Armata rusă dă asigurări că nu preconizează să-şi mobilizeze rezervişti pentru a-i trimite la război în Ucraina, în urma unor „chemări false”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei  FOTO Kremlin
Vladimir Putin, preşedintele Rusiei  FOTO Kremlin

Ministerul rus al Apărării dă asigurări sâmbătă că nu preconizează să-şi trimită rezerviştii la război în Ucraina şi denunţă „chemări false” primite de către ruşi, pe care atribuie serviciilor secrete ucrainene, relatează AFP.

„Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse nu cheamă şi nu prevede să cheme cetăţeni rezervişti la comisariate militare”, anunţă într-un comunicat un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Frica unei mobilizări generale a bărbaţilor ruşi a provocat un exod în străinătate, imediat după ce Vladimir Putin a lansat invadarea Ucrainei, la 24 februarie,

Între ruşii care au fugit în străinătate se află numeroşi informaticieni, un mediu în care ruşii sunt reputaţi. Autortăţile ruse se tem de pierderea acestei „pepiniere” de competenţe.

Guvermul rus pregăteşte un proiect de lege privind o scutire a informaticienilor de armată, anunţa recent Ministerul rus al Dezvoltării Dgitale. Acesta prevede, de asemenea, stimulente financiare pentru ca IT-iştii să nu mai fugă din Rusia.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite