Un milionar israelian beduin, inculpat pentru spionaj în favoarea Iranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Milionarul israelian beduin Yaqoub Abu al-Qia’an a fost pus sub acuzare pentru spionaj în favoarea Iranlui FOTO Twitter
Milionarul israelian beduin Yaqoub Abu al-Qia’an a fost pus sub acuzare pentru spionaj în favoarea Iranlui FOTO Twitter

Un milionar israelian beduin cu o carieră politică scurtă a fost arestat de serviciile de securitate  Shin Bet pentru spionaj în favoarea serviciilor secrete iraniene prin intermediul unor contacte din Liban, potrivit Times of Israel.

Yaqoub Abu al-Qia’an, din oraşul beduin Hura din regiunea sudică Negev, fost candidat pentru Knesset din partea partidului de dreapta Telem şi magnat în domeniul construcţiilor, a fost pus luni sub acuzare pentru legături cu un agent străin şi transmitere de informaţii către un stat inamic. Identitatea lui a ieşit la iveală după ce un judecător a ridicat un ordin privind dezvăluirea publică a cazului său.

El este suspectat de faptul că s-a aflat în legătură cu Haidar al-Mashhadani, un bărbat irakiano-libanez care acţiona ca intermediar al serviciilor secrete iraniene.

Abu al-Qia’an a fost arestat pe 10 iunie şi s-a aflat în custodia serviciilor de securitate fără a putea discuta cu avocaţii săi în următoarele săptâmâni cât a durat investigaţia asupra lui.

Un canal israelian de televiziune a relatat că acesta a furnizat iranienilor „informaţii fără valoare” disponibile public, cum ar fi deplasările lui Benny Gantz, actualul ministru israelian al apărării.

În 2019, milionarul a fost pus de fostul ministru al apărării Moshe Ya’alon pe lista formaţiunii de dreapta Telem, dar  candidatura sa n-a mai fost înregistrată şi el nu a mai ajuns să intre în competiţie pentru un loc în Parlament, după ce Telem s-a contopit cu alte două partide pentru a forma coaliţia Albastru şi Alb.

„Ca parte a contactelor avute, Abu al-Qia’an a furnizat actualizări asupra situaţiei din Israel”,a transmis serviciul de securitate Shin Bet.

Ancheta a scris la iveală faptul că milionarul a solicitat întâlniri secrete cu contacte ale lui Mashhadani, care însă n-au mai avut loc.

În afară de transmiterea de informaţii, legăturile au mai avut ca obiect potenţiale oportunităţi de afaceri în diferite ţări arabe din regiune, potrivit Shin Bet.

Serviciul de securitate a precizat că acest caz a ieşit la iveală ca parte a activităţilor desfăşurate în ultimii ani pentru a contracara tentativele Iranului şi ale mandatarului său, grupul terorist libanez Hezbollah, de a recruta israelieni din ţară şi străinătate în scopul atacării unor figuri de rang înalt şi al colectării de informaţii.

Nu au fost furnizate alte detalii despre caz.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite