Poliţia rusă nu gustă satira. O actriţă de comedie, condamnată la închisoare după ce a interpretat-o pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne

Poliţia rusă nu gustă satira. O actriţă de comedie, condamnată la închisoare după ce a interpretat-o pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne

Larisa Krivonosova Captură BARAKUDA/ YouTube

O femeie a fost condamnată la închisoare în Rusia după ce a apărut într-o serie de filmuleţe în care o interpretează pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 23 septembrie, Larisa Krivonosova, 43 de ani, a primit o amendă şi a fost condamnată la zece zile de închisoare pentru faptul că a purtat ilegal uniforma poliţiei într-un serial satiric difuzat pe YouTube.

În acest serial care ironizează forţele de ordine, femeia o interpretează pe Irina Volk, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Interne. Ea poate fi văzută dând indicaţii unor poliţişti care „protejau traficul ilegal” de legume, unul dintre poliţişti având acasă un vas de toaletă poleit cu aur, o aluzie la un caz descoperit recent în Rusia.

Pedeapsa Larisei Krivonosova a fost înăsprită miercurea trecută, la trei luni de închisoare. Un judecător al tribunalului districtual din Ussuriisk, în regiunea Primorie, a luat această decizie sub acuzaţia că femeia s-a sustras în mod repetat de sub supravegherea administrativă.

Kirovonosova a fost plasată sub supraveghere administrativă în luna august a anului 2020 pe motivul că reprezintă un pericol pentru „ordinea şi siguranţa publică”. Femeii i s-a interzis să iasă din casă între anumite ore şi să părăsească districtul Ussuriisk. În plus, ea trebuia să se prezinte cu regularitate la poliţie.

În 2017, Larisa Krivonosova a fost eliberată condiţionat dintr-o colonie penitenciară din Habarovsk, unde fusese închisă pentru trei ani sub acuzaţia că şi-a înjunghiat o prietenă în timp ce era în stare de ebrietate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările