Cu ţări din Europa şi Asia care să-şi exprime îngrijorarea, cu Iranul şi India care să-şi ofere bunele oficii pentru mediere, cu Rusia cerând părţilor să nu mai inflameze situaţia şi cu Erdogan intervenind în sprijinul azerilor şi oferindu-le sprijind direct împotriva agresiunii armene. Ba chiar şi Kim Kardashian se pune la bătaie cu tot ce poate, oferindu-se decide să se implice, solicitând călduros sprijinul comunităţii internaţionale în favoarea compatrioţilor săi. Dar şi al congresmenilor americani în susţinerea Armeniei, gest logic şi previzibil dacă se îndreaptă împotriva intereselor Rusiei, Turciei şi Iranului.

Cel mai ciudat lucru este ciocnirile nu au loc în binecunoscuta sursă de îngrijorări pe care o reprezintă „războiul îngheţat“ din Nagorno-Karabah, regiunea care, susţinută de Armenia, a proclamat secesiunea de Azerbaijan şi a proclamat nerecunoscuta Republică Nagorno-Karabach. În urma eşecului negocierilor iniţiate de ONU şi OSCE, izbucneşte un conflict militar generalizat între cele două ţări în 1992, confruntare care se încheie doi ani mai târziu printr-un acord de încetare a focului negociat de Rusia şi mediat de OSCE, valabil şi acum în lipsa unui Tratat de Pace (aşa cum s-a încercat să se realizeze de către Grupul de la Minsk al OSCE), cu armenii deţinând controlul majorităţii enclavei plus aproximativ 9% din teritoriul azer în afara enclavei. În fapt, nimeni nu este mulţumit de rezultatul final, în memoria colectivă rămânând vie amintirea masacrelor provocate de trecute operaţiuni de curăţire etnică: pogromul de la Sumgait, pogromul de la Baku sau masacrul de la Kohjalai. În această regiune se mai poate încă relua un conflict de proporţii, în parte datorită presiunii exercitate de grupurile masive de populaţie care au fost deplasate în perioada conflictului militar propriu-zis: 230.000 de armeni din Azerbaijan şi 800.000 de azeri din Armenia şi Karabach.

Conflictul de acum se produce într-o regiune îndepărtată a Azerbaidjanului, Torvuz, excentrică până acum planificărilor militare tradiţionale, dar devenită extrem de importantă datorită proximităţii cu traseul conductei strategice Caucazul de sud (SCP), vitală în primul rând pentru economia azeră şi strategic importantă pentru diversificarea surselor de aprovizionare energetică a Europei şi, astfel, scăderea dependenţei de Rusia. Această conductă SCP transportă gazul natural către conducta TANAP din Turcia. În acest context, este clar că dacă se prelungeşte să se amplifică un conflict în zonă, miza este evidentă, anume dezechilibrarea sau chiar anularea consecinţelor celui mai mare acord din istoria regiunii (şi unul dintre cele mai importante în istoria regional), cel printre care, în august 2018, după 20 de ani de negocieri, Rusia, Iran, Kazahstan, Azerbaidjan şi Turkmenistan drepturile de acces şi exploatare la imensele resurse energetice de subsol ale subsolului Mării Caspice. Atunci, cum toată lumea era prinsă în analize economice privind consecinţele acestui acord şi se încerca definirea cât mai exactă a oportunităţilor deschise de harta precisă a drepturilor de exploatare care reveneau fiecăruia dintre statele semnatare, puţină lume, în afara agenţiilor de informaţii, a fost atentă la faptul că Vladimir Putin, după ce a salutat semnarea acordului, a pledat pentru o mai mare colaborare militară între ţările riverane Mării Caspice, adică exact ceea ce are loc acum. Element care trebuie legat, mai departe, de ideea semicercului de securitate pe care Iranul îl completează acum în regiune, prin acordul cu China şi extinderea cooperării militare cu Rusia.

Dar, până acum, totul părea ţinut în limitele cunoscute ale confruntărilor de mică amploare, dublate însă, iarăşi lucru obişnuit, de o bătălie de propagandă, imediat transferată, cu toate resursele financiare disponibile, în mediile externe. Dar a apărut un element nou, acesta chiar îngrijorător şi mai puţin uzitat: difuzarea de către presa azeră a unui mesaj oficial privind posibilitatea ca armata să efectueze un atac asupra centralei nucleare armene de la Metsamor (foto).

Partea armeană nu trebuie să uite niciodată că sistemele noastre de rachete ultra-modrne ne permit să lovim cu precizie centrala nucleară Metsamor, ceea ce ar provoca o mare catastrofă în Armenia“ - a declarat Vagif Dargahli, purtătorul de cuvânt al Ministerului azer al Apărării, ca răspuns al unor ameninţări făcute de armeni privind un atac împotriva unui rezervor de apă strategic în zona centrală a Azerbaidjanului. 

Deja vorbim despre un alt scenariu de conflict, caz care poate duce la o foarte posibilă o implicare viitoare a unora dintre vecini, în primul rând a Turciei şi Rusiei, cred cu sprijinul tuturor ţărilor producătoare de petrol şi gaze, care numai de o explozie suplimentară. În orice caz, asta ar fi ultimul lucru la care s-ar gândi, mai ales când se negociază în grabă participări individuale în condiţiile în care acordul sino-iranian redeschide speranţa unora să redevină actuale vechile discuţii despre conducte directe între Iran şi Turcia şi deschiderea unor terminale portuare în Siria. În acest caz, prin intrarea oficială a Iranului a TANAP (Trans Anatolian Pipeline) s-ar putea schimba multe, în orice caz ar scădea nevoia directă de gaz lichefiat şi de petrol propus de americani. Şi, în orice caz, schimbă relevanţa Mării Caspice ca zonă esenţială pentru independenţa reală a celo mai multe ţări din UE, cu avantaje evidente şi pe termen lung pentru ţările aflate pe traseul european al conductei.

Departe de a fi o confruntare strict locală, conflictul de acum trebuie pus pe eşichierul - şi aşa foarte complicat - al conflictelor „de reaşezare“ a pieselor, intereselor şi redefinirii ponderii actorilor şi zonelor lor de acţiune.

Interesant pentru că deschiderea jocurilor în scenariul acesta al „TANAP+“ se combină cu un tablou şi mai larg al schimbărilor: Marea Negră devine relevantă doar pentru conducta Rusia-Turcia, Ucraina şi Polonia sunt scoase din pole-position de odinioară în reţeaua pentru alimentarea UE, se apropie de finalizare, iarăşi în sfidarea sancţiunilor americane, al doilea tronson al North Stream.  

Iar asta se pare că nu este în interesul tuturor jucătorilor din zonă, iar asta poate face ca regiunea să devină şi mai volatilă, tocmai pe măsură ce câştigurile şi pierderile devin mai evidente.