Pistolul preferat al gangsterului Al Capone va fi scos la licitaţie în California

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto witherells.com
Foto witherells.com

Arme de foc care i-au aparţinut gangsterului Al Capone vor fi scoase la licitaţie în California de descendenţii săi. Pistolul preferat al acestuia, un Colt 45, face parte din cele 174 de loturi propuse spre vânzare, care includ şi o scrisoare adresată fiului său din celula gangsterului din închisoarea Alcatraz şi patul pe care îl împărţea cu soţia lui în vila lor luxoasă din Florida.

Colecţia, care va fi pusă în vânzare pe 8 octombrie în oraşul Sacramento de casa de licitaţii Witherells, provine din moştenirea lăsată de Al Capone în 1947 văduvei sale, Mae Capone, pe care aceasta a lăsat-o la rândul ei moştenire unicului lor fiu, Sonny, scrie Agerpres.

Al Capone este unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi din perioada Prohibiţiei din anii 1920, în timpul căruia era interzisă oficial producţia şi vânzarea de alcoolului în SUA.

Supranumit  şi „Scarface”, Al Capone a fost lider al bandei Outfit din Chicago şi a semănat teroare în acel oraş american prin reţeaua lui de bătăuşi şi metodele sale extrem de violente, precum „Masacrul de Sfântul Valentin", în timpul căruia a executat şapte membri ai unei bande rivale, în 1929.

Interlopul nu a fost niciodată judecat pentru crimele sale, ci doar pentru fraudă fiscală, care i-a adus 11 ani de închisoare.

Casa de licitaţii Witherells consideră că pistolul Colt care i-a aparţinut lui Al Capone ar putea fi vândut cu 150.000 de dolari, iar un alt pistol al gangsterului ar putea fi achiziţionat cu un preţ cuprins între 30.000 şi 60.000 de dolari. Proprietarii actuali ai acestor obiecte sunt nepoatele gangsterului, Diane şi Barbara Capone.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite