VIDEO Asalt la Mosul. Reportaj din tunelurile săpate de ISIS în jurul oraşului

VIDEO Asalt la Mosul. Reportaj din tunelurile săpate de ISIS în jurul oraşului

Un hăţiş complicat şi periculos de tuneluri săpate de ISIS îngreunează considerabil asaltul asupra oraşului Mosul. Am intrat într-un astfel de tunel, ca să înţelegem mai bine cu ce fel de forţă armată se luptă Coaliţia şi forţele irakiene în aceste zile.

Niciun un muşchi nu se mişcă pe faţa încordată şi arsă de soare a soldatului irakian din faţa noastră. Toţi colegii lui, membri ai armatei irakiene, îl privesc cu un amestec de compasiune şi invidie, căci el este cel care va intra primul în cel mai nou tunel abandonat de ISIS în apropierea oraşului Mosul.
 
 
Suntem în a patra zi a operaţiunilor militare declanşate împotriva grupării Stat Islamic şi, cu toate că progresul a fost unul impresionant din punct de vedere al teritoriului recucerit, tunele ca acestea le dau mari bătăi de cap forţelor Coaliţiei şi militarilor aflaţi în prima linie.
 
Iar aici, în Ba'ashiqah, un sat aflat la marginea oraşului Mosul, locul e înţesat de aceste adevărate „labirinte ale morţii”. Din satul acesta, cândva locuit de creştinii irakieni, şi până în centrul oraşului ocupat de insurgenţii ISIS sunt mai puţin de 25 de kilometri, iar istoria recentă a luptelor cu gruparea jihadistă ne spune că distanţa nu este nici pe departe una care să-i garanteze cuiva siguranţa sau liniştea.
 
Asta o ştiu toţi soldaţii irakieni aflaţi pe buza hăului săpat cu atâta iscusinţă şi răbdare de militanţii ISIS. Înăuntru ar putea fi orice. De la jihadişti rămaşi să lupte până la ultima suflare, gata să se sacrifice pentru cauza lor, până la mine antipersonal care, odată declanşate de un pas greşit, pot să producă un adevărat carnaj într-un spaţiu atât de îngust şi aglomerat.
 
„Yalla” (n.r. - „Hai!”) , strigă Hamid, cel care va pune primul piciorul pe scara de fier legată de marginea tunelului. Cu fiecare pas pe care îl face în jos, chipul i se pierde în negura gropii şi doar licărirea din ochi trădează o prezenţă umană câţiva metri mai jos.
 
„Statul Islamic a folosit clădirea asta ca să sape tuneluri”, susţine comandantul grupei, în timp ce merge către una dintre cele trei intrări descoperite în clădirea abandonată. „Prin aceste găuri, ISIS traversează nestingheriţi de la un cap la altul drumurile principale şi depozitează armament”, adaugă el, în timp ce coboară scara subredă şi ne face semn să-l urmăm. Deşi colegii lor au trecut odată prin tunel, la intrare, chiar în faţa noastră, e un alt soldat cu arma scoasă şi degetul aproape de trăgaci. „Nu se ştie niciodată”, repetă calm, de câteva ori, tănărul soldat irakian. O rosteşte atât de des încât, dacă nu i-ai cunoaşte, ai avea impresia că o spune ca un fel de îmbărbătare personală. Păşim în tunel.
 
Un labirint al morţii
 
E întuneric beznă şi umezeală. Mergem în coloană şi uşor aplecaţi, urmărind lanterna ce-i ghidează arma soldatului din faţa noastră. Paşii sunt unul în faţa altuia, niciodată în lateral şi nicidecum înapoi altfel decât cum ai păşit când ai intrat. Nu e nevoie de prea multe explicaţii ca să înţelegem logica acestui marş. Ici-colo, urmele evidente ale unei fugi în grabă. Saltele, haine şi resturi de mâncare. Steagul ISIS, aruncat într-un colţ, ca şi cum cineva l-ar fi lăsat acolo ca un fel de avertisment că aici, până nu de mult, teroarea stăpânea fiecare firicel de pământ şi fiinţă vie.
 
Lung de aproape un kilometru, tunelul e dotat cu ventilatoare şi prize pentru curent electric.
 
„Erau pregătiţi să reziste o vreme bună aici”, spune Hamid. „Numai că noi le-am cam stricat planurile”, adaugă, în timp ce râsul său hârşâit sparge liniştea apăsătoare şi trimite ecouri prin negura tunelului.
 
Arsenalul găsit aici este unul impresionant. Aruncătoare de grenade, câteva zeci la număr, curele pentru vestele sinucigaşe gata pregătite şi kilograme bune de explozibil C4, suficient cât să arunce în aer drumul de aici şi până la primul avanpost al armatei irakiane. Toate sunt încărcate într-un camion şi vor fi folosite chiar împotriva celor care le-au fabricat. Aşa e războiul. Cel puţin în această parte de lume, unde lupta pentru resurse se dă în aceste zile în fiecare localitate şi pe fiecare stradă a Irakului.
 
FOTO Mircea Barbu 
 
Soldaţii sunt gata de plecare. Au curăţat tunelul şi au încărcat aproape tot armamentul confiscat în blindate. Oamenii sunt un pic mai relaxaţi şi îşi fac poze cu steagurile ISIS confiscate. Doar că Statul Islamic le reaminteşte, cu o rafală de mitralieră, cât de aproape sunt încă de acest loc. Gloanţele şuieră pe la urechile noastre şi sunetul lor ascuţit aşterne o linişte de mormânt peste curtea fabricii abandonate. Toată lumea se apleacă la pământ şi caută adăpost. E clar că sunt la doar câteva sute de metri.
 
FOTO Mircea Barbu 
 
Asaltul asupra Mosului e abia la început, iar acesta este doar unul din sutele de tuneluri abandonate de Statul Islamic şi unul dintre multele momente când gloanţele le vor şuiera pe la ureche irakienilor decişi să se elibereze de sub teroarea ISIS.
 
Vor urma multe astfel de momente de grea încercare pentru tinerii sodlaţii irakieni aflaţi în aceste zile la porţile Califatului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: