Talibanii le transmit americanilor să înveţe din „umilinţa“ suferită de sovietici în Afganistan

Talibanii le transmit americanilor să înveţe din „umilinţa“ suferită de sovietici în Afganistan

Talibani afgani FOTO AFP

Talibanii au avertizat joi Statele Unite în legătură cu o înfrângere comparabilă cu cea suferită de sovietici în anii ’80 dacă nu părăsesc Afganistanul, relatează AFP, potrivit „Le Figaro“, care notează că acest avertisment vine într-un moment în care Washingtonul prevede o reducere puternică a prezenţei sale în această ţară din Asia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-un mesaj difuzat cu prilejul împlinirii a 39 de ani de la invadarea Afganistanului de către Uniunea Sovietică, talibanii le transmit americanilor că riscă să aibă parte de acelaşi fel de „umilinţă“ şi îi îndeamnă să „înveţe mult“ din acest episod.

Sovieticii au invadat Afganistanul în 1979 şi s-au retras zece ani mai târziu, perioadă în care au grăbit plonjarea acestei ţări într-un război civil şi ascensiunea talibanilor. „Fiţi atenţi la înfrângerea sovietică în Afganistan şi renunţaţi să mai înfruntaţi tăria de caracter a afganilor, pe care ei au dovedit-o deja“, a subliniat purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabiullah Mujahid.

Talibanii încă nu au reacţionat la anunţul privind retragerea a jumătate din militarii americani staţionaţi în Afganistan, o ţară cunoscută ca fiind cimitirul imperiilor. Doar un comandant taliban s-a declarat „mai mult decât satisfăcut“. Rebelii condiţionează de mai mult timp participarea lor la negocierile de pace de retragerea trupelor străine.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările