan Kovács a jucat de-a lungul carieiei la CA Oradea, Ripensia Timişoara, CFR Turnu Severin, Ferar Cluj, CFR Cluj şi Universitatea Cluj. Avea să devină un antrenor stălucit. Şi-a început cariera la “U” Cluj. După ce a fost “secund” la naţionala României, Kovács este angajat de Steaua Bucureşti, în perioada ‘67-‘71, echipă cu care a câştigat trei titluri şi o Cupă a României.

A ajuns la Ajax Amsterdam în 1971, înlocuindu-l pe Rinus Michels. A devenit cunoscut pentru stilul de "fotbal total". A câştigat două Cupe ale Campionilor, cu Ajax (2-0 cu Inter şi 1-0 cu Juventus), două campionate cu “Lăncierii” din care a făcut parte şi Johan Cruyff (1972-1973), Supercupa Europeană, Cupa Olandei şi Cupa Intercontinentală. Au fost şapte trofee în doi ani!
În perioada 1973-1975 a devenit seşecţionaerul naţionalei Franţei. Apoi, a fost selecţionerul naţionalei României între 1976-1980. Pişti Kovács a mai antrenat echipele de club Panathinaikos şi AS Monaco.
A renunţat definitiv la antrenorat în 1987, când a fost înlocuit pe banca celor de la AS Monaco de tânărul Arsene Wenger.
Ştefan Kovács a murit la Cluj, în 12 mai 1995.
2 octombrie 1935: S-a născut Paul Goma, prozator, memorialist, dizident anticomunist român
A fost un scriitor român comunist apoi, disident anticomunist. Pentru opoziția sa împotriva regimului comunist a fost arestat și maltratat dar, datorită popularizării internaționale a cazului său, a putut să părăsească România.
La 20 noiembrie 1977, Paul Goma cu soţia şi fiul lor pleacă, pentru totdeauna, din România. Sosiţi cu paşapoarte turistice la Paris, cer imediat azil politic.
În februarie 1978, Paul Goma începe să scrie cartea de mărturii Culoarea curcubeului care va fi publicată în anul următor, la Seuil, în franceză, cu titlul Le tremblement des hommes („Cutremurul oamenilor”) – titlu sugerat de un reportaj al jurnalistului Bernard Guetta (în Le Nouvel Observateur): „România, în 1977, a cunoscut două cutremure: unul de pământ, în 4 martie, altul al oamenilor, prin Mişcarea Goma”.

A refuzat în 1980 cetățenia franceză și a rămas multă vreme apatrid.
Între 1981 şi 1990, Securitatea a pus la cale mai multe atentate împotriva lui Paul Goma, printre ele, celebra “L’Affaire Tanase-Goma”, din 1982 (vezi volumul Soldatul câinelui), recunoscute public chiar de Ion Iliescu cu prilejul decorării postului Europa liberă (în cel de-al doilea mandat al său)
În 1996, Paul Goma este decorat de Ungaria prin ambasadorul său la Paris, cu prilejul comemorării a 40 de ani de la Revoluţia Maghiară cu care Paul Goma s-a solidarizat.
"În România nu i-au fost recunoscute niciodată, oficial, meritele şi nu a fost decorat niciodată", subliniază scriitoarea Mariana Sipoş.
Paul Goma a murit la Paris, în 2020, din cauza coronavirusului.
2 octombrie 1938: A murit Alexandru Averescu, mareșal al României
Alexandru Averescu, comandantul Armatei Române în Primul Război Mondial, dar şi primul ministru al României în mai multe guverne, a fost cel care a reuşit la Mărăşti să oprească înaintarea nemţilor şi împiedicarea ocupării Moldovei de către inamic.
Mareşalul Alexandru Averescu rămâne un mare erou al României, chiar dacă istoria îl consemnează cu un capitol mai puţin fericit, fiind printre ei care a ordonat reprimarea răscoalei de la 1907, dar mai ales pentru că a ascuns opiniei publice numărul exact al ţăranilor omorâţi.

Mareşalul Alexandru Averescu avea însă să devină eroul naţiunii în 1917, în timpul primului Război Mondial, când a menţinut frontul în zona Oituz –Mărăsti.
Ulterior, a pus bazele societăţii care a reconstruit zona distrusă atunci şi după război a oferit foştilor soldaţi supravieţuitori şi familiilor celor decedaţi posibilitatea unei vieţi mai bune prin acordarea de pământ şi drepturi electorale.
În 1921 s-a ajuns la o amplă expropriere a moşiilor, de aproximativ 6 milioane de hectare. Astfel că vechea şi ingrata lui misiune de a potoli răscoala de la 1907 a fost uitată cu totul chiar şi de cei care au suportat pe pielea lor represiunea .
Imaginea fabuloasă a eroului Averescu de la finele Primului Război Mondial s-a mai estompat până la momentul morţii din 1938, dar cu toate acestea şi-a primit locul binemeritat în manualele de istorie, pentru gloria din prima conflagraţie mondială.
2 octombrie 1939: S-a născut cântăreţul de muzică uşoară Dan Spătaru
Dan Spătaru a copilărit la Aliman până la vârsta de 12 ani, când a fost trimis la Medgidia, împreună cu sora sa Puica. Cei doi copii rămăseseră orfani de mamă, iar dorinţa Gherghinei Spătaru fusese ca Dan şi Puica să înveţe carte. Băiatul a învăţat nu doar carte, ci şi sport, şi muzică. Dacă nu fotbalul, întrerupt din cauza unei afecţiuni fizice, a fost afirmarea studentului de la Educaţie Fizică şi Sport, muzica a fost cea care l-a consacrat pe Dan Spătaru în inimile românilor.

Cântecele sale, scrise de Camelia Dăscălescu, Temistocle Popa, Ion Vasilescu sau Cornel Fugaru, l-au făcut nemuritor: „Ţărăncuţă, ţărăncuţă“, „Măicuţă, îţi mulţumesc“, „Trecea fanfara militară“, „Nu m-am gândit la despărţire“, „Nici o lacrimă“, „Să cântăm, chitara mea“, „Te aşteaptă un om“, „Vorbeşte lumea că-s ştrengar“, „În rândul patru“, „Tu, eu şi-o umbrelă“, „La 5 şi jumătate, la Universitate“, „De vrei să ştii ce înseamnă să fii român“ (Trofeul de la Mamaia - Creaţie 1986).
Din 1984, de când a cântat-o prima dată cu timbrul său aparte, „Drumurile noastre“ ale lui Dan Spătaru au captivat publicul, care a declarat-o în 2004 „Cea mai frumoasă piesă românească din toate timpurile“.
În 2014, trupa olandeză BZN i-a adus un tribut lui Dan Spătaru, interpretând, în melodia sa, pasaje în engleză. Lui Dan Spătaru i se atribuie şi recordul de a fi aplaudat în Cuba, timp de 16 minute şi 19 secunde.
2 octombrie 1940: S-a născut marele handbalist român Gheorghe Gruia, campion mondial în 1964 și 1970
Gheorghe Gruia a fost un mare handbalist român, care a câştigat două titluri mondiale şi care a fost numit Pele al handbalului.

A fost campion mondial, în 1964 (Cehoslovacia) şi 1970 (Franţa), dar palmaresul său este impresionant: medalie de bronz la CM din 1967 (Suedia); medalie de bronz la JO din 1972 (Munchen); golgheter la JO 1972 (37 goluri); a marcat 736 de goluri în 127 de partide jucate în tricoul naţionalei României; a câştigat Cupa Campionilor Europei cu Steaua, în 1968; de opt ori campion naţional cu Steaua, între 1963 şi 1973; cel mai bun jucător al CM din 1967. Afăcut parte din „Generaţia de Aur” a handbalului românesc, care între 1961 şi 1974 a câştigat de patru ori titlul mondial, jucând alături de Oţelea, Penu, Gaţu, Goran, Birtalan, Ivănescu, Licu, Samungi, Voina, Dincă, Moser, Nodea, Nica, Ion Popescu, Gunesch şi alţii care au contribuit la aceste performanţe
2 octombrie 1941: A început operațiunea Taifun, o ofensivă totală împotriva Moscovei.
Batălia de la Moscova se referă la apărarea capitalei sovietice, Moscova, și la contraofensiva ulterioară a Armatei Roșii (armata sovietică) dintre octombrie 1941 și ianuarie 1942 pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial, împotriva forțelor Germaniei Naziste.
Bătălia de la Moscova este considerată de obicei una dintre cele mai importante bătălii dintre Puterile Axei și cele ale URSS-ului, în primul rând datorită faptului că Armata Roșie a fost capabilă să respingă cea mai serioasă încercare de cucerire a capitalei sovietice. Bătălia a fost una dintre cele mai mari de-a lungul întregului război, cu peste un milion de victime.
De asemenea, bătălia a marcat un punct de cotitură în desfășurarea războiului, fiind prima oară din 1939, când Germania Nazistă își începuse campania de cuceriri, când Wehrmachtul a fost nevoit să retragă în mod semnificativ. Forțele germane se mai retrăseseră temporar în timpul Ofensivelor sovietice de la Elnia din septembrie 1941 și de la Rostov (care a provocat demiterea de la comandă a lui von Rundstedt), dar aceste retrageri au fost minore în comparație cu cea de la Moscova.
2 octombrie 1951: S-a născut Sting, cântăreț-compozitor englez, basist și actor
Sting e compozitor, actor, autor şi activist. S-a născut în Newcastle, Marea Britanie. În 1977 s-a mutat în Londra şi a pus bazele trupei The Police, câştigătoare a şase premii Grammy şi doua Brit, fiind inclusă în The Rock and Roll Hall of Fame în 2003.
2 octombrie 1985: S-a născut Ciprian Marica, fotbalist român
Ciprian Marica a fost component al primei reprezentative a României în perioada 2003-2014, evoluând în 69 de meciuri şi marcând 25 de goluri. La nivel de echipe de club, el a jucat pentru Dinamo (2001-2004), Şahtior Doneţk (2004-2007), VfB Stuttgart (2007-2011), Schalke 04 (2011-2013), Getafe (2013-2014), Konyaspor (2014-2015) şi, ultima dată la Steaua, în prima parte a anului 2016.

Marica a câştigat titlul în România în 2002 şi 2004 şi Cupa României în 2003 cu Dinamo, campionatul Ucrainei în 2005 şi 2006, Cupa Ucrainei în 2004 şi Supercupa Ucrainei în 2005 cu Şahtior Doneţk şi Cupa Ligii cu Steaua în 2016. El şi-a anunţat retragerea din cariera de fotbalist în octombrie 2016.
2 octombrie 2002: A murit Tiberiu Olah, compozitor și muzicolog român de etnie maghiară
Compozitorul şi muzicologul român Tiberiu Olah a fost compozitorul muzicii originale pentru coloana sonoră a filmului „Mihai Viteazul“ şi autor a peste 120 de lucrări, cuprinzând o varietate de genuri – muzică simfonică, vocal-simfonică, camerală, corală, muzică de film şi de scenă.
Tiberiu Olah s-a lăsat inspirat de lucrările lui George Enescu şi Béla Bartók şi de arta lui Brâncuşi, căreia i-a dedicat un ciclu de simfonii grupate sub titlul „Brâncuşi". A primit Premiul „George Enescu" al Academiei Române (1965) sau Premiul Internaţional „Koussevitzky" al criticii de disc (1967), acordat lucrării „Coloana infinită", prima piesă a ciclului „Brâncuşi". Tiberiu Olah a fost, de asemenea, profesor de compoziţie la Conservatorul din Bucureşti, începând din anul întoarcerii sale în ţară - 1954 - până în ultimul an de viaţă. În 1978 a primit titlul de „doctor în muzică", pentru teza „Unele probleme în legătură cu timpul şi spaţiul muzical".
A publicat o serie de studii de muzicologie, precum şi numeroase articole abordând tematici variate: de la esenţa folclorului, timpul şi spaţiul muzical la problematica muzicii de film, originalitatea şi inovaţia în muzica experimentală. A semnat, de asemenea, analize ale operelor lui Enescu şi Bartók. Compozitorul a trăit până în anul 2002, încheind o carieră muzicală de succes, desfăşurată pe o perioadă de o jumătate de secol.