Alegeri SUA 2020. FBI investighează o serie de apeluri telefonice misterioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) al SUA examinează o serie de apeluri telefonice misterioase la care un robot îi îndeamnă pe americani să stea acasă în ziua alegerilor, a afirmat marţi un responsabil din cadrul Departamentului de Securitate Internă, citat de Reuters.

Există semnale de alarmă în legătură cu cel puţin două astfel de campanii de apel automate, ale căror origine şi scop exact nu sunt clare, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Experţii contactaţi de Reuters s-au declarat contrariaţi. „Există oarece confuzie în legătură cu această campanie”, a admis Giulia Porter, vicepreşedinta companiei RoboKiller, specializată în combaterea telemarketingului şi aşa-ziselor robocalls, apeluri telefonice automate preînregistrate.

Într-o înregistrare a unui astfel de apel, o voce feminină spune: „Bună ziua. Acest apel este doar un test. Este timpul să staţi acasă. Staţi în siguranţă şi staţi acasă”.

Potrivit lui Porter, acest mesaj a fost transmis telefonic de câteva milioane de ori în ultimele 11 luni, dar abia marţi a ajuns să ocupe locurile 5-6 în clasamentul apelurilor tip spam.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite