Trump a sugerat că ar fi trebuit „să se tragă în picioarele” manifestanţilor de la protestele antirasiste din 2020

Trump a sugerat că ar fi trebuit „să se tragă în picioarele” manifestanţilor de la protestele antirasiste din 2020

FOTO Arhivă / EPA-EFE

Fostul preşedinte al SUA Donald Trump evocase posibilitatea de a se „trage în picioarele'' protestatarilor adunaţi în jurul Casei Albe în timpul manifestaţiilor antirasiste din 2020, potrivit unei cărţi care urmează să fie publicată de fostul secretar al apărării american Mark Esper.

Ştiri pe aceeaşi temă

Axios a publicat luni câteva extrase din carte şi fostul şef al Pentagonului din perioada iulie - noiembrie 2020 relatează că, în marja demonstraţiilor antirasiste din iunie 2020, preşedintele, extrem de iritat, ar fi declarat în Biroul Oval: ''Nu puteţi pur şi simplu să trageţi în partea de sus? Trageţi în picioare sau aşa ceva''.

Pe 1 iunie 2020, zona din apropierea Casei Albe a fost scena unor proteste violente, după doar câteva zile de la moartea afro-americanului George Floyd, ucis de un poliţist alb la Minneapolis, în nordul Statelor Unite.

Potrivit lui Mark Esper, contextul era „suprarealist”, conform scrierilor sale în memoriile „A Sacred Oath” („Un jurământ sacru”) care vor fi publicate pe 10 mai.

„Vestea bună: nu a fost o decizie dificilă'' de a nu da curs ideii lansate de către preşedintele republican, continuă Esper, scrie Agerpres.

Jurnalistul Michael Bender a publicat o carte în august 2021 şi a relatat că miliardarul exclamase de mai multe ori: '„Trageţi sus'', în marja aceloraşi manifestaţii.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările