Statul Islamic anunţă o „nouă fază“ a jihadului şi principala sa ţintă

Statul Islamic anunţă o „nouă fază“ a jihadului şi principala sa ţintă

Jihadişti din cadrul Statului Islamic FOTO Tasnim

Reţeaua teroristă sunnită Statul Islamic a anunţat prin intermediul unui mesaj audio difuzat luni că lansează o „nouă fază“ a „jihadului“, luând la ţintă mai ales Israelul, informează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acest mesaj a fost făcut cu puţin timp înainte de întâlnirea premierului israelian Benjamin Netanyahu cu preşedintele american Donald Trump, care este aşteptat să îşi prezinte planul de pace pentru conflictul israeliano-palestinian. Considerat un acord „istoric“ de către Guvernul israelian, acest plan este respins categoric de către palestinieni.

Noul lider al Statului Islamic, Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurashi, este „determinat“ să înceapă o „nouă fază“, care va consta în combaterea evreilor şi înapoierea tuturor pierderilor suferite de musulmani, a declarat purtătorul de cuvânt al reţelei teroriste în acest mesaj de 37 de minute făcut public pe aplicaţia Telegram.

„Oriunde s-ar afla, soldaţii califatului au ochii aţintiţi mereu în direcţia Ierusalimului“, a adăugat el.

„Cu voia lui Allah, în următoarele zile veţi vedea ceva ce vă va face să uitaţi ororile“ trecutului, a mai spus purtătorul de cuvânt, făcând aluzie la un atac.

AFP menţionează că nu a reuşit să autentifice acest mesaj.

Statul Islamic şi-a făcut o apariţie fulgerătoare pe plan mondial, prin ocuparea unui vast teritoriu în Irak şi Siria în vara lui 2014 şi orchestrarea a numeroase atentate în întreaga lume.

Înfrântă teritorial în martie şi rămasă fără fondatorul său în octombrie, reţeaua teroristă încearcă să se regrupeze în zone din jurul râului Eufrat şi Deşertul Sirian.

În plus, încă deţine organizaţii fidele în Africa şi Asia.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: