Şoferul unui SUV a intrat intenţionat într-o mulţime la o paradă de Crăciun în SUA. Mai mulţi morţi şi zeci de răniţi VIDEO

Şoferul unui SUV a intrat intenţionat într-o mulţime la o paradă de Crăciun în SUA. Mai mulţi morţi şi zeci de răniţi VIDEO

FOTO EPA-EFE

Şoferul unui autovehicul de tip SUV a intrat intenţionat, duminică seara, în mulţimea care se adunase pentru o paradă de Crăciun în oraşul american Waukesha, din statul Wisconsin. În urma accidentului, cel puţin cinci persoane au murit, iar alte câteva zeci au fost rănite, inclusiv copii, a transmis poliţia fără să declare un număr exact în ceea ce priveşte decesele.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Parada de Crăciun de la Waukesha era în desfăşurare când un SUV de culoare roşie a doborât barierele din partea de vest şi s-a îndreptat spre strada principală”.

„Maşina a lovit peste 20 de persoane, printre care copii, şi au fost răniţi în urma acestui incident”, a spus Dan Thompson, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Pe Twitter au apărut filmuleţe cu SUV-ul roşu care trecea în viteză pe stradă, dar şi cu momentul când loveşte intenţionat oamenii.

Autorităţile locale au anunţat, la rândul lor, că 11 adulţi şi 12 copii au fost transportaţi la spital, iar ulterior două instituţii medicale au transmis că tratează 28 de pacienţi în urma acestui incident, relatează CNN.  7 dintre ei se aflau în stare gravă la spitale

Poliţia din Waukesha a descoperit un vehicul suspect, iar persoana identificată a fost reţinută. În prezent se fac cercetări şi s-a deschis o anchetă.

Casa Albă a transmis că urmăreşte incidentul, este gata să ofere toată asistenţa de care este nevoie şi şi-a exprimat compasiunea pentru victime şi rudele lor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările