Un investigator privat israelian a folosit hackeri indieni pentru a efectua operaţiuni de supraveghere pentru ruşii foarte bogaţi

Un investigator privat israelian a folosit hackeri indieni pentru a efectua operaţiuni de supraveghere pentru ruşii foarte bogaţi

Foto Shutterstock

Un investigator privat israelian, aflat în prezent în custodia SUA, a folosit hackeri indieni pentru a efectua operaţiuni de supraveghere pentru ruşii foarte bogaţi, a declarat un reporter într-un document depus miercuri seara, într-o instanţă de judecată americană, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jurnalistul independent Scott Stedman a declarat unui tribunal din New York că detectivul privat încarcerat Aviram Azari a lucrat ”la operaţiuni de supraveghere şi informaţii cibernetice la comanda oligarhilor ruşi”, citând o combinaţie de reportaje publice şi surse confidenţiale.

Stedman a afirmat într-o declaraţie că unul dintre oligarhii ruşi în cauză este magnatul aluminiului Oleg Deripaska, despre care a spus că l-a angajat indirect pe Azari în legătură cu o dispută comercială din Austria.

Purtătorul de cuvânt al lui Deripaska a spus într-un e-mail că acuzaţiile sunt ”în mod evident neadevărate”.

Un avocat al lui Azari, care luna trecută a pledat vinovat de conspiraţie pentru a comite hacking şi furt de identitate în formă agravantă, într-un caz separat, nu a răspuns la mesaje.

Stedman a făcut declaraţia în sprijinul cererii sale de a-l cita pe Azari pentru dovezi, într-un proces de calomnie în Regatul Unit intentat împotriva lui de consultantul de securitate britanico-israelian Walter Soriano, în 2020.

Într-o serie de articole pentru publicaţia sa, Forensic News, Stedman a susţinut, printre altele, că Soriano a fost un intermediar între ruşii bogaţi şi firmele de supraveghere. Soriano a negat acuzaţiile şi a intentat un proces împotriva articolelor, acuzându-l pe Stedman că a organizat o campanie de defăimare, încălcare a vieţii private şi hărţuire.

Avocatul lui Stedman a declarat tribunalului din New York că ”mai multe surse confidenţiale” i-au spus reporterului că Azari ”a lucrat îndeaproape cu Soriano ani de zile” şi, astfel, mărturia şi documentele investigatorului privat încarcerat ar putea ”corobora adevărul articolelor Forensic News”.

Într-un e-mail către Reuters, avocatul lui Soriano, Shlomo Rechtschaffen, a spus că afirmaţiile lui Stedman sunt ”false şi nefondate” şi că reporterul ”nu are nicio dovadă” că clientul său şi Azari au lucrat împreună, aşa cum se presupune.

Într-o declaraţie pentru Reuters, Stedman a spus că ”are motive foarte întemeiate să creadă că domnul Azari a lucrat cu domnul Soriano la proiecte legate de cibernetică pentru mai mulţi oligarhi ruşi şi alţi miliardari” şi că îl citează pe Azari ca parte a unui efort”, să-mi apăr jurnalismul şi afacerile”.

Azari se află în prezent într-o închisoare federală din Brooklyn, în aşteptarea sentinţei în legătură cu o campanie de hacking legată de compania germană de tehnologie financiară Wirecard, a declarat avocatul său luna trecută.

Reuters a relatat anul trecut că Azari a fost acuzat că a angajat firma indiană de hacking BellTroX în numele unor clienţi puternici. BellTroX, care a fost acuzat şi de hacking de către cercetătorii în securitate cibernetică de la Facebook şi din alte părţi, nu a putut fi contactat pentru comentarii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările