Soldaţii ruşi sunt trimişi subechipaţi în războiul din Ucraina: „Trebuie să cumpărăm totul”. Ce salariu li s-a promis pentru a participa la invazie

Soldaţii ruşi sunt trimişi subechipaţi în războiul din Ucraina: „Trebuie să cumpărăm totul”. Ce salariu li s-a promis pentru a participa la invazie

Soldaţi ruşi FOTO Arhivă

Soldaţii ruşi care se pregătesc să fie trimişi la luptă în Ucraina trebuie să îşi cumpere singuri echipamentul, au declarat mai mulţi militari care au vorbit sub anonimat cu Serviciul rus al The Moscow Times.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bărbaţii intervievaţi de publicaţie au spus că li s-a promis un salariu lunar de aproximativ 200.000 de ruble (3.365 de dolari) dacă semnau un contract pentru a se alătura trupelor ruse din Ucraina, însă sunt nevoiţi să-şi cumpere singuri toate echipamentele, iar unele dintre articolele care aparent nu sunt furnizate de armată includ încălţăminte, armuri pentru corp, bandaje şi garouri. 
 
„Dacă îţi eliberează o uniformă de câmp, ai noroc, poţi economisi nişte bani. Tot mai trebuie să cumpărăm jacheta şi pantalonii, măcar ca un schimb”, a declarat un agent al Gărzii Naţionale a Rusie, explicând că va fi fericit dacă li se vor plăti înapoi cheltuielile pentru uniforme, potrivit The Moscow Times.
 
Militarul a mai explicat că „o vestă de luptă de nivel 4 – care poate opri gloanţe de pistol şi puşcă, precum şi schije – costă în medie 70.000 de ruble (1.200 USD). O cască este încă 10.000 de ruble (160 USD). Cizmele decente costă aproximativ 5.000 de ruble (80 USD) şi chiar ai nevoie de două perechi. O vestă tactică costă între 5.000 şi 10.000 de ruble (80-160 USD). Şi mai trebuie să-ţi cumperi jachetă, pantaloni, tricouri şi pulovere. Asta înseamnă aproximativ 200.000 de ruble (3.365 USD)”. 
 
Un alt soldat al forţelor ruse, dintr-o unitate militară din apropierea munţilor Urali, a declarat pentru The Moscow Times că aproape niciun echipament nu a fost furnizat celor care se îndreaptă spre Ucraina. „Trebuie să cumpărăm totul singuri, din banii noştri. Nici măcar nu vorbesc despre armătură şi căşti moderne: nu există haine călduroase, nu există raţii uscate sau truse de prim-ajutor. Tot echipamentul cu care luptăm în Ucraina miroase a naftalină, iar armele se blochează”, a susţinut soldatul. 
 
Magazinele militare online au înregistrat o cerere crescută pentru armuri, căşti şi uniforme antibalistice, potrivit managerilor care au vorbit publicaţiei. „Căştile cu vizor sunt cele mai scumpe. O cască ieftină este doar o şapcă. Vizorul protejează ochii, deci preţul este mai mare”, a declarat un agent de vânzări Avangard.
 
Mulţi soldaţi nu folosesc însă magazinele specializate, preferând popularul site rusesc Avito pentru a cumpăra echipament şi îmbrăcăminte militară.
 
Un soldat rus care a fost în Ucraina la începutul războiului a declarat că pantofii şi îmbrăcămintea oferite de armată nu erau echipamente de iarnă. „Am avut degerături la ambele picioare. În Ucraina eram mereu îngheţaţi, zi sau noapte”, a susţinut soldatul. 
 
De asemenea, militarii din Federaţia Rusă au mai spus că şi-au pregătit singuri şi trusele de prim-ajutor. 
 
Un vânzător de pe Avito a confirmat că şi în cazul echipamentului medical situaţia este una nefavorabilă pentru militarii ruşi, explicând cu strictul necesar costă 20.000 de ruble (325 de dolari). 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările