Ca să punem punctul pe “i”, frustrarea preşedintelui Franţei - ţară cu o armată de 275.000 de militari, circa 72.000 de rezervişti şi un buget de 44,5 miliarde de euro - marcată de sintagma, devenită celebră, că NATO suferă de “moarte cerebrală”, a fost generată de deciziile unilaterale a doi aliaţi, SUA – stat cu forţe armate ce au un efectiv de 1.381.000 militari, 845.000 de rezervişti şi un buget de 716 miliarde de dolari - şi Turcia – a cărei armată are un efectiv de 368.000 de militari, plus 171.000 de jandarmi, rezervişti fiind 379.000, iar bugetul apărării 8,6 miliarde de dolari - în privinţa controlului militar a nordului sirian.

Sigur că Siria este un pretext, pentru a reitera orgoliul francez de a conta în ecuaţia geopolitică de la finalul acestui deceniu, în condiţiile în care preşedintele SUA vrea contribuţii financiare sporite ale aliaţilor, la defensiva comună, iar preşedintele Turciei, deşi a dezvoltat o relaţie aparte cu omologul rus, vrea menţinerea ţării sale în NATO, dovadă fiind ironia lui Recep Tayyip Erdogan, care i-a sugerat lui Emmanuel Macron să verifice dacă nu cumva creierul propriu se află în „stare mortală”, motiv pentru care ambasadorul turc la Paris va fi convocat la ministerul francez de externe, pentru a explica excesul verbal al preşedintelui turc, care a proferat – afirmă Macron – insulte la adresa şefului statului francez.

SIRIASituaţia militară din Siria, la 30 noiembrie 2019. Sursa: SOUTH FRONT

Cette querelle d'enfants plus âgés / cearta aceasta de copii mari, care a agitat spiritele mai ales în statele NATO de la graniţa cu imprevizibila Europă de Est, nu este deloc un „apel de trezire util” pentru alianţă, cum crede europeanul Macron.

Poate fi doar o reluare publică a dorinţei Franţei de a fi consultată în probleme globale, dovadă fiind înţelegerea acestei situaţii de către preşedintele Donald Trump – cel ce se întreba cândva, retoric, cu cine trebuie să discute în Uniunea Europeană – care a confirmat că se va întâlni cu cancelarul german Angela Merkel şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în contextul summitului NATO de la Londra, de săptămâna viitoare. Ordinea nefiind deloc întâmplătoare, deoarece Trump ştie cine a rămas Kanzler von Europa. 

Un „apel de trezire util” ar fi fost dacă Macron ar fi pledat pentru recursul la înţelepciunea, experienţa şi capacitatea diplomatică de acţiune a tuturor statelor membre ale NATO, nu pentru transferul tacit de competenţe spre Berlin şi Paris, care oricum fac jocurile de puteri regionale la sediul Uniunii Europene, din Bruxelles.

NATO nu înseamnă azi doar Franţa şi Germania, doar SUA şi Turcia, doar Regatul Unit al Marii Britanii şi Canadei, ci şi fostele state socialiste, din partea estică a arealului euro-atlantic. Iată mai jos ce dezvăluie GLOBSEC, o organizaţie neguvernamentală cu sediul în Bratislava, Slovacia, care a evaluat modul în care ar vota rămânerea în NATO cetăţenii Bulgariei, Cehiei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei, dacă ar fi invitaţi să se pronunţe, la urne, asupra rămânerii ţării lor în NATO. 82 % dintre români ar vota rămânerea în NATO.

GLOBSECSursa:GLOBSEC

Rămânerea într-o Alianţă a egalilor, deoarece altfel, după cum s-a dovedit şi la întâlnirea secretarului general al NATO cu preşedintele francez – la finalul căreia Stoltenberg a declarat joi că „în vremuri de criză, avem nevoie de instituţii multilaterale puternice precum NATO” şi că a avut „discuţii bune şi deschise” cu Macron – Parisul pune pe agenda OTAN priorităţile sale în Africa, cum s-a şi întâmplat la conferinţa de presă comună a celor două personalităţi menţionate, din raţiuni lesne de înţeles. 

Subminarea alianţei transatlantice, de prea plinul paharului prezidenţial de la Palatul Élysée nu foloseşte nolens volens decât Kremlinului, a cărei politică constantă, marcată de principiul divide et impera dă roade dintre cele mai neaşteptate.

Macron, care îşi schimbă declaraţiile precum ses chaussettes, afirmă acum că Rusia nu este un pericol pentru statele europene, şi are parţial dreptate, dacă se referă la cele din inima teritoriul UE, nu la cele din partea răsăriteană a acestei comunităţi.

Dovada menţinerii unei situaţii fluide este faptul că mareşalul aerului, Sir Stuart Peach, preşedintele Comitetului militar al NATO, s-a întâlnit cu generalul Valery Gerasimov, şeful Statului Major General al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse şi primul adjunct al ministrului Apărării, pe 26 noiembrie 2019, la Baku, în Azerbaidjan.

Pretextul oficial a fost menţinerea liniilor de comunicare militare pentru promovarea previzibilităţii, în conformitate cu politica NATO de transparenţă şi dialog continuu la nivel politic cu conducerea rusă superioară. Mareşalul Peach şi generalul Gerasimov au convenit să continue utilizarea viitoarelor linii militare de comunicare în situaţii de criză. Previzibile sau imprevizibile.

Iar dacă privim cu atenţie fotografia oficială, observăm că, întâmplător, insertul din mijlocul mesei de negocieri seamănă, în mod ciudat, cu capacul unui sicriu…

2119

Sursa: NATO

Ne reamintim?

Macron s-a referit la NATO ca fiind în „moarte cerebrală” într-un interviu acordat la începutul acestei luni revistei The Economist, în care a deplâns lipsa coordonării strategice între Europa şi Statele Unite. 

A se citi între Franţa şi SUA. Dar, probabil, la Palatul Élysée nu se ştie afirmaţia atribuită lui Sofocle:”La perfidie tourne toujours au détriment de son auteur.”

Şi dacă vorbim de forţa militară franceză, cea expediţionară, Macron preciza joi jurnaliştilor: "Dacă unii vor să vadă un exemplu despre ceea ce denumesc „ împărţirea costurilor ", pot veni luni la ceremonia pe care Franţa o organizează" pentru cei 13 soldaţi ucişi în Mali. „Acolo vor vedea costul”.

A uitat să precizeze preşedintele Franţei că militarii căzuţi la datorie au fost victimele ciocnirii în aer a două elicoptere militare franceze, nu a confruntării cu insurgenţi locali.

Cum va evolua liderul francez la Summitul NATO din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord? Poate ar fi utilă reamintirea basmului HAINELE CELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI de Hans Christian Andersen, îndeosebi a finalului acestuia:” – Dar eu văd că n-are haine deloc, zise un copil mic. / – Doamne, ascultă glasul nevinovăţiei! şopti mama lui. Şi de îndată rosti şi mulţimea cuvintele copilului. – Un copilaş zice că împăratul nu are haine deloc! / – N-are haine deloc! strigă, în sfârşit, norodul. Împăratul fu grozav de jignit, căci i se păru că aveau dreptate.”

Simple coïncidence, n'est-ce pas?

___________________________

NOTA BENE

Într-un context în care unii se lasă păcăliţi de aparenţele publice ale unor lideri europeni, dialogul, pe micul ecran, la postul 6TV, cu dr. Gabriel Micu şi dr. Sebastian Rusu, a devoalat realităţi ce nu pot fi ignorate în Europa de azi, unde există tentaţia unora de a fi mai liberi decât alţii, ambiţia altora de a considera democraţiile lor exemplare, deşi au cam aceleaşi probleme ca acelea din estul Uniunii Europene, iar terţi invocă statul de drept doar pentru ca omologii lor să stea în poziţia de drepţi, în faţa lor.