Care sunt misterioasele rachete ruseşti cu indicativul 9M729 pentru care SUA au dat Rusiei un ultimatum de 60 de zile pentru a le modifica

Care sunt misterioasele rachete ruseşti cu indicativul 9M729 pentru care SUA au dat Rusiei un ultimatum de 60 de zile pentru a le modifica

Exerciţiu cu rachete Kalibr în Marea Neagră

Există puţine informaţii despre rachetele ruseşti cu indicativul 9M729 care, potrivit Statelor Unite, încalcă Tratatul privind forţele nucleare intermediare (INF). Caracteristicile sale sunt, de asemenea, un mister, experţii militari având mai multe teorii despre originile sale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Statele Unite au cerut Rusiei să renunţe la rachetele de croazieră 9M729 (Codul NATO: SSC-8) sau să le modifice raza de acţiune pentru că încălcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Dar care sunt aceste rachete şi care sunt caracteristicile lor ? Experţii dau câteva exemple. 
 
Racheta Kalibr
 
Presa militară occidental arată cu degetul când vorbeşte despre 9M729 spre rachetele navale de croazieră din seria Kalibr (cod Nato: SS-N-27 Sizzler), varianta rusească  a celebrelor rachete de croazieră americane Tomahawk.  Kalibr sunt proiectate de grupul rus de cercetare şi producţie Novator.
 
Versiunile de export ale sistemelor Kalibr au o rază operaţională de 50 până la 300 km, în timp ce cele mai recente versiuni ale rachetelor 3M-14 / 3M-14T (Kalibr) variază între 1500 şi 2500 km. 3M-14 este o rachetă mare-sol, aceasta nu încalcă tratatul INF, dar unele mass-media susţin că Rusia a modificat-o şi a adaptat-o pentru lansatoarele mobile Iskander (cod NATO: SS-26 Stone).
 
Rachetele Kalibr pot fi lansate pe orice vreme, singure sau în salvă. Pot purta focoase nucleare sau convenţionale care cântăresc până la 500 kg. Aceste rachete pot ajunge la o altitudine de 1.000 m, dar, de asemenea, zboară la 20 de metri deasupra apei, ceea ce complică detectarea prin radar.
 
Kalibr este, de asemenea, cunoscută pentru capacitatea sa de a străpunge scuturile de apărare antirachetă. Ea zboară de cele mai multe ori la o viteză subsonică, dar accelerează la viteza supersonică în timpul fazei finale a zborului său, ceea ce face ca interceptarea sa să fie mult mai dificilă.
 
Racheta invizibilă Kh-101
 
Potrivit unei alte ipoteze, racheta 9M729 a fost proiectată pe baza rachetei aer-sol Kh-101 creată de grupul de cercetare şi producţie Radouga ( „curcubeu“ în limba rusă) şi folosită de forţele ruseşti în  Siria. Raza sa maximă de acţiune este de aproximativ 5.500 km, însă, conform unor estimări, ar putea ajunge la 10.000 km, deşi aceste date nu au fost niciodată confirmate. Kh-101 poate purta o încărcătură   nucleară (racheta modificată Kh-102) sau convenţională de 450 kg. Viteza rachetei Kh-101 variază de la 190 la 270 m / s.
 
Racheta poate lovi cu mare precizie chiar şi ţintele în mişcare. Capacitatea sa de a-şi schimba ţinta în zbor o face foarte flexibilă. O altă caracteristică notabilă că este greu detectabilă de radar. 
 
Moscova doreşte un dialog concret cu Washingtonul pe tema Tratatului INF
 
Rusia a anunţat sâmbătă că este gata să aibă „un dialog deschis şi concret“ cu SUA pe tema Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), datând din timpul Războiului Rece şi din care SUA doresc să se retragă, informează AFP.
 
Potrivit Moscovei, o notă a fost trimisă miercuri de către ministrul apărării rus, Serghei Şoigu, omologului său american Jim Mattis, în care făcea apel la un astfel de dialog, dar până acum autorităţile ruse nu au primit încă un răspuns oficial.
 
„Totul demonstrează reticenţa SUA faţă de un dialog raţional şi profesionist cu Rusia în interesul soluţionării problemelor presante de securitate regionale şi internaţionale“, a menţionat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.
 
La începutul lui decembrie, Washingtonul a declarat că Rusia trebuie să-şi dezafecteze noua sa rachetă de croazieră cu capacitate nucleară şi dispozitivele de lansare a acesteia sau să-i modifice raza de acţiune pentru a se conforma Tratatului INF, încheiat în 1987. Washingtonul i-a dat Moscovei un termen de 60 de zile, în caz contrar atenţionând că se va retrage din acest tratat.
 
NATO şi SUA acuză Moscova că încalcă Tratatul INF prin dezvoltarea unui nou sistem de rachetă, acuzaţii respinse de Moscova drept nefondate.
 
Vineri, Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse anunţase că Rusia este gata să discute despre inspecţii reciproce cu SUA pentru a salva Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF).
 
„Dacă SUA doresc cu adevărat să ajungă la un fel de acord cu noi, atunci trebuie să luăm loc la masa de negocieri într-un format inter-agenţii şi să convenim asupra tuturor lucrurilor în detaliu. Suntem deschişi pentru aceasta“, declara Vladimir Iermakov, directorul Departamentului pentru neproliferare şi controlul armelor din cadrul Ministerului rus de Externe.
 
Potrivit lui Iermakov, Rusia respinge categoric inspecţiile întreprinse fără participarea Federaţiei Ruse, pe bază unilaterală, şi subliniază că orice acţiune serioasă asupra controlului armelor "este posibilă doar pe baza unor acorduri interguvernamentale cu caracter obligatoriu pentru ambele părţi".
 
Potrivit SUA şi aliaţilor lor europeni, noua rachetă de croazieră rusească 9M729 Novator (SSC-8, în codificarea NATO) depăşeşte raza de acţiune prevăzută de Tratatul INF, fapt negat de Moscova. Textul tratatului interzice SUA şi Rusiei de a produce, testa şi desfăşura rachete nucleare sol-sol cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: