Rusia ameninţă că taie legăturile cu Uniunea Europeană: „Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”. Franţa şi Germania susţin sancţiuni din partea UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Josep Borrell si Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE
Josep Borrell si Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE

Rusia este pregătită să taie legăturile cu Uniunea Europeană dacă UE va impune noi sancţiuni economice Moscovei, a anunţat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

„Presupun că suntem gata (să tăiem legăturile cu UE - n.r.) în cazul în care vedem din nou - aşa cum am văzut şi înainte - că sancţiuni care ne slăbesc economia sunt impuse în zonele cele mai vulnerabile. Încă o dată, nu vrem să ne izolăm de restul lumii, dar trebuie să fim gata pentru acest lucru. Dacă vrei pace, pregăteşte-te de război”, a declarat vineri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit Reuters, citat de Digi 24.

Trei surse diplomatice declarau, joi, pentru Reuters că, cel mai probabil, UE va impune interdicţii de călătorie şi îngheţarea conturilor unor apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin chiar din cursul acestei luni, după ce Germania şi Franţa ar fi lăsat să se înţeleagă că sunt de acord cu aceste sancţiuni.

Totuşi, potrivit AFP, citat de Hotnews, majoritatea statelor membre UE sunt îngrijorate în privinţa escaladării situaţiei cu un vecin membru al Consiliului de Securitate şi putere angajată în mai multe regiuni ale globului unde UE are interese de apărat (Ucraina, Caucaz, Siria, Iran, Libia şi Africa).

O decizie în acest sens ar putea să fie luată la următoarea reuniune a miniştrilor de Externe din UE, la 22 februarie, scrie news.ro.

”Nu mai putem evita, de-acum, sancţiunile”, declară un diplomat european. ”Există un consens care include Germania în vederea unor sancţiuni. Nu putem răspunde altfel”, adaugă el.

Berlinul şi Parisul nu vor ca sancţiunile să vizeze proiectul Nord Stream 2, în pofida sancţionării de către Statele Unite a întreprinderilor care lucrează la oleoduct şi unei rezoluţii prin care Parlamentul European (PE) îndeamnă la blocarea acestui proiect.

Ministrul german de Externe Heiko Maas a declarat miercuri, în Parlament, că este necesară o sancţionare a celor care se fac vinovaţi în Rusia de otrăvirea lui Navalnîi.

Întrebat de Reuters dacă Franţa susţine impunerea unor sancţiuni, Ministerul francez de Externe a apreciat că ”ultimele evoluţii, mai ales cu privire la situaţia lui Aleksei Navalnîi, vor fi deplin integrate în acest exerciţiu. O reacţie unită, fermă şi globală a UE este necesară”.

În urma afrontului pe care l-a suferit la Moscova, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi Securitate Josep Borrell a recomandat marţi sancţionarea Kremlinului şi şi-a anunţat intenţia de a prezenta statelor membre propuneri în acest sens.

„Guvernul rus se află pe o cale autoritaristă şi se arată fără milă în dosarul Navalnîi. Ar fi bine să prevedem sancţiuni. Mă voi folosi de dreptul meu de iniţiativă şi voi face propuneri care vor împleti acţiuni în lupta împotriva dezinformării şi atacurilor cibernetice”, a anunţat Borrell într-un discurs susţinut în Parlamentul European (PE), la Bruxelles.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite