Angela Merkel, vizită de adio la Casa Albă

Angela Merkel, vizită de adio la Casa Albă

Cancelarul german Angela Merkel  şi preşedintele SUA Joe Biden Foto EPA EFE

Preşedintele american Joe Biden o primeşte joi, la Casa Albă, pe cancelara germană Angela Merkel, aflată la sfârşitul mandatului.

Angela Merkel se va afla astăzi în capitala SUA pentru a se întâlni cu Joe Biden, după ce ea s-a tot întâlnit cu preşedinţi americani vreme de trei administraţii, în aceşti 16 ani în care a dominat politica Germaniei (şi a Europei).
 
Cei doi politicieni se cunosc bine, din perioada celor două mandate de vice-preşedinte ale lui Biden dar acum, în timp ce Joe Biden se află la începutul primului său mandat prezidenţial, Merkel se pregăteşte să se retragă din viaţa politică activă după alegerile generale germane din septembrie, la care nici nu mai candidează.
 
În timpul discuţiilor de la Casa Albă se aşteaptă să fie subliniate continuitatea şi stabilitatea relaţiilor germano-americane, care au trecut prin patru ani foarte tensionaţi în timpul administraţiei Trump.
 
Joe Biden, pe de altă parte, vrea acum să refacă relaţiile de cooperare strânsă cu aliaţii tradiţionali ai Statelor Unite, cum este Germania.
 
Biden s-a întâlnit cu Merkel în marginea summitului G7 din Anglia luna trecută, lăudându-o după aceea drept liderul european pe care îl admiră cel mai mult. De asemenea, el a scris pe Twitter că legăturile dintre SUA şi Germania „sunt mai puternice ca niciodată”.
 
În cursul întrevederii de joi de la Casa Albă, este de aşteptat să se discute despre pandemia de coronavirus, China, şi conducta de gaz Nord Stream 2 care va aduce gaze naturale din Rusia în Germania, prin Marea Baltică.
 
Acest proiect rămâne un subiect de dispute între Washington şi Berlin. Deşi Biden a renunţat la sancţiunile impuse asupra firmelor participante la acest proiect, care fuseseră impuse de administraţia Trump, administraţi nu a contenit că critice proiectul. Pentru că măreşte dependenţa energetică a Europei Occidentale de Rusia, reducând totodată veniturile Ucrainei, pe care ţara le obţinea din taxele pe tranzitul de gaze ruseşti.
Contra-argumentul cancelarei Merkel este că proiectul este doar un mijloc de a face afaceri cu Rusia şi o chestiune de suveranitate naţională. Ea a mai subliniat că Ucraina va rămâne o cale de tranzit pentru gazele naturale chiar şi după finalizarea conductei.
 
China va fi, de asemenea, un subiect de discuţie. Germania are legături comerciale puternice cu China, dar a criticat, de asemenea, istoricul drepturilor omului de la Beijing. Merkel a insistat asupra necesităţii de a coopera cu China în probleme globale, cum ar fi combaterea schimbărilor climatice şi combaterea pandemiei coronavirusului.
 
Dar speră să evite o situaţie în care Germania sau Uniunea Europeană ar putea fi forţate să aleagă între China şi Statele Unite.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările