Walter Mondale, vicepreşedinte în administraţia Jimmy Carter, a murit la vârsta de 93 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Walter Mondale, vicepreşedinte în administraţia Jimmy Carter între 1977 şi 1981, ulterior candidat la preşedinţie, a murit luni la vârsta de 93 de ani, anunţă NBC News.

Într-un comunicat emis luni seară, Carter a spus: „Astăzi deplâng moartea prietenului meu drag Walter Mondale, pe care îl consider cel mai bun vicepreşedinte din istoria ţării noastre”.

Mondale a fost apreciat pentru că a făcut această funcţie mai relevantă. El a fost senator al statului Minnesota şi vicepreşedinte al lui Carter între 1977 şi 1981.

„În timpul administraţiei noastre, Fritz s-a folosit de aptitudinile politice şi integritatea personală pentru a transforma vicepreşedinţia într-o forţă dinamică ce nu fusese înainte şi care există încă azi”, a mai spus Carter, care l-a numit „un partener inestimabil”.

Preşedintele Joe Biden şi prima doamnă au spus despre Mondale că a fost unul dintre „cei mai devotaţi patrioţi ai naţiunii noastre”, care, ca senator, a fost esenţial în adoptarea legilor Fair Housing Act (care interzice discriminarea în achiziţia, vânzarea sau închirierea de imobile) şi Title IX (care interzice discriminarea bazată pe sex în orice şcoală sau program educaţional care primeşte bani federali).

„Au existat puţin senatori, înainte sau după, care au primit un asemenea respect universal”, au spus cei doi.

Fostul preşedinte Barack Obama i-a adus un omagiu pe Twitter. El a spus despre Mondale că a „promovat cauze progresiste” şi a redefinit funcţia de vicepreşedinte.

Mondale a candidat la preşedinţie din partea Partidului Democrat împotriva lui Ronald Reagan în 1984. El a pierdut cursa, impunându-se doar în statul Minnesota şi District of Columbia. Pentru funcţia de vicepreşedinte, el o alesese pe Geraldine Ferraro (New York), ea fiind prima femeie candidată pentru această funcţie din partea unui partid major.

Walter Mondale şi-a început cariera ca activist al Democratic-Farmer-Labor Party din Minnesota, apoi a lucrat în campania pentru Senat a lui Hubert Humphrey, în 1948. A absolvit Dreptul la Universitatea Minnesota în 1956 şi a fost procuror general al statului din 1960 până când a fost ales în Senat, în 1964, pentru a încheia mandatul lui Humphrey după ce acesta a devenit vicepreşedinte al lui Lyndon B. Johnson.

Mondale a fost ales senator în 1966 şi în 1972.

Între altele, el a coordonat anchetele privind supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., fapt care i-a adus popularitate.

A fost principal sfătuitor al lui Carter mai ales în negocierile dintre preşedintele egiptean Anwar el-Sadat şi prim-ministrul israelian Menachem Begin, care s-au concluzionat cu Acordurile de la Camp David.

El a fost şi primul vicepreşedinte care a avut un birou în Aripa de Vest a Casei Albe.

Mondale s-a ocupat, din partea SUA, de relocarea a sute de mii de refugiaţi din Cambodgia, Laos şi Vietnam, după Războiul din Vietnam, şi a condus delegaţia de la Beijing care a extins relaţiile Statelor Unite cu China. Carter l-a desemnat pe Mondale să conducă delegaţia americană în Africa de Sud, la întâlnirea cu prim-ministrul John Vorster, pentru a declara că SUA se opun apartheid-ului.

După ce a pierdut alegerile în faţa lui Reagan, a continuat să practice avocatura şi, în 1993, el a fost numit de preşedintele Bill Clinton ambasador în Japonia. După ce, în 2002, Paul Wellstone, senatorul democrat al statului Minnesota, a murit într-un accident aviatic în campanie, partidul l-a nominalizat pe Mondale să fie candidat, dar a pierdut alegerile.

Joan Mondale, cu care a fost căsătorit 58 de ani, a murit în 2014, după o îndelungată suferinţă. Fiica lor, Eleanor, a murit în 2011 din cauza unui cancer. 

În 2010, el a publicat cartea de memorii „The Good Fight: A Life in Liberal Politics".

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite