Pavlensky şi-a motivat gestul radical ca fiind "o metaforă a apatiei, a indiferenţei politice şi a fatalismului societăţii moderne a Rusiei." Reacţiile au fost între furie şi batjocură. 
  
Apatia şi fatalismul, dramatic reprezentate de Pavlensky, se revăd cu siguranţă în previziunile economice ale ministerului Economiei. Aceste previziuni, care acoperă o perioadă de 17 ani, până în 2030, reprezintă o strategie de mari dimensiuni care stă la baza deciziilor politice şi economice care vor fi adoptate de guvernul rus. 
  
În martie, atunci când a fost adoptată prima variantă a documentului, scenariul era foarte optimist iar economia Rusiei ar fi trebuit să crească cu o medie de 4% pe an, raportat la PIB. Această creştere era mai rapidă decât a SUA sau altor membri din Uniunea Europeană. Actuala versiune a documentului se bazează pe un scenariu mai moderat, iar creşterea economică a fost limitată la o medie de 2,5% pe an. Se mai remarcă şi o scădere a cotei pe care Rusia o are din producţia globală. Ea va ajunge la 3,4% în anul 2030, de la 4% în 2012. 
  
Cu alte cuvinte, în ciuda preţurilor ridicate la energie - în prognoza pentru 2030, preţul pe barilul de petrol se va situa între 90$ şi 100$ - Rusia va rămâne în continuare în spatele altor state dezvoltate, precum China şi alte ţări din Asia. 
 
În timp ce versiunea anterioară a prognozei economice anticipa un aflux de capital net de 1,5% la PIB, prognoza actualizată spune că acestea vor fi echilibrate şi că va exista o îmbunătăţire cu privire la scurgerea de capital, care va fi în valoare de 80 de miliarde de dolari. 
 
  
Alte părţi ale previziunilor economice arată la fel de sumbru. Nimeni nu se aşteaptă ca investiţiile private în cercetare şi în dezvoltare să aducă vreo contribuţie la creşterea economică. Rusia va fi în stare doar să îşi crească productivitatea importând tehnologie, care în 2030 va ajuta ţara să ajungă la două treimi din nivelul productivităţii SUA, de la 39% actualul nivel. Veniturile şi cererea internă vor creşte la fel de încet precum economia, în ansamblul ei. 
  
Constrângerile structurale faţă de creşterea economică au crescut semnificativ. Acestea includ o infrastructură sub-dezvoltată, echipament învechit, o demografie nefavorabilă şi o scădere accentuată a personalului calificat. Aceasta înseamnă că, în următorii 20 de ani, economia Rusiei nu va fi capabilă să cunoască traiectoria de creştere economică înregistrată în perioada 2000 - 2008. 
  
Dar ce s-a întâmplat atunci? Creşterea incontestabilă a Rusiei s-a datorat majorariii preţurilor la petrol şi gaze de la mijlocul anilor 2000. Rusia a progresat din poziţia unui colaps financiar iminent în anul 1998 la zece ani succesivi de creştere economică. Cererea din ce în ce mai mare de energie rusească a fost înlesnită şi de faptul că ruşii nu erau membri ai OPEC-ului. Europa a început să se bazeze pe Rusia pentru mai mult din 40% din consumul de gaz şi pe mai mult de o treime din rezervele de petrol. 
 Creşterea economică lentă ar putea fi un preludiu pentru o catastrofă fiscală ce ar putea lovi Rusia în următorii 20 de ani. Se estimează că deficitul fiscal al Rusiei, adică diferenţa dintre valorile actuale dintre cheltuielile şi încasările viitoare, va ajunge la 28 de trilioane de dolari! 
  
 Pentru a elimina acest deficit fiscal, guvernul rus va trebui să mărească taxele cu 29%, să reducă cheltuielile şi să crească încasările la buget. Un sfert din populaţia Rusiei, până în 2050,  va avea vârsta peste 65 de ani. Se estimează că ţara va epuiza toate resursele de petrol în 55 de ani, ţinând cont de rezervele actuale şi de rata extracţiei. 
 
  
Despre societatea Rusiei mai trebuie amintit rezultatul cercetărilor a doi specialişti în economie, de la Universitatea din St. Petersburg. Verdictul: ruşii suferă de anomie, adică de absenţa normelor sau a valorilor sociale. 
  
Fenomenul este specific ţărilor aflate în tranziţie. Este şi cazul Rusiei despre care cei doi cercetători afirmă că, în ciuda celor zece ani de stabilitate economică, societatea încă nu şi-a dezvoltat o identitate adevărată. Un alt sondaj realizat de ONG-ul Community reflectă faptul că ruşii oferă frecvent rezultate contradictorii la întrebări care se referă la "materialism vs spiritualitate" sau "acţionează acum vs aşteaptă şi vezi." 
  
Pe acest fond, în Rusia s-a dezvoltat un puternic sentiment antisemit. Săptămâna trecută, aceştia au sărbătorit Ziua Unităţii Naţionale. Putin a înlocuit sărbătoarea Revoluţiei Bolşevice cu această sărbătoare care comemorează victoria asupra polonezilor care au invadat Moscova în 1612. 
  
Astfel că, bărbaţi echipaţi cu steaguri ale Imperiului Ţarist au mărşăluit prin Moscova scandând lozinci rasiste. Ţinta acestora o reprezintă musulmanii din Caucaz şi imigranţii din Asia Centrală. Vladimir Putin a încercat să exploateze această stare de fapt, pozând într-un lider care apără o tară construită pe tradiţia creştin-ortodoxă. 
  
Dacă până acum am vorbit despre economia Rusiei, societatea de astăzi a ţării poate fi rezumată perfect şi prin conflictul de idei dintre cei doi poeţi ai ţării, Yevtushenko şi Brodsky. Cei doi au acut vieţi total diferite. Brodsky nu recunoaşte altă autoritate în afara poeziei. Yevtushenko, în schimb, a jucat orice joc posibil cu Kremlinul. 
  
Atitudinile conflictuale faţă de cei doi poeţi reflectă ruptura din societatea rusă. Brodsky nu a fost atât de citit precum Yevtushenko, dar pentru intelectualitatea Moscovei ce reprezintă opoziţia anti-Putin este cel mai important şi cel mai iubit poet. 
  
Brodsky mai reprezintă şi un simbol al antipatiei dintre grupurile care prezintă cele mai mari ameninţări la adresa lui Putin: clasa creativă şi naţionaliştii tradiţionalişti. Dar până când ruşii nu vor reuşi să citească aceleaşi cărţi şi să se pună de-acord, Putin nu are deloc de ce să se teamă. 
 
Acest text a fost publicat prima dată aiciunde mai puteţi citi şi despre Interesele Gazpromului de la Varna: de ce tin bulgarii cu rusii in conflictul cu Ucraina