Joe Biden s-a angajat să numească în premieră o femeie de culoare ca judecătoare la Curtea Supremă

Joe Biden s-a angajat să numească în premieră o femeie de culoare ca judecătoare la Curtea Supremă

FOTO EPA-EFE

Preşedintele SUA, Joe Biden, s-a angajat să numească o femeie de culoare ca judecătoare la Curtea Supremă, în februarie. Această premieră va avea loc deoarece judecătorul Stephen Breyer şi-a anunţat retragerea la sfârşitul acestui mandat.

Numirea unei femei de culoare la Curtea Supremă este una din promisiunile pe care Joe Biden le-a făcut în timpul campaniei, relatează news.ro.

Odată cu retragerea judecătorului Breyer, Biden are şansa să se ţină de cuvânt şi să numească prima femeie de culoare ca judecător la Curtea Supremă. 
 
”Procesul nostru va fi riguros. Voi selecta un candidat demn de moştenirea de excelenţă şi decenţă a judecătorului Breyer. Nu am luat nicio decizie în afară de una – persoana pe care o voi nominaliza va fi cineva cu calificări, caracter, experienţă şi integritate extraordinare, iar acea persoană va fi prima femeie de culoare nominalizată vreodată la Curtea Supremă a Statelor Unite. Era de mult aşteptat acest lucru din punctul meu de vedere”
 
Este prima dată, pe timpul mandatului lui Biden, când se va face o modificare în tribunalul format din nouă membri. Predecesorul său, Donald Trump, a numit 3 judecători pe perioada mandatului de 4 ani. Majoritatea conservatoare a Curţii, 6-3, şi-a declarat dorinţa de a remodela legislaţia în ceea ce priveşte chesiunile litigioase printre care se numără dreptul la arme şi avortul. 
 
Stephen Breyer, în vârstă de 83 de ani, şi anunţat retragerea după o carieră de 27 de ani la Curtea Supremă. Anunţul a fost făcut oficial printr-o scrisoare către preşedintele american, făcută publică joi. Şi Parlamentul a afirmat miercuri retragerea judecătorului. 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările